DNA aduce în atenția publică dosare lucrate în luna decembrie în care sunt investigate infracțiuni începând cu falsuri, acces ilegal la sisteme informative, mită până la licitații trucate, trafic de influență sau concursuri trucate etc.
„Eu plec cu poliția, tu pleci cu popa!” Stenograme noi în dosarul omului de afaceri din Vaslui
În acest context, Dosarul lui Fănel Bogos, în care e vizat premierul Ilie Bolojan, ar putea evolua spectaculos.
Afaceristul din Vaslui este în continuare în arest și ar putea urma audieri importante.
Fănel Bogoș, administrator al unei societăţi din domeniul creşterii păsărilor, este acuzat de procurori că ar fi promis şi ar fi remis sume de bani pentru promovarea în mod ilegal a societății pe care o conduce.
Jucător important pe piața avicolă din România, DNA îl acuză că a apelat la rețele de influență, ajungând până la nivelul factorilor decizionali din administrația centrală.
Potrivit Mediafax, și numele premierului Bolojan apare în stenograme.
Mediafax scrie, citând afirmațiile din stenograme, că afaceristul a plătit 1,5 milioane de euro celui care i-a intermediat o audiență la premierul Ilie Bolojan.
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a confirmat, într-o reacție pentru HotNews, că premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit în 23 septembrie cu afaceristul Fănel Bogos și cu președintele PNL Vaslui, Mihai Barbu.
Discuția dintre cei trei „a durat aproximativ 15 minute” și „nu a avut niciun fel de urmări în privința situației dlui. Bogos, asupra căreia prim-ministrul nu a făcut niciun fel de aprecieri”, a spus Dogioiu.
”Prezentăm o selecție a unor dosare penale finalizate în luna decembrie 2025, care nu au fost mediatizate la zi, în care procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată sau sesizarea instanței de judecată cu acord de recunoaștere a vinovăției, a unui număr total de 70 de inculpați, după cum urmează”, arată DNA.
Lista DNA
1. Dosare de abuz în serviciu și fals cadastral în București și Constanța
2. Acces ilegal la sisteme informatice și divulgare de informații secrete
3. Abuz în serviciu la Primăria Bacău
4. Mită și trafic de influență la A.R.S.V.O.M. și Ministerul Transporturilor
5. Luare de mită la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud
6. Concursuri trucate la Spitalul Județean Botoșani
7. Trafic de influență în Ilfov
8. Licitații trucate în comuna Ungureni, Botoșani
9. Adeverințe de vechime false în Brăila
10. Fraudă la obținerea permisului auto în Cluj
11. Fonduri europene fraudate de militari și experți ai Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale
12. Fonduri europene false la Brașov




daca aparea numele lui Soros sau Trump in stenograme,ce va faceati?:))In Romania si un tantar e sarmasar in media