Update. Donald Trump devine noul președinte al SUA. Presa din SUA a anunțat victoria lui în alegeri.
Trump și-a revendicat victoria politică, una ”fără precedent” în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, într-un discurs susţinut la sediul său de campanie din West Palm Beach.
„Vreau să vă mulțumesc tuturor foarte mult, este o mișcare cum nu s-a mai văzut până acum”, a transmis Donald Trump.
„Am obținut o victorie incredibilă!”, a mai spus Trump.
”Mulțumesc poporului american pentru onoarea de a mă fi ales președinte. Voi lupta pentru fiecare cetățean și pentru fiecare familie. Nu mă voi odihni până nu vom avea o Americă prosperă.
Va fi Epoca de Aur a Americii. A fost o onoare să primesc voturile din Pennsylvania, Michigan, Nebraska. Am câștigat votul popular, e extraordinar. Vă voi face mândru de votul vostru.
America ne-a dat un mandat puternic. Am reluat controlul Senatului SUA și al senatelor din mai multe state”, a mai spus Trump în discursul său.
”Vreau să-l felicit pe noul vicepreședinte ales al SUA, JD Vance…E cea mai măreață țară din lume de departe și vom munci mult pentru a face totul pentru ea. Vom proteja granițele. Vom lăsa oamenii să vină, dar să vină legal! Avem un nou star – Elon Musk. A lansat o rachetă săptămânile trecute.
E unul dintre cei mai importanți oameni din SUA. L-am sunat să îi ajute cu Starlink pe oamenii loviți de uragan în Carolina de Nord. El a salvat multe vieți. Trebuie să-l protejăm pe Musk. E un geniu și nu avem multe genii…O să opresc războaiele. Nu am avut războaie patru ani cu mine ca președinte”, a continuat Trump.
Candidatul republican Donald Trump a obţinut o victorie crucială în statul-cheie Pennsylvania, relatează AFP, citând proiecţii ale media americane CNN şi NBC.
Fox News l-a declarat pe Donald Trump câștigător, pe baza estimărilor făcute aproape de finalul numărării voturilor în statele cheie.
Donald Trump a fost ales al 47-lea președinte al SUA, al doilea președinte din istoria țării care câștigă un al doilea mandat neconsecutiv.
Adepţii lui Trump au sărit în sus de bucurie când au aflat că Fox, un post apropiat republicanului, a devenit prima – şi singura – reţea de televiziune care a proiectat victoria lui Trump în Pennsylvania, care acordă 19 voturi electorale, cel mai mare număr de delegaţi dintre cele şapte state considerate cheie în aceste alegeri prezidenţiale.
YMCA has broken out at Trump HQ in West Palm Beach. I would predict victory soon. pic.twitter.com/tl2jDOexQj
— Charles R Downs (@TheCharlesDowns) November 6, 2024
De altfel, Fox News l-a şi declarat pe Trump câştigătorul alegerilor prezidenţiale din SUA, singura mass-media care a făcut acest lucru până acum, remarcă şi AFP.
După succesul din Carolina de Nord şi Georgia, dacă Trump reuşeşte într-adevăr să-şi adjudece şi Pennsylvania, drumul său către Casa Albă este la doar trei voturi electorale distanţă de necesarul de 270.
Strigătele de bucurie au izbucnit cu câteva momente înainte ca Trump să vorbească în faţa sutelor de susţinători la centrul de convenţii din Palm Beach, scrie EFE.
Au imbulinat-o soroistii-useristi de la noi, trebuie sa se apuce sa munceasca ceva, ghinion.
razboiul civil american ESTE GARANTAT!
-se vor bombarda nuclear
americanii intre ei!
Zi de sărbătoare pentru Ceata lu’ Pițigoi, măR😜g…
innebunesc deci mor
toti homofobii si rasistii si albii heterosexuali sa plece in rusia
votam harris! votam usr! hurr durr vom invinge! la gunoi cu trump
Allo, Volodymyr Oleksandrovytch Zelensky ? Ai înțeles ce urmează ? Iohannis, ești la servici ori în excursie ?
Uraaaaa! Mă bucur enorm! Mai ales că vine cu Vance la pachet. Ăla e adevăratul câștig. Președintele peste 4 ani! Ucraina, s a terminoiu baaa!
A batut la jidogii ca la fasole… Acuma are Presedintie, Congres, Senat si Curtea Suprema… e timpul sa curete toate gunoaiele si toti securistii
Cind incepem sa numaram cele 24 de ceasuri : acum sau in januarie ? A cistigat cel mai putin rau , ma bucur pentru LaGBTV-ista kamala , rid in barba .
Republicanii sînt reprezentanții păturii bogate.
Donald Trump este miliardar. (și Chemăla este bogată, este neagră sub 33%, restul feniciancă)
Majoritatea americanilor sînt oameni simpli sau săraci. Firesc doar Partidul Democrat și reprezentantul lor la președenție ar cîștiga alegerile.
Cum faci ca oamenii simpli și săracii să voteze cu bogații? Infiltrezi partidul lor și-i dai cu stîngu-n dreptu cu oameni precum Biden și scandaluri precum Clinton. Desigur asta nu de ieri de azi. Totul e regizat.
Nicăieri în lume nu sînt alegeri libere și corecte!
Kamala, you’re fired ! Si … la cratitaaaaa, fa !
Ha, ha! Sânguru’ lucru care-nghi hine acum în minte ‘i dac’ n-ar hi potrivit să transmitem condolianță lu’ frau Ursula…
Vance, peste 4 ani ? Poate … da’ la Elon te-ai gindit ? …
Trebuie recunoscuta și partea buna ca iese Trump.
Are majoritate în Senat și în Camera. Degeaba ar fi cerut Kamala ajutor pentru Ucraina dacă nu-i aproba bugetul.
Apropierea dintre Trump și Putin a fost în vremea când Putin si Rusia nu erau agresori. Când Putin a spus ca o vrea pe Kamala, posibil sa fi zis adevărul.
Ajutorul dat cu taraita Ucrainei a dus la multe pierderi de vieți omenești.
La Trump ori e laie, ori balaie.
Chiar dacă-i slăbește cu presiunea pe rusi, compensează în zona Chinei.
Per ansamblu e mai rău pt. BRICS ca revine Trump.
Vedeti ca este un echilibru in natura ! A castigat in RMoldova ,oaia lu Sandu ,sorosista ,cei drept nedemocratic ,si a castigat in SUA Donald Trump patriotul,in mod democratic ! Deci echilibrul se mentine !
Alo ? Buna ziua … va sun din Ucraina, de la Kiev … nevasta-mea Olena ma pune sa va intreb daca sa-si mai ia bilet de avion, pentru cumparaturile de Craciun, pe Fifth Avenue ? … Da’ apropo … n-aveti 100 de dolari ? Sau sa ma sunati dvs, ca mi s-au terminat fisele, in cabina asta telefonica …
Bravo Trumpy! Victorie totala, plus senat si camera! Americanii au rejectat nebunia progresista!
Toti pupatorii de dosuri licuriciene demucratice de pe plaiurile mioritice au intrat in depresie crunta dupa victoria lui Trump. Unii dintre ie s-au ascutit deja acele si caricele ca sa-si faca harakiri.
Clasa noastra conducatoare pnl psd au facut drepti in fata kamalei domne acuma cum se scuza?
Este o victorie mondiala care inseamna sfarsitul progresistilor si sorosistilor de pretutindemi. Dupa ce l-au facut in primul mandat, acum Donald ii va face pe ei.
Si cate sondaje mincinoase o dadeau pe Kamala castigatoare. Bravo Trump!
Daca Trump castiga(si se pare ca va castiga)si isi tine promisiunea de a retrage SUA din NATO si de a se ocupa exclusiv de zona Pacificului,va fi o mare victorie si un indemn sa continue agresiunile,pentru regimurile dictatoriale regrupate sub conducerea lui Putin.Intr-o asemenea situatie,tarile vestice isi vor reconsidera pozitia fata de Rusia si vor negocia separat,in functie de interesele lor si,ca moneda de schimb,vor oferi…ce?Oricum ar fi,ne asteapta vremuri grele
Pentru toti troli pupincuristi putinisti;
Va inteleg supararea! Ati luat clanta cu referendumul, ati luat clanță cu plantarea gunoiului putinist Stoianoglu presedinte al Moldovei, pe forumuri luati clanță de la mine si alti romani patrioti, iar dupa ce ati luati atata clanță de v-au ajuns amigdalele flenduri, acuma trageti nadejde ca boii in jug, ca poate ajunge Trump presedinte si fac si amigdalele voastre o pauza! Wrong, fraierilor..!
Oricine ar ajunge presedinte al SUA, SUA raman SUA, iar rusnacii si voi, slugile pupincuriste putiniste tiraspoleze si găgăuze, care v-ati vinde si mama pentru cateva ruble, veti ramane tot gunoaie cu amigdale mereu flenduri de la cata clanță veti continua sa luati din toate directiile!
Trump nu-l va lasa pe Putin ”sa-i ia fața” in cursa pentru cel mai important, mai influent si mai puternic om politic din lume!
Va deveni in maxim o luna cel mai neindurator dusman al Rusiei, al lui Putin si al aliatilor acestuia! Mai ales ca pentru a ramane in functia de spresedinte SUA TREBUIE sa dovedeasca celor care-l plantează la Casa Alba (marii donatori si lobby-sti din complexul militaro-industrial-financiar din SUA) ca le promoveaza si le apara interesele si..”directia”. Iar directia e setată pe..”down Russia, down China”!
Numai lapte si miere o sa fie. Hitler in varianta americana. Ce spectacol o sa fie pentru toti desteptii care l-au votat.
Dream big again🤣🤣🤣🤣👍🏻….. idioților
Coropishnitza de la cremlin care a provocat Iran la confruntare cu Israel si “shpetz operatzia” in Ucraina trebuie taxidermiata.
tu bucura-te ca se amana haosul din America, lasa tu grijile BRICS si fii obiectiv.
Continua DI.CTA.TURA DI.GIT.ALIZ.AREA ,POATE VINE SI O ALTA PA.NDE.MIE 🤣🤣🤣🤣🤣,vedeți voi acuș
Felicitari presedintelui trump, speram ca in acest al 2-lea mandat va sustine mai concret lupta Ucrainei împotriva invadatorului rus.
Păzea, s-a intors bufonul la conducerea lumii.
@ gigione 09:35
+ 10 !🎯
Vance e redutabil !
🥳ul PIANIzD își face deja valiZele, măR😜g…
Trump poate fi văzut ca un amestec între Gigi Becali și Vadim Tudor: un personaj imprevizibil, cu un comportament adesea contradictoriu, care în ultimul său mandat a acționat conform propriilor dorințe, fără a ține cont de convențiile politice tradiționale. A autorizat uciderea generalului iranian Qasem Soleimani, a mutat ambasada SUA la Ierusalim, s-a certat cu PigJong-un și apoi a ajuns să se întâlnească cu el, ceea ce s-a dovedit a fi o umilință pentru SUA, lăsându-l pe liderul nord-coreean să își impună voința. În plus, Trump este adesea considerat un aliat apropiat al lui Putin, iar orice încercare de a se prezenta ca principalul actor pe scena internațională, în locul președintelui rus, riscă să escaladeze tensiunile, având un potențial extrem de periculos pentru pacea globală, cum ar fi un conflict de amploare, care ar putea degenera într-un război mondial.
Dacă în Ucraina se instaurează pacea,’multă distracție’, americanii au interese majore în reconstrucția acesteia, cine vor fi marii câștigători și cine vor fi cei care pierd, în ce tabără ne vom afla?!
Be.hai.ti, dați din cod.ițe,hai hai mai vioi ,sa vedeți voi re.stri.cții și di.cta.t.ură dgît.ala
Dacă în Ucraina se instaurează pacea(to be desired),’multă distracție’, americanii au interese majore în reconstrucția acesteia, cine vor fi marii câștigători și cine vor fi cei care pierd, în ce tabără ne vom afla?!
Concluzia alegerilor este că evreii SIONISTI au câștigat bateria cu evreii KHAZARI !.
…incep sa-l cred pe petrov, dupa cati isi baga unghiile in gat ca n-a iesit lebada neagra lgbt-ista avem cam multi pe invers!…
Dascalimea criminalului Obama, cel mai mare utilizator de dinami.ta (preminant Nobel), a luat o bat.aie crunta, si la votul popu.lar (fara culoare) si la electori. Toate babonele lui: Kamala, Hilara, Nuland, Pelosi, Michelle Obama au luat teapa ! Cred ca sen.ilul Joe habar n-are ca au fost al.egeri.
Toti antiamericanii seseseku resovietizati fosti ANTI-Trump/PRO-Bideu s-au transformat in IDOLlatraii lui Trump datorita ultimilor 32 de luni de MIMARE a sustinerii STATULUI SUVERAN Ucraina comisa de Bideu…Trolii nu vor pricepe ca politica externa a SUA de peste 100 de ani a urmat acelasi curs indiferent de „culoarea” politica a ILEGALILOR legendati la Casa Alba…Politica de BLOC IDEOLOGIC atat de necesara Partidului Mondial care-si pierde altfel ratiunea in caz de PACE MONDIALA!!! Se uita ca Trump a contribuit in primul mandat la INARMAREA Ucrainei si chiar la INSTRUCTIA MILITARA de elita a multor militari ucraineni!!! Trump si-a sustinut campania electorala
pe cateva teme interne ca „intreruperile de sarcina, imigratia ilegala si refacerea primatului mondial al economiei”, la acest punct
insistand pe blocarea concurentei neloiale prin DUBLAREA/TRIPLAREA TAXELOR VAMALE, cu accent pe China BOLSEVICA!!!
Ce credeau democratii, dupa Biden se pot astepta sa urmeze o mare victoria.
O mare victorie dar nu a candidatului lor. Biden cel mai deatoinic sustinator al lui Trump, prin parodierea rolului presedinte in care jucat chiar el.
daca nu vor mai muncii useristii, voi bujetarii mergeti la cantina saracilor.
Din 2025, mai stam devorba!
Unul din cei doi candidati a lui Rockfella guy a castigat. Mare branza, prosti gramada
Neinteligibil, ca de obicei. Acum, in plus, și cu clanța în gură
Memorabila constatare a lui Dan Negru , „Câinele moare de drum lung și noi de grija Americii ,, , înainte de alegeri , va avea rezonanță și ecou , mulți ani în cugetul pițifelnicilor părerologi de doi bani adunați pe la televiziunile romănești de știri . În miez de noapte , la A3 și DIGI s-a instalat doliu fgeneral ! Și la această oră , întîrziați precum Realitatea și Romănia Tv , titrează apocalipse din secolul trecut … , ,, cine și ce poate întoarce rezultatele dun SUA ,, , sau … , ,, cum poate influența Romănia soarta Americii … ,, . Te crucești cîtă obediența zace în cutiile ,, ucrainene ,, de sorginete CNN . Ieri , toată ziua A3 a prezentat gardurile și tot ce era pregătit pentru a opri înaintarea ,, barbarilor republicani ,, către Casa Albă și Capitoliu .
Al doilea (editat) al țării bagă imediat capul în poză … ,, Ciucă: Puternica noastră cooperare cu SUA se va dezvolta ,, …
Ce unghii în gât au neomarxiștii care postează! Steagurile în bernă, elgibi-triștilor bolșevici!
@Nicolae Ștefan: să-i vezi după-masă cum o întorc: că de mici copii l-au susținut de fapt pe Trump. Posturile amintite se ocupa doar de „știri” de felul câte accidente, bătăi intre clanuri, „noi le știm pe toate”, „rămâneți cu noi că nici nu știți ce vă așteaptă” (asta e a lu’ Domnu’ Dan – mai de demult)
Trump poate fi văzut ca un amestec între Gigi Becali și Vadim Tudor: un personaj imprevizibil, cu un comportament adesea contradictoriu, care în ultimul său mandat a acționat conform propriilor dorințe, fără a ține cont de convențiile politice tradiționale. A autorizat uciderea generalului iranian Qasem Soleimani, a mutat ambasada SUA la Ierusalim, s-a certat cu PigJong-un și apoi a ajuns să se întâlnească cu el, ceea ce s-a dovedit a fi o umilință pentru SUA, lăsându-l pe liderul nord-coreean să își impună voința. În plus, Trump este adesea considerat un aliat apropiat al lui Putin, iar orice încercare de a se prezenta ca principalul actor pe scena internațională, în locul președintelui rus, riscă să escaladeze tensiunile, având un potențial extrem de periculos pentru pacea globală, cum ar fi un conflict de amploare, care ar putea degenera într-un război mondial….
Toașu Putin jubilează, până când își va da seama că Trumpalacul e mult mai imprevizibil decât se crede și s-ar putea trezi cu o situație care nu-i va conveni deloc în privința Ucrainei.
Gloată,nu va bucurați!Sabia acum vor avea voie ucrainienii să folosească loviturile cu rază lungă de acțiune.Hehehe…pregatiti-va de ce e mai rău,glotasi.
Vine, nu vine ”Stranmp”, SUA vor continua sa fie ”no.1 in the World” , iar rusii si voi, gunoaiele putiniste veti continua sa fiti tot gunoaie!:))
Personal, sunt convins ca Trump nu va fi reinstalat, pentru un nou mandat prezidential, la Casa Alba.
Da , Martin … , în mod cert așa va fi ! Istoria milenară ne plasează în cap de listă