Doar 21 dintre cele 113 imobile din Bucureşti încadrate în clasa I de risc seismic au fost consolidate, iar la alte 17 lucrările sunt în curs de finalizare, a declarat, vineri, prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei.
„Nu înseamnă că toate aceste clădiri se vor prăbuşi la un cutremur mare, însă prezintă pericol public şi trebuie consolidate. Lucrările de consolidare depind însă foarte mult de asociaţiile de proprietari. Acestea au obligaţii legale privind consolidarea şi fac un apel la simţ civic, pentru a fi cooperante. Ştiu că lucrările de consolidare creează disconfort, sunt neplăcute, însă trebuie efectuate, pentru a nu avea un disconfort mult mai mare mai târziu”, a declarat prefectul, la Realitatea TV.
În cele 113 mobile din clasa I de risc seismis se află circa 3.400 de apartamente.
„Bucureştiul este recunoscut ca fiind capitala cu cel mai mare risc seismic din Europa. Cu cât clădirile sunt mai vechi, mai înalte şi au spaţii publice mai largi la parter, cu atât vor fi mai avariate în cazul unui cutremur”, a declarat, pentru NewsIn, prof. dr. ing. Dan Lungu, director general al Institutului Naţional al Monumentelor Istorice şi profesor la Universitatea Tehnică de Construcţii.
Potrivit lui Lungu, clădirile cele mai expuse sunt cele din beton armat construite înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, în zona centrală a Capitalei. „La un cutremur cu o magnitudine comparabilă cu a celui din 1977, nu există prea multe speranţe pentru aceste clădiri. Riscul cel mai mare din punct de vedere al pierderii de vieţi omeneşti este la acest tip de clădiri”, a subliniat Lungu.