Radu Ţincu: Din păcate, nu am înţeles nimic din pandemie!

pat, bolnav, imunoterapie

Medicul de Terapie Intensivă şi Toxicologie la Spitalul Floreasca Radu Ţincu a avertizat luni, într-o conferinţă de presă organizată de ASSMB privind situaţia din sistemul sanitar, că ne punem cu toţii întrebarea dacă nu cumva cineva, la un moment dat, va muri în faţa unui spital pentru că nu există personal medical care să îl trateze.

Radu Ţincu fost întrebat despre lipsa de medici din secţiile de Terapie Intensivă.

”Din păcate, nu am înţeles nimic din pandemie, când, într-o criză sanitară, am observat că deficitul de personal din Terapie Intensivă a fost cuantificat prin vieţi omeneşti. Este evident faptul că nu putem avea pretenţia ca un asistent medical, care a terminat şcoala post-liceală, să ajungă să lucreze în secţiile de terapie Intensivă. Este nevoie de o perioadă de învăţare de câteva luni de zile, ca el să se poată acomoda cu situaţiile particulare pe care le regăsește într-o secţie de reanimare. Vedem foarte clar că deficitul de terapie intensive nu se regăseşte doar în spitalele mici”, a spus medicul, dând exemplul de la Spitalul Foişor, unde are loc suprasolicitarea personalului din ATI, pe lipsa de personal.

”Nu putem avea pretenţii la servicii de calitate, atâta vreme cât acei pacienţi sunt îngrijiţi de un personal deficitar”, a punctat doctorul.

”Ne întrebăm câţi dintre pacienţi sau aparţinători ştiu, de exemplu, că unele spitale funcţionează cu jumătate din normativul de personal şi cred că această acceptare a acestor deficienţe nu face decât să îi condamnăm pe aceşti oameni la moarte. Discutăm despre servicii medicale de proastă calitate pe care vrem să ni le asumăm, ca ţară, la nivel naţional, fără să schimbăm această situaţie. Sănătatea nu este divizabilă între ASSMB, Consiliile Judeţene şi Ministerul Sănătăţii, scopul final al tuturor este ca pacientul să fie salvat iar în momentul în care luăm decizia să blocăm posturile din sistemul de sănătate, având în vedere că discutăm de un sistem deficitar dinainte de această Ordonanţă, este clar că ne punem cu toţii întrebarea dacă nu cumva, cineva, la un moment dat va muri în faţa unui spital, pentru că nu există personal medical care să îl trateze”, a  mai afirmat medicul.

Radu Ţincu a precizat că există deficit de personal şi în spitalele Ministerului Sănătăţii: ”Cred că pot să spun cu responsabilitate, niciun spital din România nu are organigrama completă pentru personalul medical, discutăm de medici, asistenţi, sau infirmiere. În anumite zone ale ţării nu există linii de gardă pentru anumite specialităţi”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

9 Comentarii

  1. populatia de medici si asistente trebuie sa fie mai mare decat restul populatiei,daca se vrea tratamente de calitate
    nu putem risca sanatatea romanilor,cam 3-4 medici la un locuitor ar fi de dorit ..si un pat de spital /per locuitor

  2. AM INTELES CA DACA AJUNGI PE MANA UNORA CA RAED ARAFAT, DOAR MOSSADUL TE MAI POATE SCOATE VIU. DE AIA AVEM MINISTERUL SANATATII ROMANILOR, CA SANATATEA SI TRATAREA ROMANILOR S-O FACA PALESTINIANUL AFLAT IN SLUJBA MOSSAD( CUM SE SPUNE PRIN SERVICIILE NOASTRE ROMANESTI). ADICA NU NE MAI VINDEM CE MAI AVEM PRIN TARA, L-AM PUS PE UN PUI DE TERORIST SA NE PRADUIASCA( LICITATII TRUCATE SI HOTII INCREDIBILE IN NUMELE MEDICINEI DE URGENTA A UNUIA CARE NU ARE LICENTA DE MEDIC)…DAR SI DE CE NU, AFACERE CU DONAREA DE ORGANE!! CINEVA TREBUIE SA PLATEASCA SI CU RAED ARAFAT CU TOT, FIE EL AL HAMAS SAU AL MOSSAD…ROMAN NU E SI NICIODATA NU VA FI! ATI UMPLUT CONDUCEREA TARII CU TRADATORI SI PRADUITORI! OARE PROCURORII ROMANI SUNT SI EI TOT IN ASTFEL DE SOLDE, DE SUNT COMPLICI, PRIN TACERE SI INACTIUNE, LA TOATE NENOROCIRILE SEMNATE DE RAED ARAFAT?! ATUNCI SA VA BATA DUMNEZEU PE TOTI TICALOSII LAOLALTA! COMPLICELE E MAI TICALOS DECAT CRIMINALUL! O SPUNE CARTEA!

  3. Ba…am inteles ca s-a practicat, ca la orice „criza” provocata si inventata, o manipulare si diversiune a iudeomasonilor globalisti satanisti pentru a ne baga pe toti in lagarul digital mondial pregatit astfel, in mod viclean, diabolic prin „crizele” lor: „crize” medicale, financiare, sociale, militare, climatice….

     „a fost şi este periculos, pentru scopurile şi idealurile organizaţiei sataniste universale, ca la conducerea statului român să se găsească români; chiar şi pentru simplu fapt că un român, oricât de ticălos ar fi, poate la un moment dat să iasă din ascultarea lojelor şi să nu fie de acord cu distrugerea propriului său popor.”
    Mugur Vasiliu

    TREZEŞTE-TE ! Ridică-te împotriva alogenilor paraziţi iudeomasoni care ne-au ocupat, ne jefuiesc şi ne gonesc din țara noastră aducând în loc arabi, negri, asiatici, distrug copii, viitorul ţării, prin lgbt, desfrâu, droguri…
    Trezeste-te!Ridica-te împotriva alogenilor paraziti iudeomasoni globalisti, satanisti care transforma popoarele in populatii controlate si manipulate prin card si cip si paine si circ pentru a intra toti în lagarul digital mondial construit prin minciuna, viclenie, „valori” occidentale iudeomasonice si prin „crizele” lor provocate si fabricate : „crize” sociale, financiare, medicale, militare, climatice…
    Trezeste-te! Ridica-te impotriva alogenilor paraziti iudeomasoni! Nu le mai da putere prin minciuna cardului bancar, „banul” digital ! Aruncă-l la gunoi, foloseşte numai banii numerar şi cere urgent revenirea la moneda fizică din aur ! Trezeşte-te ! Ridică-te!

    „Oamenii nu vor schimbarea decat in caz de necesitate si vad necesitatea doar in conditii de criza” – debiteaza Jean Monnet parintele babiloniei sataniste, neomarxiste iudeomasonice UE !

  4. jav r e ordinare, ticalosi, criminali shpagari! hai siktir j e g ordinar. voi nu sunteti doctori. sunteti criminali si va autodenumiti medici si specialisti. imi doresc sa dispareti toti. mai bine fara voi si va mai si platim j a vre ticaloase si criminale! raaaus mengeleee!

  5. Ba, am înțeles bine toată această schemă. Medicamentele sunt paliative. Ele nu sunt concepute pentru a vindeca bolile organismului. Acest sistem este condus de o Mafie Medicală. Alopatia este în esență o schemă de extorcare care folosește o frauda de protecție numită, frica de boală. A preluat de la religie dogma si s-a autocreat ca un Dumnezeu fals, și își trage puterea din Big Brother, fiind principala lui sursă de venit (respectiv o tâlhărire ascunsă a contribuabililor) și mijloc de control, așa cum era Biserica pe vremuri. De fiecare dată când ceva este promovat agresiv ca „ȘTIINȚĂ” se întâmplă pentru a îmbogăți mai mult corporații deja putred de bogate, care se bazează pe fraudă, nu pe știință reală. Propagandistii științificului fraudulos includ tipi ca Saorma, Marinescu, Chereches și prea mulți alții ca să-i numesc acum. CULTUL ȘTIINȚEI, numit uneori „Biserica Misticismului Științific” domină în prezent dogma „oficială” referitoare la vaccinuri, OMG-uri, fluor, cancer, diabet, produse farmaceutice, nămoluri biologice și multe altele. In 2007, judecătorul Lord Justice Sedley s-a facut de cacao când a folosit cuvintele „junk science” pentru a desfiinta un martor expert independent, pe care l-au dus apoi în fața GMC (Consiliul Medical General UK) pentru al discredita. Dar ca in povestea ,,Cine sapă groapa altuia cade în ea”, dovezile Dr. Jayne Donegan au fost examinate în mod valid pe baza literaturii medicale și științifice peer-reviewed, după o analiză detaliată a 8 rapoarte de expertiză tehnică și aaproape 400 de lucrări și referințe tehnice și medicale, s-a dovedit că Lord Justice Sedley a fost cel care susținea știința fraudală. Sedley este, de asemenea, suporter fervent pentru inregistrarea tuturor în baze de date ADN.

  6. PLANdemonie, PLANdementa

    Avem nevoie de cuvinte noi in vocabular pentru a descrie ce s-a intamplat in acei ani.
    Si nu. Nu de mai multi medici avem nevoie in tara asta, ci de mai multi OAMENI.

  7. Deficitul de personal de la Terapie Intensivă poate fi ușor și repede rezolvat printr-o scurtă pregătire în acest domeniu a unor alți absolvenți de facultăți de profil medical care au ajuns să șomeze după absolvire, deoarece nu mai găsesc locuri de muncă în domeniul pentru care s-au pregătit câte 6,7 sau 8 ani , cum ar fi de ex. stomatologii, dar și alte specialități de medicină generală
    și pentru care s-au înființat o mulțime de facultăți, cu puzderie de locuri, fără a se ține cont de nevoile specifice ale României!

  8. Voi nu ati priceput diversiunea acestui Mefisto, care pozeaza in om credincios si care in pandemie indemna la intepat lumea cu ceva pe care nici el nu stia ce este si ce contine.
    Acest mincinois indemna la internare, testare , vaxxinare.
    Au murit zeci de mii de oameni pe mana asa zisilor eroi din linia intai.
    Acum spune ca pacientii au murit din cauza lipsei personalului.
    Pai nu mai mefisto si daca erati de 100 de ori mai multi, tot acelasi protocol genocidar ati fi aplicat si victimele s-ar fi inzecit, caci respectati TOTI un mod de lucru, de la centrul de comanda globalist.
    Asa ca termina cu manipooolarea idioata caci stim de ce sunteti in stare, voi, eroiii din linia intai, cu sporuri nesimtite de 100% pt a avea cati mai multi cu covid „rezolvati”.
    Exista un Dumnezeu care va va lovi pe masura lasitatii, lacomiei, minciunii, incompetentei voastre. Tic tac….

  9. hahahahaha – brava! asta nedumerire – nu ati inteles nimic din pandemie hahshaha – adica si in ultimul ceas, cind muriti pe capete, nu sinteti dispusi sa spuneti adevarul. brava!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.