Documente declasificate în SUA arată ce este și de ce (mai) există Statul Islamic

Administrația de la Washington știa cel puțin de la finalul anului 2012 că organizația Statul Islamic dorește să proclame un califat în Irak și Siria și cum jihadistilor sirieni le sunt livrate arme din Libia, prin portul Benghazi. Gruparea apăruse în 2006, însă avea să capete putere la jumătate de an de la momentul în care Washingtonul a fost informat despre acest pericol.

Este vorba de documente declasificate ale serviciului de informații al armatei americane. S-a ajuns la desecretizare în urma unui proces intentat de organizația Judicial Watch împotriva Departamentului Apărării și a Departamentului de Stat al SUA. Procesul a început în anul 2014. Judicial Watch a cerut desecretizarea documentelor referitoare la atacul terorist împotriva consulatului american din Benghazi din septembrie 2012, în urma căruia și-a pierdut viața ambasadorul SUA în Libia. A fost evenimentul care a cântărit enorm în îndepărtarea lui Hillary Clinton de la Departamentul de Stat. Publicarea acestor documente acum poate fi interpretată ca o lovitură pe care republicanii o aplică lui Clinton, favorită pentru candidatura democrată la Casa Alba în 2016.

Însă această lupta politica internă din SUA și respectarea de către instituțiile federale americane a legii ce garantează accesul la informații aruncă o nouă lumină asupra evoluțiilor din Irak și Siria și asupra ascensiunii Statului Islamic, catalogat drept cea mai crudă organizație teroristă.

Vestul, țările din Golf și Turcia au sprijinit viitorii jihadiști

Documentul cu pricina vorbește despre evoluția situației din Siria, acolo unde spionajul american notează, în 2012, că ”salafiștii, Frații Musulmani și Al Qaeda din Irak sunt principalele forțe care conduc insurgența din Siria”. Este o informație ce sugerează că forțele moderate care luptă împotriva regimului al-Assad nu sunt importante, așa cum au susținut deseori oficiali ai SUA și ai statelor aliate.

Mai departe, documentul arată cine îi sprijina pe rebeli si cine sprijina regimul Assad. ”Vestul, țările din Golf și Turcia sprijină opoziția, în timp ce Rusia, China și Iranul sprijină regimul”.

Spionajul militar american notează că, în toamna anului 2012, situația de la granița dintre Siria și Irak s-a schimbat – forțele guvernamentale siriene s-au retra și zona de graniță a intrat sub controlul Al Qaida (din care se va dezvolta ulterior Statul Islamic). Militarii irakieni de la frontiera se aflau deja față în fața cu cei care aveau să le administreze înfrângeri și teroare.

Și nu este totul. Guvernul SUA era informat că ”dacă situația se va clarifica, există posibilitatea apariției unui principat salafist declarat sau nedeclarat în estul Siriei (Hasaka și Der Zor), iar asta este exact ceea ce își doresc puterile care sprijină opoziția (adică, cum s-a văzut mai sus Vestul, statele din Golf și Turcia), pentru a izola regimul sirian, care este considerat o prelungire strategică a expansiunii șiite (Irak și Iran)”.

SUA estimau din 2012 că va fi proclamat un califat

Tot atunci, cu mult înainte ca Statul Islamic să devină amenințarea de astăzi, administrația americană mai era informată că ”deteriorarea situației are consecințe cumplite pentru Irak: aceasta creează atmosfera ideală pentru ca Al Qaida din Irak sa se întoarcă în vechile sale refugii din Mosul și Ramadi și aceasta va oferi un nou impuls unificării jihadului în comunitățile sunnite din Irak și Siria, precum și în rândul restului sunniților din lume împotriva inamicului lor unic – șiiții. Statul Islamic ar putea declara un stat islamic prin unificarea sa cu alte organizații din Irak si Siria, ceea ce va duce la pericole mari pentru unificarea Irakului și protejarea teritoriului irakian”.

În conditiile în care guvernul american era informat de serviciile secrete încă din urmă cu aproape trei ani că jihadiștii din Siria, sprijiniți de Vest, de regatele din Golf si de Turcia, vor ajunge sa proclame un califat, să supună Irakul riscului dezintegrării si terorii, cum au fost posibile ascensiunea și ororile comise de Statul Islamic începând din 2014? Cu siguranță nu fără știința serviciileor SUA si ale statelor aliate, pentru că, așa cum rezulta din aceste documente desecretizate, Statul Islamic este una dintre armele pe care puterile enumerate mai sus le folosesc pentru a îndepărta regimul al-Assad și pentru a limita influența Iranului în regiune.

Joe Biden scapă o ”păsărică”

O dovadă în plus se află în declarații ale inaltilor oficiali SUA. Vicepreședintele Joe Biden declara în octombrie 2014, vorbind despre Turcia, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite: ”Ce fac ei? Sunt așa de hotărâți să-l dea jos pe Assad și să aibă un razboi șiiți-sunniți prin interpuși, ce fac ei? Toarnă sute de milioane de dolari și zeci de tone de arme în orice organizație care ar lupta împotriva lui Assad – cu excepția celor din Frontul al-Nusra și al-Qaida. Credeți că exagerez? Uitați-vă. Unde au dus toate astea? Ce se întâmplă acum este că toată lumea s-a trezit din cauza acestei grupări numită Statul Islamic în Irak și Levant, care este de fapt al-Qaida din Irak, care a găsit un teritoriu liber în Siria si coopereaza cu al-Nusra. Și nu ne putem convinge colegii să nu-i mai aprovizioneze”.

Biden a fost nevoit să prezinte scuze statelor pe care le-a numit în această intervenție, însă declarația sa nu a fost uitată.

Și se mai adaugă si declarația sefului statului major interarme al armatei SUA, generalul Martin Dempsey. A fost întrebat în Senat, în februarie 2015, dacă sunt țări arabe care sprijină Statul Islamic. Raspuns: ”Știu aliați arabi importanți care îi finanțeaza”.

Cum transformă jihadiștii petrolul în bani

Presa internațională vorbește deseori despre modul în care Statul Islamic reușește să se finanțeze sau despre cum scăderea prețului petrolului a dat o lovitură dură Statului Islamic și atât. Însă pentru ca petrolul și produsele rafinate să se transforme în bani, ele trebuie vândute peste graniță. Care graniță, cine sunt cumpărătorii, cei care finanțează astfel Statul Islamic? Răspunsurile din presa internațională sunt mereu vagi sau sunt omise complet.

Însă Joe Biden a indicat Turcia, țara care are graniță cu Irakul. CNN a scris în 2014 au fost descoperite retele prin care milioane de barili de petrol ajungeau in Turcia și de pe urma cărora Statul Islamic câștiga cel puțin un milion de dolari pe zi. Turcia este un stat NATO, aliat al SUA, un stat cu structuri puternice și este puțin probabil ca aceste operațiuni să se fi desfășurat fără știința autorităților. Și astfel se ajunge ca acum SUA să conducă o coalitie care executa sute și sute de misiuni aeriene împotriva Statului Islamic in Irak, în timp ce aliații SUA închid ochii la operațiunile de finanțare a jihadiștilor. Nu pretul petrolului este arma cu care se va opri finanțarea, ci oprirea contrabandei făcută sub ochii serviciilor din Turcia și SUA.

Revenind la documentele desecretizate la cererea Judicial Watch, trebuie amintită informația privind transporturile de arme din Libia către Siria pe Mediterana, pe sub nasul aliaților europeni în războiul global împotriva terorismului.

Armele lui Gaddafi, livrate dușmanilor lui Assad

Guvernul SUA știa cel târziu începând din octombrie 2012 că din Libia pleacă arme catre rebelii din Siria. ”În timpul și imediat după perioada de incertitudine cauzată de căderea regimului Gaddafi, din octombrie 2011 și până în septembrie 2012, arme ale fostei armate libiene din depozitele din Benghazi au fost transportate pe mare spre porturile Banias si Borj Islam din Siria. Porturile siriene au fost alese pentru că aveau un trafic redus de marfa. Navele utilizate erau de dimesiune medie, capabile să transporte până la zece containere cu arme”. Documentul nu precizează cine a organizat transportul.

O simplă privire aruncată pe cronologia războiului civil din Siria este edificatoare: protestele au debutat în martie 2011, însă escaladarea conflictului a început în noiembrie 2011. Adică la scurt timp după ce au început să sosească primele transporturi de arme din Libia. Era momentul în care rebelii libieni se bucurau de susținerea militară nemijlocită a NATO. Iar când transporturile de arme din Libia au încetat, au intrat în scena serviciile secrete din Turcia. Potrivit Reuters, serviciile Turciei au ajutat la livrarea de arme în zone ale Siriei aflate sub controlul rebelilor, de la finalul lui 2013 și până la începutul lui 2014.

Imposibil de oprit sau doar scapate de sub control, organizațiile teroriste din Orientul Mijlociu sunt monitorizate foarte atent, după cum demonstrează aceste documente. Dacă razboaiele din Irak și Siria nu puteau fi prevenite, atunci cu siguranța intensitatea lor putea fi mult redusă, iar conflictele puteau fi localizate, atât timp cât analiștii serviciilor SUA ofereau asemenea informații în 2012. Ar fi fost salvate sute de mii de vieți, dar ar fi existat și mult mai puține argumente și pârghii de presiune pentru extinderea legilor Big Brother in Europa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.