Din puțul gândirii lui Stelian Ion a mai izvorât una

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, afirmă că împotrivirea „unora” faţă de desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie reprezintă „dovada că încă mai sunt încercări de slăbire a DNA”.

„Vrem să punem capăt definitiv perioadei în care DNA şi procurorii anticorupţie au fost ţinte permanente ale celor care au vrut slăbirea justiţiei. Împotrivirea unora faţă de desfiinţarea SIIJ e dovada că încă mai sunt încercări de slăbire a DNA, Chiar şi astăzi, unii încă mai visează la blocarea anticorupţiei şi la compromiterea procurorilor. Sunt partenerul DNA în apărarea independenţei procurorilor şi susţin eforturile instituţionale de combatere a infracţiunilor de corupţie şi a celor asimilate corupţiei”, a declarat Stelian Ion, la bilanţul activităţii DNA din 2020, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Justiţiei.

Conform acestuia, profesionalismul procurorilor DNA poate fi una dintre cele mai solide garanţii pentru respectarea drepturilor persoanelor anchetate – magistraţi sau alţi membri ai societăţii, prin recurgerea la procurori anticorupţie specializaţi.

Totodată, ministrul consideră oportună reglementarea unor criterii ce vor asigura numirea şi menţinerea în DNA a unor procurori a căror activitate să se ridice la cele mai înalte standarde etice şi profesionale.

Stelian Ion apreciază că activitatea DNA de combatere a corupţiei din perspectivă specială, şi reforma sistemului judiciar, din perspectivă generală, sunt aspecte foarte importante pentru cetăţeni, care presupun nu doar măsuri legislative şi instituţionale, dar şi evaluări aprofundate şi permanente a modului cum aceste măsuri sunt resimţite în realitate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8518 Articole
Author

27 de Comentarii

  1. asta are orice doar scoala NU in el. Este o sluga care trebuie sa transpuna ceva, asta vede deja orice on normal in tara asta. Ridicolul si somnul ratiuni naste monstri, iar acest individ pare unul din acesti monstri, si o Nonvaloare evidenta !

  2. Tocmai Bode spune la tv ca a vorbit cu Catzu sa dea spor de clasa la 70 mii militieni. Adica parca se taia sporul
    uite sporu nu e sporu
    hai sa pacalim poporu
    dar cu meletia nu te joci.
    Si tot nu am aflat de ce masinile politiei sunt vopsite cu steagul ucrainei si nu cu tricolorul romanesc.

  3. dna este unul din actorii principali care au contribuit la jefuirea Romaniei.

  4. Stelica-i din clanul lui Bula.

    Tot asa batea campii si Livia Stanciu, atunci cand se batea in piept cu caramizi sovietice si, se declara partener de nadejde al procurorilor.

    Stelica nu-i decat un papagal securici si repeta ceea ce a auzit de la tortionarii lui favoriti.

  5. Stelian Ion – salariat ministerial – este Fruntasul de Serviciu al OberStumpFuhrerului Klaus Satannis, Parazitul Nesimtit de la Cotroceni.
    Cum SRI nu poate Aresta Cetatenii Direct, pe Fata cum proceda Securitatea, atunci s-a Inventat DNA care este de fapt Politia Politika. SIIJ le sta-n git si se Tem de Moarte ca Judecatorii cu Integritate ii va Trimite pe toti la Ocna.
    Cetatenii Romani sustin cu tarie prin Referendum SIIJ!

  6. Asta este sau prost sau si mai prost prost. Chiar nu găsiți în usr pe nimeni in stare de ceva ?

  7. Titlul corect era „Din prepuțul gândirii lui Stelian Ion a mai ejaculat una”. Ba avocatelule, ba baiete nu umbla la SIIJ ca s-ar putea sa te ejaculam

  8. Se stie, se cunoaste,e public, doar media cu masca pe ochi, nu pe gura , refuza evidenta si adevarul, ca aceasta Sectie a fost anume creata de argatul Slugarel pentru Luluta si DNA!
    Chiar tatal distinsei Adina de la Constanta, vechi militant PSD si inainte,activist PCR, a scapat intr-un interviu telefonic celebru luat pe nepusa masa ,”perla’: „las ca vedea ea Kovesi si chiar Iohannis ce o sa le faca Adina „:))Se discuta in casa,se stia care e misia Adinei si a lui Slugarel Toader , cel mai mason dintre masonii lui Tariceanu

  9. Sulică asta tânăr gândește mai rau decat vechii bolsevici si nazisti, dorește menținere procurorilor in rol de kgbisti si gestapovisti, sa nu dea socoteală nimănui pentru eventuale abuzuri, sa raspunda doar in fata marelui gunoi Penalis.

  10. Tampitii de politicieni nu au inteles nici acum ca au nevoie de o justitie echilibrata, iar trecutul recent nu-i framanta deloc. Azi esti la putere, maine in ancheta, fara sa intelegi sau sa ti se spuna de ce. Nu conteaza rezultatul, la politicieni este esentiala doar ancheta. Iar actualul ministru este cel mai habarnist dintre toti cei care au avut responsabilitatea acestui minister. Din pacate pentru el este si cel mai vocal si avem permanent dovada ca, ori a lipsit de la cursuri, ori nu a inteles nimic din ele. Aliat cu niste jigodii din CSM va reusi sa-si duca planul pana la capat asa ca ce a mai ramas din tara asta se va duce dracului.

  11. Actualul Ministru este de parere ca DNA-ul va verifica vreodata totalul suprafetelor de teren retrocedate dupa 1989- 31 de ani – inscrise in toate Titlurile de Proprietate puse in circulatie de Guvernele Romaniei prin Prefecti in fiecare din cele 42 de Judete ale Romaniei ? Nu avem bani de pensii, salarii, investitii si avem datorii care in 1989 nu existau… Ce sume necuvenite pentru retrocedari excesive s-au platit /se platesc… !?

  12. Foarte bun articolul,ar fi trebuit spus ….din putz….gandirii.Era mult mai potrivit…..Numai dracu stie cine-l tine p-asta in brate.

  13. Bey Steliane,bey tzarane nesimtit,daca voi iohanistii credeti ca veti scapa de reeducare la Rahova,incalcand iar independentza judecatorilor prin desfiintarea SIIJ-ului si punand toata justitia in gheara DNA-ului vostru care sa va musamalizeaza voua si de acum,asa ca de zeci de ani,toate hotiile pe spatele romanilor,va inselati si deja ati intrat pe drumul spre victoria finala cat de curand si de aia va si delegati atributiile crezand ca astfel scapati de excursia cu executare acolo langa Dragnea.

  14. Interviu, septembrie, mai an, la BBC. Stephen Sackur, jurnalist get-beget. Madam Koveşi, cică, marea sculă
    a DNA. Întrebare ziarist: Dna Koveşi, cum facem, că la
    finalul mandatului dumnea-
    voastră, România a înregis-
    trat regrese pe tărâmul anticoruptiei. Răspuns Kovesi: (nu ad litteram) bleah, mentalitatea poporului român. Un răspuns totalmente nesimtit, pe care
    doar Doina Oltului a.k.a Zmeul poate să-l înghită. La intern, anticoruptia „duduia”, sprijinită din plin de făcături de ziare, site-uri şi „onegheuri”
    năimite. La extern, altfel s-a văzut jegul anticorupt…

  15. Corect! DNA tine de shase marilor hoti securisti. Odata ce sefii mafioti ai CE ne mentin constant pe lista primilor corupti din Europa inseamna ca deneaul nu a produs nimic eficient in toti acesti ani. S-a ocupat cu mare zarva de struti si caltabosi in timp ce tara era furata la greu exact de cei care lauda mereu deneaul.

  16. Pai ce crezi ca facea Cheoveshi la Oprea in sufragerie? Se ducea flamanda sa-i faca lui ala paguba iar intre doua fripturi scria numele politicienilor ce trebuiau executati. Vinovati sau nu, nu conta. Multumeste-i lui Petrov si stapanilor sai securisti ca i-a pricopsit atatia ani pe romani cu o asemenea belea.

  17. Stelică…zi mai bine cum a fost cu apartamentul ANL luat de tine in Constanța pe vremea lui Mazare si rolul jucat de ma-ta la RAEDPP in comisia aia care ti-a ridicat tie nelegal punctajul ? Zi tu cu astea mai bine…

  18. care a primit o garsoniera nemeritata, la fel ca Petrov cu casa din Mihaileanu si apoi spune: „e legal, dar nu e moral dar cu moralitatea nici o problema”(ha,ha,ha) vrea neaparat inchiderea SIIJ-ului pentru ca prea s-au adunat dosare penale cu banditii useristi si aceste dosare trebuie inchise de procurorii DNA-Albalux din brigada Nufarul! Sper ca poporul roman sa nu tolereze aceasta manevra a acestor penali securisti, sa nu permita ca acesti netrebnici chiar sa faca ce vor ei!

  19. Jegul asta penal din trupa securistilor si pui de securisti, a lasat CSM-ul cu ochii-n soare si a plecat la bilantul DNA unde a debitat: „Împotrivirea unora faţă de desfiinţarea SIIJ e dovada că încă mai sunt încercări de slăbire a DNA, Chiar şi astăzi, unii încă mai visează la blocarea anticorupţiei şi la compromiterea procurorilor” Care DNA, care procurori? Cei care au facut dosare la comanda la care judecatorii au spus ca fapta nu exista, procurorii de la „Societatea Nufarul” care se albesc cu Alba-Lux? Oameni buni, nu lasati ca acesti nemernici fara Dumnezeu sa desfinteze SIIJ, nu lasati ca acesti ticalosi sa acapareze toata tara si sa o transforme intr-o dictatura a securitilor! AJUNGE!!!!!!

  20. Pentru cei care sustin prostia ca DNA a jefuit Romania…DNA a fost efectiva dupa 2004, pana atunci Romania fusese deja jefuita…aveti memoria cam scurta sau tendentios selectiva..

  21. Nu poti spune decat niste securisti tradatori de tara! Merita judecati pentru inalta tradare, dar cine sa o faca?

  22. Asa o fi, dar dosarele tuturor alora care au dat marile tunuri si inainte de 2004 tot baietii din DNA le-au intocmit si apoi le-au lungit pana n-a mai stiut nimeni de ele. Aia da protectie!

  23. Ii acordam mare atentie acestui individ. Orice student absolvent anul I la drept e mai competent decat caricatura asta. Pune ma mana, ma refer la caricatura, si desfiinteaza dna-ul…ca-i ilegal…N-avem parchet ? Te bagi peste SIIJ ca va demasca abuzurile din justitie ?
    Sa revenim la actualitate si putina istorie nu strica…
    Au fost doua regimuri iliescu I si iliescu II. Ambele regimuri iliesciene (un iliescu confuz, nehotarat, total neorientat), au dus la distrugerea totala a economiei si plecarea in masa a populatiei „afara”. Ma refer la regimurile iliesciene pentru ca la aceste regimuri am avut putina pretentie si speranta ca se va rezolva ceva…La celelalte regimuri supertradatoare nu mai am nici o pretentie…
    Ma simt putin alinat cand la TV apare vreun aiatolah de pe vremea regimurilor iliesciene cu pretentii de guru economic si este calcat in picioare de Dna Elena Cristian. Desigur, ma refer la stolojan…

  24. „desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) va aduce din nou judecătorii şi mulţi procurori sub controlul DNA ca singură instituţie care poate investiga reclamaţii legate de presupuse fapte de corupţie”.
    Traian Basescu a zis!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.