Donație fabuloasă: Câte 100 de milioane de dolari pentru fiecare

Jeff Bezos, fondatorul Amazon și cel mai bogat om din lume, a declarat, după zborul în spațiu al capsulei New Shepard, că intenționează să acorde câte 100 de milioane de dolari colaboratorului CNN Van Jones și chef-ului José Andrés, scrie CNN.

Bezos a spus că Jones și Andres sunt liberi să facă „ceea ce vor” cu banii.

„Ei pot da totul propriei lor organizații caritabile”, a spus Bezos la o conferință de presă după călătoria sa în spațiu. „Sau pot împărți averea. Depinde de ei.”

Banii, a spus Bezos, sunt legați de o inițiativă filantropică „surpriză”, numită Courage and Civility Award.

Premiul își propune să îi onoreze pe cei care au „demonstrat curaj” și au încercat să fie unificatori într-o lume dezbinată, a adăugat Bezos.

Van Jones este cofondator al mai multor organziații non-profit, iar Jose Andres a înființat World Central Kitchen, o organizație non-profit care oferă hrană în urma dezastrelor naturale

Inițiativa filantropică a lui Bezos vine într-o perioadă în care el și colegii săi miliardari, precum Richard Branson, proprietarul Virgin Galactic, se confruntă cu critici pentru că și-au cheltuit banii în turismul spațial. Bezos a fost criticat anterior pentru că nu s-a dovedit mai filantrop, dar a donat miliarde de dolari în ultimii ani pentru cauze precum schimbările climatice și băncile de alimente.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Buna manevra dar tot jurnalistilor pro-laudatio personaj! Asta nu e donatie, e plata contra viitoare servicii de imagine pentru acest biped.

  2. Filantropii p li , angajatii filantropului lucreaza pe salariul minim si filantropul e bun si drept . KKt de capitalist filantrop.

  3. „filantropia” si „donatiile” actiuni ipocrite care ascund actiuni criminale impotriva omenirii si copiilor.

  4. o ia pe urmele lui bil gate si soros. asa se dau spagi , comisioane , intermedieri si nu se plateste nici taxe sau TVA. inainte se foloseau avocatii si firmele de loby dar miliardarii sunt zgarciti , ca de aia sunt bogati. la noi se foloseste matusa tamara( nastase), contabila de la carp Urlati( basescu) , amanta( periculos), „fosta” nevasta, imprumuturile fictive( voiculescu), intermediarii, studiile de fezabilitate (fonduri de la UE), cumpararea la suprapret sau subpret…….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.