Dinamo, lider în Liga 1 după 5-0 cu Gaz Metan

E grea lupta pe două fronturi, iar Gaz Metan Mediaş simte asta din plin. Performeră în Europa League, trupa lui Pustai are doar un punct în două etape jucate în campionatul intern. Medieşenii au pierdut cu 0 la 5 meciul jucat acasă, cu Dinamo, dar îi reproşează arbitrului Colţescu că i-a lăsat în inferioritate numerică din prima repriză.

Colege joi, în Europa League, Gaz Metan Mediaş şi Dinamo au fost adversare după numai trei zile, în etapa a doua a Ligii Intâi. Evoluţiile lor au fost însă diametral opuse celor din cupele europene. Medieşenii au acuzat din plin oboseala, iar „câinii” şi-au recăpătat forţele după duşul rece cu Varajdin. I-au luat tare pe jucătorii lui Pustai şi au ratat ocazii imense. Torje, Dănciulescu şi Marius Alexe au fost foarte aproape de gol, însă deschiderea de scor s-a produs la o fază controversată.

Arbitrul Sebastian Colţescu a dictat penalty la contactul dintre Radu Zaharia şi Marius Niculae şi, mai mult, l-a eliminat pe jucătorul Gazului. Cătălin Munteanu a transformat lovitura de la 11 metri. În repriza secundă superioritatea numerică şi valorică a dinamoviştilor s-a concretizat de două ori pe tabelă. Dănciulescu a marcat pentru 2 la 0 în minutul 59, din pasa lui Cătălin Munteanu, iar Marius Niculae a stabilit scorul final, cu o dublă realizată în minutele 76 şi 86.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.