Dinamo revine în Superliga naţională de fotbal

Dinamo Bucureşti a promovat în Superliga naţională de fotbal, deşi a fost învinsă de FC Argeş cu scorul de 4-2 (2-1), sâmbătă seara, la Mioveni, în manşa secundă a barajului de menţinere/promovare.

Dinamo, care revine în eşalonul de elită după un an, îşi datorează promovarea victoriei de senzaţie din tur, cu 6-1, luni, pe Arena Naţională.

FC Argeş, care în sezonul precedent a evoluat în play-off, a retrogradat în anul în care va împlini 70 de ani de existenţă (6 august). Piteştenii au plătit un preţ scump pentru erorile manageriale, la nivelul băncii tehnice şi al conducerii executive, cu trei antrenori în acest sezon (Andrei Prepeliţă, Marius Croitoru, Bogdan Vintilă) şi cu mulţi jucători străini de valoare modestă aduşi.

Artizanul promovării lui Dinamo este antrenorul Ovidiu Burcă, cel care a reuşit o performanţă nesperată de suporterii dinamovişti cu un lot restrâns şi alcătuit din jucători de valoare mediocră.

FC Argeş a avut un început bun de meci la Mioveni şi a marcat de două ori în primul sfert de oră, în minute consecutive: Tofan a şutat de la 25 de metri, iar I. Roşu a deviat nefericit mingea (14), iar apoi Jakolis a majorat diferenţa, după ce a fost angajat în careu de Garita (15). Francezul Lamine Ghezali (40) a readus speranţa în tabăra lui Dinamo, cu un gol înscris după un slalom în careul gazdelor.

Piteştenii au mai avut ocazii de gol prin Garita (9), cu capul, după un corner, Jakolis a ratat incredibil (23), după eroarea lui Bena, iar Fabio Vianna (37) a trimis un şut-centrare puţin peste poartă. Dinamo şi-a creat situaţii de gol prin Pop (26), cu capul de la circa 11 metri, şi Ghezali (32), care a şut pe lângă poartă de la 18 metri.

FC Argeş a avut un forcing în debutul reprizei secunde, marcând două goluri prin camerunezul Paul Arnold Garita (47, 51), ambele după cornere, executat de Calcan şi Jakolis.

Un moment important în acest meci s-a petrecut în min. 55, când Andreias Calcan a primit al doilea cartonaş galben, ambele pentru faulturi la mijlocul terenului, fiind eliminat.

Dinamo a marcat al doilea gol în min. 60, prin Alex Pop, cu capul, din centrarea lui Iulian Roşu.

În min. 79, portarul Cătălin Straton a fost eliminat, dar arbitrul Sebastian Colţescu a revenit asupra deciziei după vizionarea imaginilor video.

FC Argeş a mai avut o ocazie până la final, prin francezul Enzo Celestine (89), dar şutul acestuia a fost respins de pe linia porţii de Giafer.

După ultimul fluier al arbitrului, suporterii dinamovişti au invadat terenul şi au sărbătorit promovare alături de echipă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Bravo Dinamo felicitari totusi remarc chimia argesului sau maioneza taiata pentru ca in echipa aia jucatorii autohtoni si jucatorii straini nu sint uniti. Parerea mea este ca se aduc in Romania multi jucatori expirati sau fara talent. Din 11 abia gasesti 5 de la noi si avem pretentii la mondiale. Marfa expirata domne de la tutun medicina haine Pantofi si sportivi.

  2. Miliția!…Armata!…
    Și vă mai mirați că țara o duce rău,…un stat militarizat, nici urmă de democrație,…
    Pe când și o echipă a securiștilor?…una a organelor de partid gen fc scornicești..?…
    Reactivati-l pe corleone ca deja e prim toată media…
    Țara de securiști-!…la săpun cu voi…

  3. Sanchi ! Ca in „timpurile bune”, cind vreun general de Militie sau Securitate dadea telefon din tribuna oficiala din groapa Spitalului de Urgenta ca sa dicteze scorul, Dinamo a inceput din nou sa minareasca campionatul, cu arbitri platiti sau santajati si cu echipe „prietene”, gata la orice ora sa trinteasca un meci, cum a fost cam tot timpul Argesul (de dupa Dobrin), Bacaul, Flacara Moreni, … Ca suporter al fostei Stiinta Craiova (cea veche, nu facaturile de acum) astept cu nerabdare bataile care vor urma intre galeriile Stelei si cea a lui Dinamo ! Seminte si bere, va rugam !

  4. Cand Tara se bucura de Dinamo, tara are o problema la cap. Bulan si oi, ati ramas unii!

  5. Se mai mira filosoful ca nu-l respectam pe Hagi!
    Uite o proba, ‘promovarea’ lui Dinamo..ce sa spun..o culme a sportivitatii

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.