Dirijorul Daniel Jinga la pupitrul Filarmonicii din Iaşi

Dirijorul Daniel Jinga va evolua în seara de 4 februarie la pupitrul Filarmonicii “Moldova” din Iaşi cu un program vocal-simfonic romantic excepţional, mai precis cu Pavane, op. 50  (versiunea pentru cor și orchestră) şi Requiem, op. 48 de Gabriel Fauré. Evenimentul va pune în valoare atât orchestra, cât şi Corul academic Gavriil Musicescu (pregătit de Bogdan Cojocaru) al Filarmonicii ieşene. Soliştii serii vor fi soprana Cristina Grigoraş şi baritonul Andrei Yvan.

Daniel Jinga – dirijor

Daniel Jinga a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București, pe care le-a absolvit în anul 2003. În anul 2004 și-a finalizat cursurile de master în Stilistică Dirijorală – Dirijat Cor Academic ale Universității Naționale de Muzică București iar în anul 2012 i s-a acordat titlul de Doctor în Muzică al aceleiași universități.

Marin Constantin îl numește în anul 2003 dirijor secund al Corului Național de Cameră „Madrigal”, legitimându-i astfel calitățile dirijorale. Din dorința de a se exprima artistic într-o manieră autentică, părăsește emblematicul „Madrigal” și înființează Corul de Cameră „Accoustic”, împreună cu cei mai valoroși colegi ai generației sale.

În anul 2009 debutează la pupitrul Orchestrei Simfonice București în cadrul spectacolelor-eveniment „Ascultă, Simte, DescOperă” alături de tenorul Vlad Miriță. Acesta este începutul unui lung șir de evenimente pe care le va face în săli importante sau în aer liber alături de vedete din toate genurile muzicale, preferând pentru o perioadă proiectele pop-rock simfonic, musicalul, spațiile neconvenționale și zona experimentală a manifestărilor muzical-artistice.

Din anul 2012 este Maestru de Cor al Operei Naționale București. În paralel, continuă să fie prezent pe scenă ca dirijor, cu o multitudine de orchestre din București sau din țară. În 2015 este numit dirijor principal al Orchestrei Simfonice „Muntenia” din Târgoviște. În același timp, începe colaborările cu Gheorghe Zamfir și corul „Song”, concretizate în turnee și spectacole-eveniment rămase de referință. În anul 2016 devine dirijor principal al Orchestrei Metropolitane București, la pupitrul căreia susține o serie de gale, producții independente de musical, spectacole-eveniment desfășurate „open air” sau în săli de spectacole emblematice. Este invitat al mai multor orchestra filarmonice din ţară. În ianuarie 2022 dirijează Orchestra Operei Naţionale din Bucureşti la Expoziţia mondială din Dubai.

În perioada ianuarie 2019 – decembrie 2020 a fost Director Artistic al Operei Naționale București. Din martie 2021 este manager-director general al Operei Naționale București.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.