Din păcate, e vorba de vaccinuri: De la 91% la 66%

Vaccinurile sunt mai puțin eficiente de când varianta Delta a devenit dominantă în Statele Unite, arată datele publicate marţi de autorităţile sanitare americane, informează AFP. Este vorba despre vaccinurile Pfizer şi Moderna a căror eficacitate a scăzut de la 91% la 66%. 

Aceste date provin dintr-un studiu realizat pe mii de angajaţi din centre de îngrijire şi spitale din şase state, care a examinat performanţa vaccinurilor în condiţii reale. Participanţii sunt testaţi săptămânal atât pentru infectările simptomatice, cât şi pentru cele asimptomatice.

Aproape toţi angajaţii vaccinaţi din domeniul sănătăţii au fost injectaţi cu serurile de la Pfizer sau Moderna.

În perioada decembrie 2020 – aprilie 2021, eficacitatea vaccinurilor în prevenirea infectării a fost de 91%, potrivit datelor publicate de Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), principala agenţie federală de sănătate publică din SUA.

Însă după ce varianta Delta a devenit dominantă, adică când a fost identificată în peste 50% din cazuri, eficienţa sa a scăzut la 66%.

Autorii studiului avertizează însă că acest declin poate fi cauzat nu doar de varianta Delta, ci şi de o erodare în timp a eficacităţii vaccinurilor.

Deşi aceste date intermediare sugerează o reducere moderată a eficacităţii vaccinurilor anti-COVID-19 în prevenirea infectării, faptul că reducerea infectărilor rămâne la două treimi subliniază importanţa şi beneficiile continue ale vaccinării” apreciază autorii studiului.

Datele publicate marţi nu au urmărit şi diferenţa între eficacitatea vaccinului Moderna şi cea a serului Pfizer.

Această scădere a eficacităţii în cazul variantei Delta a fost evidenţiată de mai multe studii, chiar dacă cifra exactă diferă de la un studiu la altul.

Acesta este unul din motivele invocate săptămâna trecută de autorităţile sanitare pentru a anunţa o campanie de rapel începând cu mijlocul lunii septembrie pentru toţi adulţii americani care au primit a doua doză în urmă cu opt luni.

Cu toate acestea, protecţia vaccinurilor împotriva cazurilor severe, a spitalizărilor şi a deceselor rămâne ridicată.

Un alt studiu lansat marţi de CDC, efectuat pe pacienţi din Los Angeles în perioada cuprinsă între începutul lunii mai şi sfârşitul lunii iulie, arată că persoanele nevaccinate sunt de 29 de ori mai susceptibile de a fi spitalizate decât persoanele vaccinate.

Varianta Delta a devenit dominantă în SUA la începutul lunii iulie şi este în prezent responsabilă pentru peste 98% din infectări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

11 Comentarii

  1. Aproape toate vaccinurile au aparut nu pentru a vindeca ci pentru a produce la urgenta BANI .

    PS … sa ne amintim ca prin anii 2010 -2012 prin toata Europa ( cred ca si prin alte locuri geografice ) au explodat FARMACIILE , pe fiecare strada infiintindu-se macar O FARMACIE .
    Cum pe acele vremuri nu exista vreo Epidemie sau alte boli usor transmisibile la scara mondiala – rezulta ca S-A ANTICIPAT PANDEMIA din 2019 .

  2. Cati decedati de coro sunt in amrica? Stie cineva? Sa putem face un calcul real!

  3. SUA – 12.791 decese, 16.044 dizabilități permanente, 70.667 vizite la urgențe, 51.242 spitalizări, 13.139 evenimente care pun viața în pericol, printre 682.873 leziuni raportate din 571.831 cazuri.

    sursa CDC August 2021,Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS) https://medalerts.org/vaersdb/findfield.php?TABLE=ON&GROUP1=CAT&EVENTS=ON&VAX=COVID19

    studiu de caz – reacție cutanată foarte gravă în urma unei injecții Pfizer COVID-19. sindrom Stevens-Johnson / necroliză epidermică toxică (SJS / TEN). https://www.cureus.com/articles/68051-toxic-epidermal-necrolysis-post-covid-19-vaccination—first-reported-case

  4. Si daca ar ajunge la 0% eficacitate, „talibanii” sanitari ne-ar obliga sa ne vaccinam. De ce? Pentru ca asa trebuie. De ce trebuie? Pentru ca asa trebuie!

  5. Cei care au murit de covid au fost diagnosticati cu teste mai mult decat indoielnice privind precizia si potentialul de diferentiere intre tintele-patogen si interpretarea simptomatologiei este realizata luand in calcul standardele comune ale familiei corona si cred ca este irelevant sa calculam numarul de morti de covid deoarece statistica pandemica este din start corupta si falsa.

  6. E o deosebire mare între între Reducerea Riscului Relativ (RRR) și Reducerea Riscului Absolut (RRA, sau ARR în engleză.
    Ce-i pus ca eficacitate în capul articolului, 91% și 66%, este RRR ceea ce pe majoritate ne duce la gândul „vai! ce bună e injecția”.
    Ca să coborîm cu picioarele pe pămînt ne trebuie RRA ce arată cu cît la sută nu fac boala cei injectați față de cei neinjectați. Așadar dacă faci Phitzer ai șanse mai mici cu 1% (unu la sută) să nu faci boala față de unul nevaccinat. Iar asta după statisticile lor mincinoase.

  7. Vaccinul se va face similar cu schimbarea cauciucurilor la mașină. De două ori pe an. Părerea mea…

  8. Este evident faptul ca multi dintre cei care fac Covid cu forme grave au fost vaccinati. Cunosc doua persoane pe care vaccinul nu le-a ajutat. Circula in presa o manipulare cum ca cei care se imbolnavesc de Covid au fost “vaccinati la chiuveta” adica li s-a dat doar hartia ca au fost vaccinati dar nu au facut in realitate vaccinul. Este o minciuna ordinara. Ganditi-va ca vaccinarea se face intr-un cabinet unde sunt cel putin 3 persoane cadre medicale, este aproape imposibil sa poti sa nu faci vaccinul ci doar sa obtii certificatul de vaccinare. Poate ca la nivel de tara sa fie totusi cateva zeci de cazuri in care unele persone sa fi reusit acest lucru, insa numarul lor este nesemnificativ pentru ceea ce se intampla acum. Contrar celor sustinute oficial, realitatea fiind aceea ca vaccinul NU este eficient: ca vaccinat poti lua virusul, il poti da mai departe, te poti imbolnavi, poti face forme grave a bolii si chiar pori muri. Coroborat cu riscurile asupra sanatatii induse chiar de vaccin, vaccinarea NU este o solutie impotriva Covidului, deoarece vedem ca beneficiile nu depasesc riscurile (din nou contrar celor afirmate de guvernanti) eficacitatea vaccinului fiind foarte scazuta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.