Dodon mai închină o odă Rusiei

Președintele moldovean Igor Dodon a respins vineri apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană (UE) și a lăudat în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg relațiile cu Rusia.

„Oamenii simpli se întreabă adesea: de ce să ne grăbim să prindem un tren care își pierde din vagoane? Urmează Brexitul. Să vedem ce se întâmplă”, a declarat Dodon, cu privire la o aderare la UE.

Potrivit presei moldovene, la același forum la care a fost prezent și Vladimir Putin, Dodon a accentuat că unicul partenerul strategic al Republicii Moldova este Federația Rusă, iar drumul spre succes și prosperitate poate fi parcurs doar împreună cu Rusia.

„Avem cu Rusia același drum și aceeași istorie multiseculară. Anul acesta am sărbătorit 25 de ani de relații diplomatice cu Rusia, dar de fapt, primele noastre relații diplomatice datează încă din secolul al XV-lea. Amintesc că Dimitrie Cantemir a fost una dintre persoanele de încredere a lui Petru cel Mare. Avem aceeași biserică ortodoxă, aceeași credință și nimeni nu ne va lua aceste valori. Unora nu le place, de aceea ne provoacă mereu să renunțăm la tot ce e al nostru și la relațiile cu Rusia. Dar împreună cu statul rus vom trece peste tot și vom deveni mai puternici”, a spus Igor Dodon, citat de site-ul Deschide.md.

Totodată, liderul moldovean a declarat că Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană a adus mai multe pagube de ordin social și economic Republicii Moldova.

„După ce Chișinăul a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, piața noastră a fost inundată cu produse europene, am pierdut 2/3 din exportul cu Federația Rusă, investițiile străine au scăzut de câteva ori, iar corupția a crescut semnificativ”, a mai adăugat Dodon.
Liderul moldovean a enumerat, după cum pretinde el, succesele în relațiile cu Federația Rusă, pe care Republica Moldova le-a obținut după investirea sa în calitate de președinte al Republicii Moldova. Potrivit lui, forțele occidentale prin provocări permanente tind să întrerupă această minunată colaborare dintre Chișinău și Moscova.

Dodon, aflat la Forumul Economic din Sankt-Petersburg, a avut o întrevedere cu Vladimir Putin. În cadrul discuției, Dodon s-a referit și la diplomații ruși, declarați persona non grata, exprimându-și regretul „privind lipsa de viziune și acțiunile neprietenoase ale Guvernului Republicii Moldova în raport cu partenerul strategic – Federația Rusă.

„În ciuda acestor demersuri ostile, Rusia nu va întreprinde alte măsuri de răspuns, cu excepţia răspunsului simetric de expulzare a diplomaţilor moldoveni. Am convenit asupra păstrării tuturor înţelegerilor noastre cu privire la revenirea producătorilor moldoveni pe piaţa rusească şi amnistierea migranţilor muncitori moldoveni. Parteneriatul strategic dintre Republica Moldova şi Rusia este într-o relansare sistematică. Şi nimeni – nici în R.Moldova, nici peste hotarele țării – nu va putea stopa acest proces”, a declarat Igor Dodon, citat într-un comunicat de presă al Președinției moldovene.

În cadrul întrevederii Dodon a mulțumit omologului său rus pentru contribuţia personală la luarea deciziilor privind reluarea exporturilor de produse moldoveneşti pe piaţa rusă şi amnistierea migranţilor.

Întrevederea Dodon – Putin este a patra din acest an.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.