Dintr-o lovitură: Peste 2,5 milioane de măști neconforme

Peste 2,5 milioane de măști neconforme au fost oprite de la vânzare, într-o singură zi.

Reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Prahova au oprit definitiv de la comercializare, vineri, un număr de 2.623.900 de măşti neconforme, în urma unui control efectuat la un comerciant din acest judeţ, potrivit unui comunicat remis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Astfel, în urma validării de către sistemul UE de alertă rapidă a ultimei avertizări transmise vineri de ANPC privind comercializarea unui tip de măşti neconforme, CRPC din Regiunea Sud Muntenia Prahova a extins verificările referitoare la acest tip de mască, se menţionează în comunicatul Autorităţii.

Cele peste 2,6 milioane de măşti au fost identificate în actele operatorului economic şi se aflau deja în depozitele acestuia, precum şi în toate magazinele sale din România, conform ANPC.

Valoarea măştilor neconforme oprite de la comercializare este de peste 3,146 milioane de lei.

„ANPC reaminteşte operatorilor economici că aceste verificări vor continua şi în perioada următoare şi îi avertizează ca, în spiritul respectării drepturilor consumatorilor în activitatea comercială pe care o desfăşoară, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC şi pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul ‘produse interzise comercializării'”, se menţionează în comunicatul ANPC.

Sistemul de alertă rapidă al UE privind produsele nealimentare a validat, vineri, cea de-a 26-a alertă iniţiată de ANPC privind comercializarea unor măşti de protecţie neconforme.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

10 Comentarii

  1. Astea sunt măștile de 1 leu. Cine le-a importat omoară zilnic peste 100 de oameni de la ATI. Johannis la Târgoviște cu tot guvernul sau de hoți și criminali!

  2. Mă doare-n koor de masca; o port doar contra amenzii, nu pt. protecție. Protecție contra ce? Că doar în masca, în umezeală si la intuneric colcaie mizerii, microbi și bacterii.
    Că unii fac bani din ”afacerea masca”, asta e altceva, e treaba lor, nu mă privește.

  3. A verificat cineva daca aceste masti nu sunt contaminate ,cu diverse bacterii,care declanseaza boli respiratorii.in situatia in care le porti cateva ore?De cand se poarta mastile,lumea pare sa fie mai bolnava.O camera neaerista,in care nu sunt curenti de aer,colcaie microbii.Cum coordonezi sanatatea unei populatii ,spunand ca te preocupa stagnarea epidemiei daca nici lucruri elementare nu le stapanestisi nu te intereseaza.Aprovizionarea marfilor neconforme trebuie pedepsita cu zadarnicia bolii.Betivanii din bodegi care nu poarta masca,nu se mai imbolnavesc.Oare de ce?

  4. Ce sa inteleaga cetateanul, ca, tot ce inseamna masca importata este neconforma??? Asadar, arafat a acceptat import de falsuri si neconformitati sa se imbolnaveasca si sa moara cetatenii din tara?! Nu cumva e aceeasi coincidenta si cu vaccinurile???!

  5. Auzi bre la arafat! Cititi cu atentie!
    https://www.antena3.ro/coronavirus/raed-arafat-medicii-ca-flavia-grosan-induc-oamenii-in-eroare-597052.html
    Breeee!, dar se face la si prin televizoare? Tu ce practici bai? Nu cumva totul e in defavoarea cetatenilor romani din tara? Te dai tare cand de fapt, ai demonstrat ca esti un mincinos si un manipulator notoriu! Am argumentat cu lux de amanunte tot ce scoteai pe gaura gurii! Cat despre aceasta doamna medic, bai mincinosule, in halvetica(pentru ca tot te agatai de halvetica pentru a ta imagine, scarba ce esti), medicatia de baza porneste de la tot ce inseamna solutii lichide si creme, bai mincinosule, in urmatoarea etapa se introduce tratament bazat pe pastile si in ultima faza, injectabile, bai habarnistule! Doar in caz de urgenta, caz grav, se unesc si intra in forta la urgenta cu toata documentatia pe analize si radiografii(nu una dupa alta sa radieze bolnavul ca in Romania), si dupa, tratament dar meficul si asistenta nu lipsesc din salon ca in Romania!, habarnist mincinos ce esti! Sa inteleg ca doamna medic care mi-a recomandat spray si dezinfectante oral pentru gura si gat, este un neica nimeni din strada, dupa cum horcai tu? Ce javra infecta esti!

  6. ‘Oprite de la vânzare’, wow, nu au fost confiscate și distruse(arse) ?!

  7. sigur nu sunt verificate biologic. Chiar daca ar fi sterile. Imagineaza=ti ce se ”aduna” intr-o deplasare si cat se amplifica pt ca microbii anaerobi se simt bine acolo unde nu-i oxigen si CO2 din plin, plus umezeala, asa ca pleci sanatos si te intorci cu o flora de la virusuri(200 numai pt raceala) acumulati pe masca din praf pana la microbi. OMS si Tataru au spus ca nu sunt bune la inceputul crizei, stiau ca-s daunatoare? Oficialii, aceste SRL-uri statale sunt niste profitori. Obliga folosirea mastilor ca sa creasca consumul…Mastile aduc in UE TVA si in alte tari impozite si profituri mari dintr-un consum care n-a existat decat in Tokio si alte orase poluate, La ei METEO anunta si gradul de poluare…
    Purtam masca si speram in ziua in care fiecare oficial va isi va gasi nasul sau pedeapsa divina pt credinciosi sau ii va ajunge revolta interioare a celor chinuiti. Multi se opun regurilor si emit un gand negativ, care ii va lovi atunci cand le va fi cel mai bine.
    In 3 martie https://www.cotidianul.ro/niste-pamanteni-fericiti-isi-iau-adio-de-la-masca/ Guvernatorul din Texas ridica obligativitatea purtarii mastii. Consecinta https://www.worldometers.info/coronavirus/usa/texas/ a scazut Covid-ul. Oamenii sunt liber psihic. Masca induce sentimentul de teama, care slabeste sistemul imunitar. De aceea caut libertatea, locuri unde pot sa-mi scot masca. Masca mi-a produs dureri in torace. Cat de periculoasa este pt un ischemic sau cardiac a carui inima si asa este irigata slab? Poate face infarct din cauza mastii? Nu stiu, dar stiu ca mi-a trecut cand am indepartat-o de fata si a patruns mai mult aer. Noroc ca mi-a venit ideea, altfel cine stie unde ajungeam…

  8. „Peste 2,5 milioane de măști neconforme au fost oprite de la vânzare, într-o singură zi.” S-a vandut iar o carpa de acoperit fata? Pai astea-s mastile „de dreapta” ale „guWERNERului meu”! Sa traiti bine!

  9. Nu sunt distruse pentru ca se vor vinde in alta parte! Nu se distruge asa usor peste 3,146 milioane de lei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.