DJ Câmpina-Săcele, modernizat de o firmă românească

Încep lucrările la varianta Câmpina – Valea Doftanei- Brașov. Firma Erbașu a câștigat contractul pentru modernizarea DJ Câmpina-Săcele pe Valea Doftanei cu o ofertă de 312 milioane lei reprezentând 75 % din valoarea pe care o estima Ministerul Dezvoltării, 411 milioane lei fără TVA.

Contractul pentru modernizarea celor 25 de kilometri de Drum Județean și Drum forestier din județele Prahova și Brașov a fost semnat pe 1 martie 2023, iar anunțul oficial de atribuire în SEAP a fost publicat de-abia pe 8 martie, la o săptămână de la semnarea acestuia.

 

 

Premierul a subliniat că acest drum este o alternativă la DN 1 şi DN1A şi a adăugat că nu a renunţat la proiectul legării Ploieştiului de Braşov prin autostradă, pe acest subiect fiind discuţii la nivelul Executivului care să aibă ca rezultat concretizarea acestui proiect.

„Este de asemenea important să subliniem că acest tronson de infrastructură rutieră va asigura o alternativă şi la traficul foarte aglomerat de pe DN 1 şi de pe DN 1A şi înainte de a fi luată această decizie de a veni aici am discutat şi care este perspectiva, pentru că, practic, noi discutăm de un segment de drum între Valea Doftanei şi Săcele, 25 de kilometri, dar este nevoie, ca să ne atingem obiectivul, ca partea de comunicaţie între Câmpina şi Valea Doftanei să fie reabilitată şi să asigure circulaţia la acelaşi standard aşa cum va fi construit segmentul acesta de drum. Doresc să subliniez că nu s-a renunţat la proiectul legării Ploieştiului de Braşov prin autostradă şi discuţiile pe care le avem la nivelul guvernului (…) să concretizeze demararea proiectului autostrăzii”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă.

Reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean se va realiza între km 37+620 şi km 63+256,08, pe o lungime totală de 25,6 km, iar traseul se împarte în două tronsoane, unul pe raza judeţului Prahova, altul în Braşov. Durata de execuţie a obiectivului este de 42 de luni, iar valoarea totală estimată este de 642 de milioane de lei, din care MDLPA, prin Compania Naţională de Investiţii, va asigura 616 milioane de lei, diferenţa fiind suportată de Consiliile Judeţene Prahova şi Braşov.

La evenimentul de semnare a contractului de reabilitare DJ 102I Valea Doftanei-Brădet au mai fost prezenţi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, ministrul de Interne, Lucian Bode, şi autorităţi locale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Bulgarii construiau autostrazi, cu 2,5 milioame per km, noi o susea, cu 5 milioane per km.
    Sii in PATRU ani! Bai, daca vin cu 100 de muncitori, o construiesc la roaba, la un sfert de pret!

  2. s-au aliniat niste garoi
    si totu e cusher!

    portugalia acum 20+ de ani
    a tras autostrada cap/coada:
    2 mili pe km; lucrurile s-au schimbat,insa,
    25 aug. 2013 · Driving the 300km from Lisbon to the northern capital Porto costs €22 in tolls for cars and about €36 in fuel. The 279km journey from Lisbon to …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.