Citesc pe Facebook:
„Trump a lăsat UE cu ochii în soare.”
Desigur, este vorba de recenta discuție dintre Trump și Putin pe tema războiului din Ucraina.
Complicat.
Pentru Ucraina, o pace impusă de hotărârea dintre America și Rusia, seamănă cu Diktatul de la Viena impus României.
Pe de o parte.
Pe de altă parte, ucrainenii încep să simtă pe pielea lor ce înseamnă pentru români ocuparea teritoriilor românești chiar de către ei, de ucraineni.
Este un moment dificil, nu atât pentru o UE impasibilă la durerile est-europenilor pe care-i tratează ca pe niște papuași sălbatici, ci pentru creionarea sferelor de influență.
În mod cert, America lui Trump este puțin interesată în destinul unei Europe ideologic adversă noii sale ideologii conservatoare.
Dar, spre deosebire de ce gândesc europenii, Administrația Trump, nu acționează prin forță ci prin retragere și lăsarea din brațe a UE.
Și aici se vede adevărata slăbiciune a unei Europe care a decretat primordialitatea implementării ideologiei progresiste și desființarea rădăcinilor naționale în favoarea plantării unui trunchi steril fără rădăcini.
Dezvoltarea economică sustenibilă a fost sacrificată pe altarul luptei ideologice împotriva „încălzirii globale”.
Apărarea comună în jurul NATO a fost subminată de ideile unui pacifism prost înțeles, bazat pe mentalitatea „lasă că ne apără americanii”.
S-a indus pretenția calpă a UE de mare putere mondială.
Războiul din Ucraina și politica lui Trump au constituit un duș rece care încă nu a reușit să-i trezească pe europeni din visul euforic de mare putere.
Ei se doresc un partener egal la masa tratativelor după ce trei ani de zile nu au intuit nicio soluție la catastrofa umanitară creată de Putin.
Nodul Gordian va fi tăiat de Trump. Poate nu așa cum ar fi de dorit, dar va fi tăiat.
Va câștiga Rusia? Poate, dar cu prețul îngrozitor de mare al sutelor de mii de morți.
Problema, dincolo de o pace strâmbă care se va încheia, este unde se va afla și ce va urma pentru România în această reconfigurare continentală?
Răspunsul ar trebui să fie dat de diplomația României.
Dar ce diplomație putem avea tocmai în aceste momente critice ale istoriei care se petrec lângă noi, când avem un președinte de țară temporar ce expiră în vreo două luni, un guvern sectar fără o reprezentare corectă, o economie la pământ și o societate dezbinată?
Cu puțin curaj, tocmai în acest moment, România poate avea un rol de „consilier” al lui Trump, oferindu-i pârghii suplimentare în tratativele cu Moscova.
Dacă Putin câștigă tot ce vrea, atunci devine marele învingător.
Limitarea victoriei ar putea fi renunțarea la Transnistria prin retragerea trupelor și variantele ce ar rezulta din acestea, inclusiv realipirea Basarabiei la România, schimbul Transnistria pentru Sudul Basarabiei, etc.
Este un moment în care România își poate obține un nou statut în Europa.
Poate diplomația română să lucreze rapid pe lângă Administrația americană?
România se intinde, ca taram, in tot spatiul geografic in care se venereaza, in mod MAJORITAR, divinitatea noastra SUPREMA numita DumneZEU ! Acesta este pecetea taramului NOSTRU cel STRAVECHI