Militarii Sorin Bănulescu şi Elena Cristina Marin, răniţi duminică în Afganistan, se află la prima misiune în teatrul de operaţii, în timp ce pentru Dorin Segedi şi Sergiu Ola este a treia misiune, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai Ministerului Apărării Naţionale.
Potrivit acestora, este pentru prima dată când o femeie militar care participă în teatrul de operaţii din Afganistan este rănită în urma unui incident produs în timpul misiunii.
Cei patru militari – plutonierul-major Dorin Segedi şi caporalii clasa a III-a Sorin Bănulescu, Sergiu Ola şi Elena Cristina Marin, care fac parte din Batalionul 2 Manevră „Yelow Scorpions” – au fost răniţi în urma exploziei anvelopei unui blindat de tip MRAP, în timp ce executau o misiune de patrulare pe Autostrada A1, în provincia Zabul din Afganistan.
Militarilor li s-a acordat imediat primul ajutor şi au fost evacuaţi de urgenţă la spitalul din Baza Apache.
Potrivit MApN, cei patru sunt în afara oricărui pericol şi sunt monitorizaţi de personal medical de specialitate.