Doliu în lumea muzicii!

Compozitorul şi academicianul Cornel Ţăranu s-a stins din viaţă, duminică, 18 iunie, la vârsta de 88 de ani, potrivit anunţului făcut de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
Compozitorul Cornel Ţăranu, membru titular al Academiei Române, s-a născut la Cluj, în ziua de 20 iunie 1934, potrivit corneltaranu.com.

A studiat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, începând din anul 1951, fiind unul dintre discipolii lui Sigismund Toduţă. Cornel Ţăranu a asistat la cursurile de măiestrie de la Paris ale lui Olivier Messiaen şi Nadia Boulanger, participând, în repetate rânduri, şi la Cursurile internaţionale de vară de la Darmstadt.

Din anul 1975 a început să predea compoziţie la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, unde a obţinut, de asemenea, şi titlul de doctor în muzicologie cu teza „Enescu în conştiinţa prezentului”. În 1990 a devenit şef al Catedrei de Compoziţie.

Cornel Ţăranu a fost invitat să susţină diverse cursuri de compoziţie, la New York University, Milwaukee University, Institutul de Ribaupierre din Lausanne, Academia de Muzică din Tel Aviv ş.a. De numele său se leagă înfiinţarea, în 1968, a ansamblului de muzică contemporană „Ars Nova”. În 1995, a devenit director artistic al Festivalului „Cluj Modern”.

Compozitorul a abordat toate genurile muzicale: muzică de scenă („Conştiinţa furată”, „Othello”, „Hamlet”, „Secretul lui Casanova”); muzică vocal-simfonică (cantatele „Stejarul lui Horea” şi „Cantus Transylvaniae” – folosind o sursă latină din sec. al III-lea); muzică de cameră („Trio pentru coarde”, „Sonată pentru violoncel şi pian”, „Contraste I-II pentru pian”); muzică simfonică (Simfonia II „Aulodica”, Simfonia III „Semne”); muzică corală, muzică vocală, muzică pentru film („Sentinţa”, „Mere roşii”, „Pădureanca”, „Flăcări pe comori”) ş.a.

În anul 2021, a fost publicată lucrarea „Cu Cornel Ţăranu, printre ghirlande şi coloane sau stilul ca atom”, în care compozitorul Dan Dediu afirmă: „Cornel Ţăranu îşi creează rapid un limbaj personal, centrat pe melodicitate fragmentată, scări modale cromatice, inserţii melismatice din folclorul arhaic (bocete, doină) şi staze armonice ostinate, viscerale. Nu lipsesc din opţiunile sale stilistice serialismul, improvizaţia condusă, muzica de metisaj şi postmodernismul.”

A semnat şi studii de muzicologie, cercetarea sa în acest domeniu fiind axată pe teme majore ale creaţiei contemporane româneşti şi universale. Lucrările lui Cornel Ţăranu sunt publicate de Editura Muzicală din Bucureşti, precum şi de Salabert şi Leduc din Paris, arată lucrarea „Membrii Academiei Române / 1866-2003” (Ed. Enciclopedică / Ed. Academiei Române, 2003).

În 1990, a fost ales vicepreşedinte al Uniunii Compozitorilor din România.

Activitatea sa a fost răsplătită prin numeroase premii, dintre care menţionăm: cinci premii acordate de Uniunea Compozitorilor Români (1972, 1978, 1981, 1982, 2001), Premiul Academiei Române (1973), premiul fundaţiei „Koussevitzky” (1982) pentru lucrarea „Ghirlande”, potrivit festivalenescu.ro.

A fost Doctor honoris causa al universităţilor de muzică din Bucureşti, Iaşi şi Chişinău, arată http://acad-cluj.ro.

În 2004 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Mare Ofiţer iar în 2005 a obţinut Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor. A fost câştigătorul primei ediţii (2008) a Premiilor Naţionale pentru Arte, la categoria „Muzică”, pentru opera „Oreste – Oedipe” (1999-2001), realizată după libretul lui Olivier Apert.

Cornel Ţăranu a fost Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor (Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres) acordat în 2002, în Franţa.

A fost membru corespondent al Academiei Române începând cu 12 noiembrie 1993. În ziua de 24 octombrie 2012, a devenit membru titular al Academiei Române.