Directorul SRI, acuzat că a ascuns informații despre un posibil act terorist

Directorul General SRI este acuzat că a ascuns informații ce ar fi putut provoca sute de victime. Declarația aparține fostului parlamentar Gelu Vișan. Acesta solicită președintelui României, într-o postare pe pagina sa de socializare, „demiterea Directorului General SRI care a ascuns informații ce ar fi putut duce la sute de victime. Solicit Procurorului General al României, punerea sub acuzare a Directorului General al Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, pentru Înaltă Trădare și ascunderea informațiilor privind un posibil act terorist pe teritoriul României, țară membră NATO și UE, și a unei tentative de genocid“.

Vișan este semnatarul unei Declarație în care susține că înainte de 10 august a primit informații și i le-a comunicat ministrului de Interne, Carmen Dan, că în Piața Victoriei se pregătește un atentat terorist. Vișan susține că ministrul a a luat măsuri ca acest lucru să nu se întâmple, dar organizatorii mișcării au provocat violențele de stradă bine cunoscute. Vișan arată că SRI știa de acest plan, dar Eduard Hellvig nu a făcut nimic, iar acum i-a cerut Vioricăi Dăncilă să o demită pe Carmen Dan pentru a-și acoperi urmele

„Precizare:

Aceasta este o Declarație și poate fi folosită ca probă în orice Proces al unei Instanțe Militare, sau în orice Instanță Națională și Internațională.
Îmi asum întreaga responsabilitate a celor ce voi declara, și sunt dispus să susțin cu probe, amănunte și nume de persoane, altele decât cele pomenite în declarație, cele scrise mai jos.
Fac deasemenea precizarea că nu am vorbit cu doamna Carmen Dan, Ministru al Afacerilor Interne al României, din anul 2018, nu m-a influențat și nu mi-a cerut să dau această Declarație, și nu i-am cerut permisiunea de a prezenta aceste fapte, care fac referire și la Domnia Sa, precum și la Ministerul Afacerilor Interne.
Mai fac precizarea că fac această Declarație ca cetățean român, în conformitate cu legislația Națională și Internațională.
Aceasta este pagina mea de Facebook și nu este piratată și nu este un cont fals, fapt ce se poate proba din postările de pe pagină.

Subsemnatul Vișan Gelu, cetățean român, fac următoarea
DECLARAȚIE
În vara anului 2018, fiind in București, în jurul orelor 14:00, am primit un telefon de la o persoană cunoscută, care m-a invitat să vorbim ceva, la o distanță de aproximativ 80-100 de km de București. La răspunsul meu că am putea să ne vedem zilele următoare, a insistat să ne vedem cât mai repede, eu intuind din această conversație că ar vrea să-mi comunice ceva urgent. Ne cunoșteam bine, și ne mai întâlnisem și cu alte ocazii, în București și în afara Bucureștiului.
În jurul orelor 16:00 am ajuns la locația întâlnirii, un loc public, iar după aproximativ 10 min a venit și persoana care m-a invitat.
Mi-a comunicat următoarele:
Peste aproximativ douăzeci și patru de ore, în București va avea loc un miting de protest în Piața Victoriei, fapt de notorietate publică, iar peste aproximativ opt ore, chiar în seara aceea, într-o locație pe care mi-a prezentat-o intr-o fotografie, a aflat că va fi amplasat un dispozitiv, a spus că din informațiile sale se pare că este vorba de un dispozitiv exploziv artizanal, ce urma să fie detonat în seara Manifestației, in jurul orelor 22:00, când piața era plină de manifestanți. Mi-a spus că deja se primise cheia de la locație, arătându-mi in fotografie locația respectivă. După ce am văzut fotografia, am realizat riscul enorm pentru populația civilă ce s-ar fi aflat lângă acea locație, detonarea unui dispozitiv artificial, pe lângă efectele directe care ar fi însemnat un număr mare de morți și răniți, ar fi creat panică și ar fi făcut ca oamenii să se calce în picioare unii pe alții, ceea ce ar fi condus la alte victime.
Deasemenea, mi-a spus că vor fi provocări și incidente violente cu incendieri și distrugeri de obiective civile, conform unui plan bine stabilit.
Totodată, mi-a precizat că la ora 22:00, când va fi aglomerație foarte mare, va fi incendiat liftul de la Stația de Metrou de la Universitate, pentru a produce panică și victime. La întrebarea mea despre ce lift este vorba, pentru că nu cunoșteam despre existența acestui lift, mi-a repetat că este vorba despre liftul de la Stația de la Metroul de la Universitate. Incendierea acelui lift ar fi dus la un efect devastator într-o mulțime aflată într-un spațiu închis, rezultând foarte mulți morți și răniți.
Conștientizând că în acel moment mi s-a comunicat despre un plan al unui posibil atac terorist într-o mulțime cu zeci de mii de oameni, am spus că lucrul acesta mă depășește cu mult, că oricum deja sunt pus într-o situație extrem de gravă, având această informație, și că-i solicit imperios să anunțe imediat Serviciul Român de Informații.
La Solicitarea mea, interlocutorul meu mi-a răspuns că la nivel de conducere a SRI se știe, inclusiv Directorul General știe, dar că nu s-a luat nici o măsură, motiv pentru care m-a sunat. Știind cine este interlocutorul meu, și că are nu numai facilitatea, ci și dreptul și obligația să informeze SRI Local, l-am întrebat încă odată dacă SRI știe și mi-a răspuns că da, dar nu face nimic, și că mi solicită, în măsura în care pot identifica, să găsesc o cale ca institițiile statului să fie prevenite.
În acel moment, dându-mi seama că tocmai fusesem informat despre un posibil act terorist pe teritoriul României, care ar fi putut avea urmări catastrofale, cu sute de victime, având in vedere numărul foarte mare de participanți care se anunțaseră, doar deținerea și pentru câteva ore și necomunicarea unei astfel de informații fiind un fapt extrem, extrem de grav, și totodată marcat de posibilitatea unei nenorociri, i-am comunicat că în acel moment, pe loc, voi suna Ministrul Afacerilor Interne al României, iar dacă nu o voi putea contacta, mă voi duce la Ministerul de Interne și voi solicita să vorbesc în acea seară cu Ministrul Afacerilor Interne, într-o problemă foarte gravă.
Fac precizarea că nu o cunoșteam personal pe Doamna Ministru al Afacerilor Interne, dar fiind un fost demnitar al României, membru al Parlamentului României și persoană publică, o pot suna pentru a-i cere o audiență urgentă într-o problemă extrem de gravă, lucru pe care l-am și făcut.
Am sunat-o pe doamna Ministru Carmen Dan și după ce m-am prezentat și am informat-o că sunt într-o locație la aproximativ două ore de București, i-am solicitat o audiență urgentă într-o “ problemă extrem de gravă”, de interes public care nu solicită amânare. Eram foarte tensionat, chiar speriat de ceea ce auzisem, doamna Ministru m-a întrebat dacă nu putem să ne vedem a doua zi de dimineață la Minister, am insistat să ne vedem în seara aceea în jurul orelor 19:30, iar domnia sa mi-a răspuns că mă așteaptă la minister începând cu orele 19:15.
După discuția telefonică cu doamna Ministru Carmen Dan, pe care am purtat-o de față cu interlocutorul meu, i-am spus că-l voi suna după întâlnire, m-am ridicat și am plecat spre București.
În jurul orei 19:15–19:30 am intrat în Ministerul Afacerilor Interne și am fost condus imediat în Biroul Doamnei Ministru Carmen Dan, care mă aștepta.
Înainte de a începe, i-am comunicat doamnei Ministru că am solicitat acea audiență în urma unei decizii strict personale, ca cetățean, având încredere în domnia sa, din acțiunile cunoscute ale domniei sale din spațiul public și din discuțiile pe care le-am mai avut cu persoane care știau activitatea domniei sale.
Am informat-o pe Doamna Ministru Carmen Dan despre posibilitatea unui act terorist pe teritoriul României, în Piața Universității, la un Miting cu zeci de mii de oameni, prezentându-i și punându-i la dispoziție fotografiile și planul care cuprindea și amănunte pe care nu le fac publice în această Declarație. Am informat-o asupra identității și calității persoanei care mi-a dat informația.
La final, pentru că eram convins că nu are cum să nu fi fost informată de către Serviciul Român de Informații despre o asemenea situație, am rugat-o pe Doamna Ministru să-mi răspundă, dacă poate, la o singură întrebare: Dacă a fost informată de SRI sau de altcineva. Răspunsul îl citez din memorie: “ Nu, Domnule Vișan, nici SRI, nici altcineva nu m-a informat, dar vă asigur că Ministerul de Interne își va face datoria, vom verifica și vom lua toate măsurile pentru ca să nu se întâmple o nenorocire”
Cum eu știam că la mine informația a venit chiar pe linia SRI, m-am îngrozit.
Doar vehicularea acestei informații era un pericol în sine, lucru pe care SRI îl știa foarte bine, iar ascunderea ei față de Ministrul Afacerilor Interne, responsabil de asigurarea Ordinii Publice la Manifestația din Piața Universității este un act de Înaltă Trădare și punere în pericol a sute de vieți omenești, de încălcare gravă a legilor Siguranței Naționale.
Am stat în biroul Doamnei Ministru aproximativ 20/25 de minute, și, după ce am asigurat-o că voi fi la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne pentru orice clarificare, am plecat. După ce am ieșit din clădirea Ministerului, în jurul orei 20:00, l-am sunat pe cel care îmi dăduse informațiile și i-am transmis că “i-am spus, totul este în regulă”
Fac precizarea că din acel moment și până pe 11 August 2018 nu am mai vorbit cu Doamna Ministru, și cu nimeni din Ministerul de Interne, și cu nimeni altcineva despre acest subiect.

DECLARAȚIE

În data de 11 August 2018, în jurul orei 18:30- 19:00 am primit un telefon de la aceeași persoană cu care mă întâlnisem în afara Bucureștiului, și, după ce a spus că “ei” se bucură că nu s-a-ntâmplat nimic, mi-a spus că a apărut următoarea situație pe care mi-o comunică: În timpul manifestației în desfășurare chiar atunci, se va crea de către un grup de “ manifestanți” o diversiune în jurul orelor 20-21, prin care vor fi incendiate magazine și restaurante ( mi-a spus locația) și autoturisme din Piața Universității, pentru ca efectivele de Jandarmi să se deplaseze din Piața Victoriei în Piața Universității, iar în acel moment grupuri organizate, care se retrăgeau doar strategic din Piața Victoriei pe străzile adiacente, să se reîngoarcă în Piață, să atace și să ocupe clădirea Guvernului.
Am fost rugat să transmit această informație, motiv pentru care am sunat-o la telefon pe Doamna Ministru Carmen Dan și i-am transmis această informație.
Gelu Vișan
16:07: 2019

…Ar mai fi multe de spus, cum pe 10 August în jurul orelor 23 postul de Televiziune B1 a anunțat că sunt doi morți în Piața Victoriei, peste care trec Jandarmii și manifestanții, cum am văzut-o pe Sorina Matei negând de trei ori această știre pe care moderatoarea tot o transmitea, cum a ieșit Sorina Matei din Studio Val -Vârtej și s-a dus să filmeze cu telefonul mobil să arate că nu sunt morți.
Într-una dintre declarațiile publice, am văzut că doamna Ministru Carmen Dan a reproșat public Serviciului Român de Informații că nu i-a pus la dispoziție toate informațiile pe care le dețineau.
Important însă este Că doamna Ministru Carmen Dan a evitat un Masacru, O Carastrofă Națională.
Directorul General SRI, Eduard Helvigh și unii ofițeri SRI nu numai că au știut despre posibilul atentat Terorist pregătit ce urma să aibă loc în Piața Universității, dar nu au făcut nimic pentru a le contracara și nu au informat Ministerul de Interne privind aceste acțiuni.
Și în SRI, sunt ofițeri patrioți, care nu au fost de acord cu ce se întâmplă, și au găsit o cale de comunicare pentru a contracara acțiunile.
Scopul acelor acțiuni era unul declarat, de doborâre a Guvernului României și de numire a unui alt Guvern, după modelul Colectiv.
Pentru a-și ascunde urmele, Eduard Helvigh, prin Viorica Dăncilă, a obligat-o pe Carmen Dan să/și dea demisia din funcția de Ministru, după ce anterior președintele României îi ceruse de nenumărate ori demisia. Apreciez, așa cum am declarat public de nenumărate ori, că Jandarmeria Română și-a făcut cu prisosință datoria față de țară și de cetâțenii ei, evitând un dezastru cu urmări catastrofale.
Această DECLARAȚIE, nu numai că arată ce s-a întâmplat și ce nenorocire se putea întâmpla pe10/11 August 2018, dar, totodată, arată ce se poate întâmpla în viitor.
Solicit Președintelui României analizarea acestei situații în CSAT și demiterea Directorului General SRI care a ascuns informații ce ar fi putut duce la sute de victime. Solicit Procurorului General al României, punerea sub acuzare a Directorului General al Serviciului Român de Informații, Eduard Helvigh, pentru Înaltă Trădare și ascunderea informațiilor privind un posibil act terorist pe teritoriul României, țară membră NATO și UE, și a unei tentative de genocid.

16:07 2019“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 14
Author

32 de Comentarii

  1. Ia sa vedem cum se finalizeaza actiunea mai ales ca in acea perioada procuror sef fuse si…se duse cu bunastare fara nicio problemă! Oare cine a produs aceasta actiune,bipexul/pezii complotisti?

  2. Păi lu Iohannis îi cere asta? Hellvig este mîna dtreaptă a nazistului, ce crede Vișan că va face Klaus? Nimic! Are nnevoie de Hellvig fiindcă se vrea din nou președinte dulapul ăsta de haine care n-a făcut nimic pt Romînia. Doar pt el face, nevastăsa și stăpînii lui din Bruxelles

  3. Visan e terminat,nu mai are control!S-a porcait cu Plescoianu pe Facebook,pe chestiuni de iubire platonica,a lansat gogomania cum ca PSD a furat voturi de la PSD la europarlamentare ,se crede iar in cartile poolitice,asteapta propuneri,ii suge fondanta lui Dragnea,cate si mai cate,conform lozincii”violatorii vor fi violati”

  4. Clarissim: Helvig și Vlase și Johannis 1000% sunt trădători de țară! Dnă Dăncilă, de ce începi să faci prostii, cu ce te au la mînă? Doamna Carmen Dan este un om onest și patriot, ați făcut o mare greseală că ați forțat-o să demisioneze! Rușine să vă fie! Vrei să spargi PSD-ul, de unde ai primit ordine? De la ticăloasa Ocultă capitalistă?

  5. toţi cei care neagă declaraţiile lui Vişan, neagă şi „Colectiv-ul”, neagă realitatea monstruoasă a naziştilor din vârful statului şi a triplului SS care-i slujeşte pe ei, pe mutter nazi şi pe alţii ca ea. E timpul marilor dezvăluiri cu dovezi zdrobitoare şi cu un început serios de curăţenie…voi chiar credeţi că Vişan vorbeşte aşa, de capul lui, ca nebunu’, tocmai acum? şi ăsta-i doar începutul…v-am mai zis acum ceva timp în urmă…

  6. si la colectiv cine a dat cu sprey incendiar????? Sa fie rushii??? Americcanii ??? Ebreii????sau hungurii??? POATE AR TREBUI INTREBAT????Si daca nu stie….ori stie???

  7. S-a trezit asta din anestezie,dupa un an. Da halatu,cat e halatu? Sa se duca la Udrea sa-i mute olita,poate ii da si lui ceva. Daca tara asta a ramas in oameni de calitatea lui Visan,e vai de noi!

  8. @BARBAROZA viata lunga si fericita dupa cat de idiotenii sunt cele afirmate de Gelu Visan. Si tie dar si neamului tau cu mic cu mare. Cancerul Romaniei din 1947 este Securitatea chiar daca dupa Dec. 89 aceasta s-a vopsit in SRI. Din 1947 Securitatea controleaza tot ce misca-n tara asta asa ca tot ceea ce afirma Gelu Visan este purul adevar, in 10 August 2018 Johannis si SRI au vrut sa dea o lovitura de stat mascata de acest miting foarte violent. Si pentru ca MAI a fost la post lovitura n-a reusit. Asa se explica iesirea foarte nervoasa din noaptea de 10 spre 11 August a lui Johannis cum ca Jandarmeria a fost neomenoasa cu huliganii ce-i atacau pe jandarmi cu pietre, fecale si alte obiect contondente.

  9. Au aparut securistii imbeci sa dea in Gelu Visan, adevarul ii ustura cel mai tare pe sristii tradatori de tara in frunte cu Helvvig si Johannis. Helvvig si Johannis l-au condamnat pe Dragnea cu ajutorul Trinomului SRI-DA-ICCJ tocmai pentru ca Dragena e un patriot, nu tradator de tara ca ei. Corciturile mioritice nemtesti neavand nimic de aface cu neamul romanesc si daca nu au ii distrug viitorul.

  10. Din cele declarate de agentul Ivan Iureivici Termicov sub tortura,a fost vorba de o incercare esuata de atentat terorist pus la cale de serviciile secrete bolshevice conduse de Trotki si acolitii!Semnalul trebuia sa fie Declaratia lui Dragnea cum ca MUE PSD e o lozinca comuista golita de continut…Gelu Visan,cantaretul plaiurilor oltenesti, care era coloana a 5-a Papuasa, trebuia sa execute un dans tribal (Bidineaua de la Gratia) pe incarcatura de dinamita,dar fara muzica,olteanul acaju bea si plange,nu danseaza…
    Frate cati idioti are Rumania!

  11. Vedeti bey hastagisti ce va pregateau idolii vostri si cine v-a salvat? Aia care va adunau in toate ocaziile sperau mereu,de fapt,sa iasa cumva cu violentze si sa rezulte victime dintre voi ca sa le foloseasca ei ca pretext pentru ca sa ajunga astfel la guvernare si la un trai de lux si fericire…pentru ei.Daca nu v-ati lamurit nici pana acum…vai mama voastra.

  12. „a spus că din informațiile sale se pare că este vorba de un dispozitiv exploziv artizanal, ce urma să fie detonat în seara Manifestației, in jurul orelor 22:00, când piața era plină de manifestanți. Mi-a spus că deja se primise cheia de la locație, arătându-mi in fotografie locația respectivă,… pe lângă efectele directe care ar fi însemnat un număr mare de morți și răniți, ar fi creat panică și ar fi făcut ca oamenii să se calce în picioare unii pe alții, ceea ce ar fi condus la alte victime.”
    Intrebarea este ce s-a facut cu respectivul dispozitiv artizanal ce urma sa fie detonat, deoarece nu a existat,detonat asa ceva.
    Ori a fost dezamorsaat si de aici explicatia privind secretizarea dispusa de MIn de interne -Carmen Dan, ori NU A EXISTAT din capul locului.
    In cazul in care a existat si Eduard Helwig nu a anuntat entitatile iinteresate-MI,Prefectul, MAN ,etc.cum se mai poate dovedi INFRACTIUNEA LUI HELWIG DE INLESNIRE A TERORISMULUI ??????
    Operatiunea d e indepartare a lui Carmen Dan apare ca o negociere a lui Dancila cu serviciile secrete al caror tartor este Klaus Iohannis-de aici teama acoperita prin insistentele la adresa ministrului Carmen Dan deveneite PERSECUTII !
    Intrebarea este ce a fost secretizat si de ce a fost necesar sa fie secretizat de catre MI-Carmen Dan? A vrut ea sau i s-a impus ?
    Este devaluire extraordinara aratand ca Iohannis Klaus,Helwig nu se dau inapoi d e la actiuni teroriste antistatale ceea ce arata pericolul ca la varful statului sa se afle niste Anarhisti Teroristi in stare de orice .Cu acestea actualul presdinte cu sluga lui Helwig, sunt terminati!Si cu alte slugi gen rares Bogdan.De presupus ca de asta barna _USR si Ciolos au luat atata avant, ii santajeaza pe Helwig si Casa Iohannis .Poate si Dancila care isi propune sa candideze miroase nemernicia lor .

  13. Domne, am citit articolul si am zis ca a reinviat Vadim ! Pai ba nene Visane, te-ai dereglat rau de tot, si eu cred ca de vina sint timpurile in care ii cintai ode marelui cirmaci Basila ! Pai in Piata Victoriei doar in ultimii zeci de ani artificierii au aruncat in aer nu stiu cite „dispozitive explozive artizanale”, „artificiale” sau cum le mai spui, care in realitate s-au dovedit valize cu rosii, brinza si cite o pereche de izmene purtate, uitate pe trotuar de cite un betivan ! In concluzie : evenimentele care aveau cea mai mare probabilitate sa se produca, chiar sigure, sint alea care nu s-au produs de loc !

  14. Citez din BOLSEVICUL COTROCEAN: „A fost nevoie SA MOARA OAMENI”. NIMENI nu l-a intrebat CE A VRUT SA ZICA! Ba, mai este și adulat de șlehte întregi de bolșevici răspândiți prin toate domeniile și toate straturile politice și sociale. Cum e posibil așa ceva? Simplu – NOI SUNTEM ROMÂNI/ NOI SUNTEM ROMÂNI … E rușine Pămîntului că ține în spinare po asemenea nație!

  15. @Singur-
    si tie nu iti este rusine ca esti roman?
    Cheama CIA,FBI,Mossad,BND,M16 si intreaba-i !
    Pentru ca SRI ii slujeste pe ei, iar A Nastase le-a dat spatii cospirative vile d e lux la sosea , in statiuni balneare si pitoresti, spitale si snatorii SEPARATE DE VULG-in care s e lafaie, societati comerciale si chiar o Regie ,economia Romaniei fiind dublata de economia subterana a acestor”cetateni loiali si PATRIHOTI ,specialiazati ai PAtriei”. Ei rad si noi plangem cu romani pelcati slugi, cu copiii abandonati si materie prima pentru organe,cu economie la pamant si poduri surupate, cu trenuri care iau foc …
    TU NU ESTI ROMAN? Tu nu esti aceasta NATIE ?
    „Singur”asa cum esti, cu cine ai votat ? AI vrei natie in sufletul tau ? VANDUTII NU AU NATIE,deci nu te mai mira !

  16. Toate institutiile statului roman,partide,sunt infestate de ticalosi=hoti=teroristi=securisti care submineaza Romania la fel ca si in trecut!

  17. Mie mi se pare totuşi că subiectul nu circulă aşa cum ar fi trebuit. Pe de o parte avem un mesaj viral pe facebook, acolo unde răspândirea unor informaţii are un caracter natural, în vreme ce la un search google, rezultatele sunt descurajante. Pe de altă parte, oricât de compromis ar fi personajul (iar eu nu cred că este) nu mi se pare firească reacţia multor comentatori de aici sau de pe ştiripesurse, celălalt site care a preluat totuşi ştirea. O astfel de declaraţie din partea unei persoane publice ar trebui verificată prompt, atât de presă cât şi de procuratură. Modul în care s-au desfăşurat lucrurile în aceste prime ore mai degrabă mă fac să cred că declaraţia este reală decât falsă. Şi, mergând mai departe, mă fac să-mi pun mâinile în cap văzând ce controlată este presa de la noi. Vă felicit că aţi preluat această declaraţie şi nădăjduiesc că veţi întreprinde cercetările necesare.

  18. Toate institutiile statului sant ocupate de alogeni ca lupii la oi prin minciuna si viclenie !!!
    Asa se explica tot dezastrul tarii !
    Asa se explica de ce tipa multinationalele si corporatiile occidentale cand li se solicita impozite si taxe corecte !
    Asa se explica de ce cei care se ridica impotriva multinationalelor sant bagati la racoare de „justitea” independenta patronata de amabasadele occidentale !
    Asa se explica de ce reactia alogenilor cand le sant lezate interesele cand Adevarul le dezvaluie fata hidoasa de satanisti vicleni, debitand sforaitor : teoria conspiratiei, idioti, e cu rusii…

  19. pedagogule,

    informatiile de interes national nu se striga in gura mare ca pedagogul acuzat de viol!!cand erai cu basescu la udrea acasa, strigai in gura mare? dar ce spune cristescu, fostul vostru coleg, iti place? de elena din troia intoarsa pe o martoaga, ce spui??na na, na na??

  20. De la astia sa va asteptati la orice.La atîtea tradari si jafuri e neaparata nevoie de o mare diversiune.Psihopatia a caracterizat securitatea inca de la infiintare.Lupta impotriva propriului popor este de asemenea in doctrina acestei organizatii.Intr-o tara UE nu s-a pomenit asa ceva.Mi se pare ca au fost Brigazile Rosii in Italia dar s-a stins demult.Astia in Romania de 70 de ani ce fac acum.Au fost cu rusii, au fost cu guvernele comuniste din Romania,dupa 90 in slujba puterilor occidentale si in toate etapele impotriva tarii si poporului roman.

  21. nea Gelu, daca duuoamna Carmen stia de iminenta unui atac terorist, si-a luat concediu pe 10 August? Foarte grav!
    Am fost in Piata Victoriei, pana la orele 21.45 si va pot spune ca am vazut niste teroristi, deghizati in haine de jandarmi.
    Ei chiar su atentat la viata si sanatatea a 100 000 de cetateni pasnici, care doar strigau UE PSD….

  22. @utzu ,
    acest Stat este surd,mut adica autist, institutiile sau organele abilitate se ascund, nu preiau -false sau nu-dezvaluirile-nu informeaza opinia publica.
    Le este frica de toate dezvaluirile ce vin in cascada peste ei, dar mai ales de personajele ce se arata a fi implicate sau nu.Nici macar nu schiteaza tentative de sesizare din oficiu- de fapt cine ? Vidarea Statului de atributiile sale,nu avem Stat, avem SRI,STS<SIE !
    De astia le este frica procurorilor, Procuraturii Militare- inexistenta -dolce farniente- in timp ce militarizatii serv.secrete si MAN isi fac afacerile banoase pt. americani si altii si contra Statului Roman.
    Deci, se striga in pustie !
    Felicitari celor care le-au dat salarii si pensii imense,sa traiasca si ei o viata dulce, de ce s-ar deranja ?Rezistul,manifestantii pusi eventual in pericol nu conteaza, o turma ,masa de menvra.Astept chiar un comunicat(cand vine Helwig) di Havai,Honolulu sau Fiji) ca tovarasa siguranta nationala a asigurat protectia si celelalte celor din piata ,prin"mijloace specifice".

  23. @Pai esti dus cu pluta sau ai stat pe prafuri albe. Protestatarii au fost foarte pasnici si ei aruncau cu borduri, fecale si alte obiecte contondente in jandarmi tocmai pentru ca erau pasnici. Si tot de pasnici ce au fost au distrus mobelier stradal si buticuri si au batut un jandarm furandu-i si pistolul. Basca ca la spartul targului pasnicii astia au inceput sa arunce cu sticle incendiare. De aceea va doresc viata lunga si fericita dupa cat de pasnici au fost teroristii de gherila urbana, cateva sute ce-i atacau pe jandarmi dupa care acestia dispareau in multimea ce-i incuraja, multime care daca era normala la cap ar fi parasit PV de la prima piatra aruncata spre jandarmi. Multime care spera ca in cele din urma cordonul de jandarmi sa fie rupt si ea sa ocupe Palatul Victoriei. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca mitingul a fost neautorizat deci ilegal. Asa ca actiunea Jandarmeriei a fost legala si in concordanta cu legile votate in Parlamentul Romaniei. Pacat ca pasnicii n-au luat-o mai rau pe spinare.

  24. Antena 3, prosteste!
    Cei care aruncau cu sticle si separatoare de plastic ereau adusi sa deturneze demonstratia.
    Cum iti explici faptul ca jandarmeria nu i-a extras iar pe oamenii simplii i-a calcat in picioare?
    Sii, de ce nu i-a arestat pana acum?
    Ai sa ai mari surprize, dupa caderea guvernului actual…
    Sii, aia cu fecalele, e tare, esti votant PSD?

  25. Toti astia cu nume stalcite dar si ardeleni pe deasupra nu inspira incredere. Ma refer la cei care dau din coate impinsi de altii sa ocupe pozitii pentru care nu au pregatire de nici un fel. Restul ca ei care stau in banca lor sunt demni de stima tuturor.

  26. Stau si ma mir , cum de mai exista inca destui naivi , care sa mai sustina ‘puritatea si fecioria’ acelei tentative brutale si absolut naziste , de daramare cu forta a guvernului ! De care nu erau straini , absolut
    deloc , mai marii zilei , pres. si serviciile , ba din contra . Bravo lui G.V. ca are curajul , barbatia si chiar patriotismul , de a devoala (banuiesc ca are si probele) aceste potentiale crime . Chiar daca la un moment dat , a fost ‘cainele de paza’ si ‘fata in casa’ , a maleficului cuplu ‘Blonda si Chiorul’. Si-o fi revenit !

  27. Felicitari Visane! Daca si ma-ta ne spui ca serviciile sunt tradatoare la cel mai inalt nivel si fac jocuri straine, ce parere sa mai aiba cetateanu de rand! Adevarul este ca in gardina maicii domnului care iubeste pe toata lumea dealungul timpului s-au asezat: huni, tatari, rusi, lipoveni, evrei, polonezi, turci, maghiari, unguri, sasi, secui, nemti, germani, olandezi, belgieni, fascisti, hitleristi, stalinisti, troskisti, basisti, johannisti, rezisti, machedoni, iranieni, filipinezi, italieni, englezi, francezi, ebola, romano-americani, chinezi, tailandezi si ROMANI mai putini!

  28. Scurt pe doi. La intrebarea : ” care a fost cu adevărat rolul serviciului condus de un apropiat al președintelui Iohannis în evenimentele din 10 august 2018?”, e un sigur raspuns ,Klaus Werner Iohannis si compliciLE lui din SRI Eduard Helvig au incercat,inca vor mai incerca sa se mentina la putere prin acte teroriste indreptate impotriva romanilor.

  29. Pentru Pai, teroristii lui Iohannis si Hellvig erau imbracari in unifotma Jandarmeriei romane pentru a-i ascunde pe adevaratii teroristi, gasca USR,+PLUS, PNL/PDL si Iohannsi ce-l care a mai ordonat si alta data asasinate pentru a duce pe neica nimeni/securist Ciolos Dacian la guvernare( vezi crima iohannsita d ela Club Colectiv)

  30. Foarte ciudat rusii sunt prietenii germanilor ….la colectiv poate ca au pus-o de-o colaborare sa …VINA GUVERNUL LOR.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.