„Lui îi este foame, mie la fel….să înceapă festinul!”, a afirmat sârbul Novak Djokovic, înaintea finalei turneului de la Wimbledon cu spaniolul Carlos Alcaraz, informează AFP.
„Ambiţia mea este aceeaşi, indiferent de recordul de titluri de Mare Şlem. Eu vreau să câştig titlul. Mulţi au crezut că victoria de la Roland Garros îmi va lua o piatră de pe inimă, pentru că deveneam singurul bărbat cu 23 de titluri de Mare Şlem. Dar nu este aşa. Presiunea este în continuare şi este foarte mare”, a spus Djokovic.
„Am mereu pielea de găină, frisoane şi nervozitate la începutul fiecărui meci. Deci, voi aborda finala mea de duminică ca şi cum ar fi prima. Nu am intenţia să abordez o finală mai destins, pentru că intenţiile mele sunt clare. Obiectivul meu este la fel de serios ca întotdeauna. Treaba nu va fi terminată până nu voi ridica trofeul….sper”, a adăugat Djokovic.
„Este o finală aşteptată. Va fi prima finală pentru Carlos (Alcaraz) la Wimbledon. El este foarte tânăr, dar acum este incredibil de performant şi pe iarbă. El este incredibil de bine adaptat. Dar amândoi suntem în formă, jucăm bine. Vreau să câştig acest titlu şi asta reprezintă în acest moment cea mai mare dificultate pentru mine din trei puncte de vedere: fizic, mental, emoţional. Condiţiile sunt evident foarte diferite faţă de Roland Garros (unde Alcaraz a avut crampe). Da, eu am mai multă experienţă, am jucat mai multe finale de Grand Slam decât el. Dar el este în mare formă, este motivat, este tânăr şi îi este foame. Dar şi mie îmi este foame…deci, să înceapă festinul!”, a conchis Djokovic.
Spaniolul Carlos Alcaraz, liderul mondial al tenisului masculin, a afirmat că finala cu „legenda” Novak Djokovic reprezintă pentru el „o motivaţie suplimentară”, informează AFP.
„Pentru mine, va fi o motivaţie suplimentară şi va fi foarte special să joc o finală contra unei legende”, a recunoscut spaniolul de 20 de ani, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Dacă câştig, va fi incredibil pentru mine, nu doar sâ câştig Wimbledonul, ci să o fac împotriva lui Novak. Ar fi super-special”, a precizat el.
„El i-a învins pe toţi marii jucători precum Roger Federer sau Rafa Nadal când era tânăr şi de atunci realizează atât de multe lucruri. Este un jucător foarte complet, incredibil. El nu face niciodată un pas greşit pe teren, iar din punct de vedere, este un animal”, a mai spus Alcaraz, recunoscând totodată că va avea o misiune dificilă în faţa septuplului campion de la Wimbledon, Novak Djokovic, care nu a mai pierdut pe terenul central londonez de 10 ani.
„Voi încerca să nu mai fiu aşa nervos cum am fost la Roland Garros. Voi încerca să profit de moment. Voi schimba pregătirea meciului şi sper să nu mai am crampe şi că voi fi mai bun duminică”, a adăugat el.
Lui Djokovic i se face pielea de găină la începutul meciurilor dar la sfârșit adversarii ies jumuliți de piele.
silna če borba biti, Novače junače
castiga si cei tineri cand nu mai pot cei batrani(poate) . Este de plansul milei sa vezi ca un tanar/tanara profita sau incearca sa profite de neputinta unuia/uneia mai in varsta. Batalia nu se da intre generatii , intre generatii se transmite valoarea , atat si nimic mai mult. REspect Djokovic,respect Nadal, …Federer, Serena, Halep… Navratilova… Nastase, Ruzici ….sa vina altii!!Dar ca sa vina trebuie sa munceasca nu sa astepte o pensionare.