În laboratoarele de la Cotroceni şi Modrogan se lucrează la un scenariu care să menţină PDL la putere chiar şi în situaţia în care pierde alegerile.
PDL se ghidează după cum dictează Băsescu la televizor
După ce Traian Băsescu a lansat (la televizor) noua temă post-alegeri privind desemnarea premierului – „trebuie citit cu multă atenţie articolul 103 din Constituţie. Să fie atenţi (cei din USL – n.a.) că în Constituţia României se vorbeşte despre partidul care obţine 51% şi nu de alianţe. Dacă fuzionează PNL cu PSD, e altceva, dacă fuzionează şi obţin 51%, sunt pe articolul 103, dar ca alianţă au o mare problemă” -, PDL a preluat-o din zbor şi după BPN-ul de luni şi-a însuşit-o.
Deputatul Răzvan Mustea a anunţat că PDL doreşte să lămurească această problemă legată de articolul 103 din Constituţie, care se referă la desemnarea premierului. Şi, evident, cei din PDL au ajuns la concluzia preşedintelui Băsescu, ba mai mult, chiar au plusat, „mărind” atribuţiile preşedintelui. „Discutăm despre consultarea preşedintelui cu partidele parlamentare şi nu se stipulează nicăieri obligativitatea preluării acestei propuneri de către preşedinte. Deci, prerogativa desemnării premierului este a preşedintelui.” Cu alte cuvinte, din cele spuse de deputatul PDL, nici măcar propunerea făcută de un partid care obţine 50% plus un vot nu contează, totul fiind lăsat la latitudinea preşedintelui. Culmea, cei din PDL au preluat teza lui Traian Băsescu după ce constituţionalişti de marcă şi inclusiv doi judecători ai Curţii Constituţionale au demonstrat şi au explicat clar că afirmaţiile preşedintelui nu au acoperire constituţională.
Menţinerea cu orice preţ a PDL la guvernare
De ce a lansat Traian Băsescu noua temă şi PDL a şi „oficializat-o” este uşor de dedus. Se încearcă pregătirea, din timp, a opiniei publice pentru o tentativă de a bloca accesul la guvernare al USL în situaţia care se prefigurează, şi anume obţinerea a peste 50% dintre sufragiile alegătorilor. Pentru Traian Băsescu este vital ca PDL să rămână la guvernare şi după 2012. Evident, pentru PDL este la fel de vital. În situaţia în care PDL ar intra în Parlament cu un procent în jurul la 30% (cu legea votului prin corespondenţă, precum şi cu avantajul organizării alegerilor, al resurselor financiare immense de care dispune, procentul este realizabil), Traian Băsescu va considera că de fapt portocaliii au câştigat scrutinul şi va desemna un premier din PDL. Va proceda ca şi în 2009, când a refuzat să-l desemneze pe Klaus Iohannis, deşi acesta avea susţinerea a aproape 70% dintre parlamentari. În 2009, Traian Băsescu a refuzat propunerea comună a PNL şi PSD, invocând (tot în afara cadrului legal) lipsa unei alianţe înregistrate la tribunal între cele două partide. Adică exact ceea ce nu mai recunoşate acum, când este vorba de o alianţă înregistrată. Scenariul prin care se urmăreşte menţinerea PDL la guvernare după alegeri conţine – conform surselor noastre – două variante: 1. Se mizează pe o alianţă cu UDMR şi cu un alt partid care eventual ar intra în Parlament, dar în acest caz guvernarea nu ar avea mai mult de 40-41% susţinere în Parlament. „Completarea” procentelor s-ar face printr-o racolare masivă de parlamentari din tabăra USL, urmând în acest sens să se investească serios în cei dispuşi să trădeze. Această variantă este însă una riscantă, pentru că s-ar putea să nu se realizeze majoritatea minim necesară. 2. Se mizează pe faptul că parlamentul nu va vota un cabinet cu premier PDL. În acest caz, guvernul în funcţie îşi va continua activitatea, iar parlamentul va fi ameninţat cu dizolvarea şi cu organizarea de alegeri anticipate, dacă nu validează şi o a doua tentativă de constituire a unui nou executive. Este greu de crezut că parlamentarii USL (cel puţin o mare parte a acestora) ar agrea să-şi piardă fotoliile de aleşi şi să se întoarcă pe câmpul de luptă al alegerilor după nici 90 de zile de la constituirea noului Parlament. În acest caz, va fi validat un cabinet PDL, iar guvernul minoritar va guverna cu prin ordonanţe de urgenţă şi cu sprijinul lui Traian Băsescu. Scenariile pregătite de Traian Băsescu şi PDL frizează însă un grad foarte ridicat de disperare. Pentru că pierderea puterii de către PDL ar însemna o catastrofă pentru partid şi ar putea avea chiar şi consecinţe penale pentru unii lideri.
Ce ar putea face USL
Imediat după declaraţiile anticonstituţionale ale lui Traian Băsescu, liderii USL au reacţionat şi au declarat că dacă preşedintele nu va desemna un premier al unui USL cu peste 50% dintre sufragii, vor demara procedurile de suspendare a acestuia. Numai că, în acest caz, este obligatoriu ca USL să obţină şefia Senatului. Un „accident” la alegerea preşedintelui Senatului (aici totul este posibil, ţinând cont că de regulă există un relative echilibru între putere şi Opoziţie), ar anula practic efectele suspendării lui Traian Băsescu. Un preşedinte de Senat al PDL, promovat preşedinte de stat interimar, nu ar schimba cu nimic datele problemei.
Cum a jonglat Traian Băsescu cu legea între 2004 şi 2011
La alegerile parlamentare din 2004 s-au confruntat două tabere: Uniunea Naţională PSD+PUR, care a obţinut puţin peste 36,5%, şi Alianţa D.A. (PNL+PD), care a înregistrat 31,5%. Atunci, cu câteva minute înainte de parafarea protocolului dintre PSD+PUR cu UDMR şi minorităţi, umaniştii, maghiarii şi celelalte minorităţi au fost convinşi să semneze un protocol cu ADA, s-a creat o altă majoritate parlamentară şi Traian Băsescu a desemnat un premier din ADA. Atunci, Traian Băsescu a procedat corect, utilizând art. 36 din Legea partidelor politice: „Dacă nici unul dintre partidele politice participante la scrutin nu a obţinut majoritatea absolută în Parlament, partidele politice cu reprezentare parlamentară pot constitui coaliţii pentru asigurarea guvernării. Coaliţiile nu sunt supuse înregistrării, iar protocolul de constituire va cuprinde numai dispoziţii privind asigurarea guvernării şi a sprijinului parlamentar„.
După alegerile din 2008, Traian Băsescu a forţat un guvern de coaliţie compus din PDL şi Alianţa PSD+PC. Atunci s-a mers pe prevederile art. 103 din Constituţie şi art.36 din Legea Partidelor politice. Evident, pentru Traian Băsescu nu se punea problema ca prim-ministrul să fie dat de o alianţă în care partidele fuzionează, aşa cum susţine acum. Atât în 2004, cât şi în 2008, Traian Băsescu a respectat litera legii, pentru că aceasta îi era favorabilă.
În decembrie 2009, când când l-a desemnat – împotriva unei majorităţi zdrobitoare – pe Emil Boc premier, Traian Băsescu a inventat pur şi simplu o „lege nouă”. A afirmat că în cazul în care nici un partid nu face majoritatea absolută, premierul este dat de partidul care are cele mai multe mandate de parlamentari obţinute în alegeri. În 2008, deşi obţinuse mai puţine voturi decât PSD+PC, PDL avea 3 parlamentari în plus. Dacă ar fi operat cu aceeaşi unitate de măsură şi în 2004, atunci PSD ar fi trebuit să dea premierul, pentru că avea mult mai multe mandate decât celelalte partide politice. După găselniţa din 2009, Traian Băsescu şi PDL au uitat acum în 2011 de art. 36 din Legea partidelor police şi a(u) inventat „fuziunea obligatorie” a partidelor dintr-o alianţă care câştigă alegerile.
Un alt articol din Constituţie ignorat de PDL
Conform declaraţiei redate anterior a deputatului Răzvan Mustea, PDL consideră practic că atribuţiile de desemnare a premierului ţin exclusiv de preşedintele Traian Băsescu, indiferent de situaţia înregistrat. Art.107 (alin. 2) din Constituţie spune însă că „preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru”. Acest articol, prin efectul simetriei, îl privează pe preşedinte de atribuţii exclusive în ceea ce priveşte numirea premierului. El este obligat să ţină cont de art. 103 din Constituţie şi art. 36 din Legea partidelor politice.
