Director general: Dacia pleacă și nu pleacă în Maroc

Uzina Dacia din Mioveni trebuie să-şi păstreze competitivitatea faţă de alte fabrici Renault, precum cea din Maroc, iar elementele relevante în acest sens sunt atât accesul facil către frontieră, cât şi menţinea costurilor salariale „la un anumit nivel”, afirmă directorul general al Dacia, Nicolas Maure, informează MEDIAFAX.

Şeful Dacia a afirmat că grupul francez Renault nu are deocamdată intenţia de a părăsi România, unde este prezent de 15 ani, dar pe de altă parte, în contextul în care fabrica din Maroc devine din ce în ce mai competitivă, este important ca România să-şi păstreze la rândul ei competitivitatea pentru a putea exporta către pieţele din vestul Europei.

„Este foarte important pentru noi să avem acces cât mai facil către frontiera din Arad şi este o prioritate pe care am comunicat-o Guvernului. Conform calculelor noastre, am economisi 30 de euro pe vehicul dacă ar exista autostradă (de la fabrică la graniţă, n.r.). În acelaşi timp, putem spune că 30 de euro nu sunt nici mult, nici puţin, există şi alte elemente de luat în calcul pentru competitivitatea noastră, iar deocamdată vorbim despre costurile salariale, care trebuie menţinute la un anumit nivel, pentru că altfel uzina din Tanger (Maroc), care este o uzină nouă, devine din ce în ce mai performantă şi poate fi pusă în comparaţie cu cea din Mioveni. Noi ne dorim ca uzina din Mioveni să rămână în faţa celei din Tanger”, a declarat Maure, la o întâlnire cu presa.

Dacia Renault va realiza în România bancuri de testare pentru motoarele EURO 6, a anunţat, luni, directorul companiei, Nicolas Maure, premierul Victor Ponta intervenind şi cerând, urmare a acestui anunţ, să nu fie crezute acele persoane care susţin că Renault va pleca din România. Preşedintele Traian Băsescu a declarat recent că nefinalizarea Coridorului IV paneuropean de transport va duce la pierderea asamblării de la Piteşti, la uzinele Dacia, care deja extinde uzina din Maroc.

În prezent, producătorul auto are un flux rutier zilnic de 350 de camioane dinspre Mioveni către graniţă şi invers, a mai spus directorul general pentru Dacia şi Renault România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.