Iată al patrulea episod, cred că penultimul, al serialului lui Dorin Tudoran. Și de data aceasta lucrează „cu materialul clientului” și trebuie să recunosc că personajul îl servește! Îl și invidiez pe autor pentru modul în care și-a organizat arhivele…
Valaștok (IV)
Una din observațiile cele mai pertinente pe care le face Radu Călin Cristea în legătură cu Vladimir Tismăneanu se referă la procedeul acestuia din urmă de a se “uita în propria oglindă”, când scrie despre alții. În acest sens, VT este, într-adevăr, un (auto)portretist fără pereche.
Replicând unor preopinenți pe care nu i-am putut identifica, iată ce spune despre oamenii incapabili de a-și asuma trecutul, erorile pe care le-au comis, gropile în care au călcat: ”O replică pentru unii care se dau de ceasul morții spre a-și justifica lașitășile, abdicările, trădările, compromisurile imunde: Vrei să mănanci rahat, n-ai decat să o faci, dar nu ne lua de cretini. E rahat, nu miere de albine, nectar ori dulceață de cireși amare…”
Are dreptate.
În anul 2004 se ducea, cu Dan Pavel, la ”omul politic creștin-democrat” Gigi Becali, care cumpărase un partid politic de buzunar și era în căutare de muniție teoretică first class. Presupunea că niciun ziarist nu va ști despre întâlnire. S-a înșelat. A dat acolo nas în nas cu câțiva. Când informația despre istorica întâlnire a devenit publică, s-a ascuns în spatele propriului copil – vizita la Becali avusese, vezi bine, un singur scop: obținerea unui tricou cu semnăturile jucătorilor echipei lui Becali.
Nu prea văd de unde moștenise fiul pasiunea pentru fotbal, căci, acuzat cândva că juca fotbal cu Nicu Ceaușescu folosind portocale în loc de minge, tatăl negase istorioara malițioasă, afirmând că nu fusese niciodată interesat de fotbal. Și din câte îmi amintesc – nu fusese. În 2004, posibilitatea de a urmări la Washington meciurile echipei lui Becali era extrem de redusă, mai ales în casa unui om cu totul dezinteresat de fotbal. Tricoul i-l putea procura Dan Pavel și fără vizită. Passons… Chiar era nevoie de mare curaj să răspundă ”Sunt un om liber, mă întâlnesc cu cine vreau, discut ce vreau.”
În aprilie 2020, Tismăneanu se trezea acuzat de rasism. Îl cunosc mult prea bine, știu ce ”calități” are, de aceea pot spune cu mâna pe inimă că numai rasist nu e. Este și unul din motivele pentru care, solicitat să semnez o sesizare trimisă universității unde profesează, am refuzat să semnez demersul respectiv. De la mine, universitatea respectivă are o singură hârtie semnată – recomandarea pe care mi-a cerut-o Tismăneanu și pe care am trimis-o cu dragă inimă în sprijinul candidaturii sale la un premiu pe care și-l dorea foarte mult.
Dacă ar fi să ne supunem tuturor rigorilor corectitudinii politice, corsetului din ce în ce mai strâmt în care ne zidește și am măsura puritatea tuturor bancurilor, glumelor, farselor, caricaturilor, replicilor „spumoase” etc. supunându-le atenției necruțătoare a unui CT Scan sau a unuiMRI, 95% dintre români ar fi condamnați pentru rasism. Hai să fim serioși!
Altceva a fost de condamnat.
Nu cunosc niciun om născut în România și strămutat în străinătate care să scrie, de decenii, aproape zilnic pe subiecte românești așa cum o face Tismăneanu. Ziare, reviste, posturi de radio, rubrici, blog, platforme de socializare etc. – Tismăneanu e prezent peste tot, un ”pretutindenar”. Nu cumva să-l contrazici în legătură cu un subiect sau altul. Despre România, dar nu numai despre ea, el știe totul mai bine decât oricine. Cu toate acestea, când a fost prins la înghesuială, a început să umble (hai să fiu și eu incorect politic) cu cioara vopsită, transformând-o în corbul de Țăndărei, nu înainte de se apăra astfel: “Nu trăiesc în România, nu cunosc o mulțime de detalii…“ Există apărări care te expun mai mult decât eroarea săvârșită. Acesta este un exemplu.
Sfătuit de prieteni și de foarte performanta Casă de Avocatură a dlui Valeriu Stoica, a dat-o la întors: “Nu este o scuză că nu trăiesc în România, ar fi trebuit să cerecetez mai atent şi să-mi dau seama că nu era amuzant, mai ales înainte de a-l distribui pe o platformă publică.”
După care a mai sucit-o încă o dată, făcând recurs la sentință. L-a câștigat. Un parcurs interesant: nu sunt vinovat; sunt vinovat; sunt oarecum vinovat; deși sunt vinovat, fac recurs la sentință; îl câștig; capăt de la judecător patalama de nevinovție pe motiv de necunoaștere a realiților românești, apoi mă reîntorc la multiplele mele catedre de unde le explic românilor realitățile din România. (Iată AICI un text foarte amuzant pe tema respectivă).
O altă observație pertinentă a lui Radu Călin Cristea în legătură cu Tismăneanu este limbajul. Jucând acasă – în spații occidentale – Tismăneanu arborează o țeapănă morgă academică. Când joacă în deplasare – spațiul românesc – profesorul-analist își dă în petec. Iată un citat din subcapitolul Între Dr. Jekyll și Rică Căcărău:
”Pentru lumea academică occidentală, VT păstrează fața de serviciu. Dr. Jekyll la Maryland, profesorul Tismăneanu se va fi făcut remarcat ca un competent cercetător al (post)comunismului. La București, Dr. Jekyll devine Mr. Hyde: calomniază, aiurează, expectorează secrețiile unei iraționalități rău tulburate, se afundă, cum însuși scrie, dar despre altcineva, în „mocirla insultei sordide“. Discursul academic e înlocuit cu o limbă spurcată de maidan. Dr. Jekyll excela în știință. Mr. Hyde aplică în politică. Inamicii săi sunt „pramatii“, „imbecili“, „pehlivani“, „escroci“, „canaliile uliții“, „detractori“, „ticăloși“, „automate crapuloase“, „hoți“, „tomberoane“, „clici de trădători“, „tartori“, „satrapi“, „impostori“, „mojici“, „prevericatori histrionici“, „voyeuriști“, „belferi“, „mafioți“, „posedați fascisto-comuniști“, „sociopați“, „mitomani (galactici)“, „paranoici“, „mișeli“, „hingheri“, „mafioți“, „mameluci“, „isterici“, „mancurți“, „inepți“, „tagme de jefuitori“, „hidre“, „piromani“, „spoliatori“, „ventriloci“, „apostolii securismului“, „profeții dictaturii globale“ etc. „Rănile supurează“. Lui Mr. Hyde îi țiuie urechile de „goarnele neo-autoritarismului cleptocraticosecurist“. Trăiește o „fetidă beatitudine“.
Lista poate fi completată cu picanterii de genul: „Băi, găzarule tu-ți dai seama că azi ai luat-o pe cocoașă? Ori, dacă preferi, pe coajă. Că toate bazaconiile pe care le scoți pe rât sunt doar rahat cu perje? Că te așteaptă celula, băi, limbric borât!”, „O grapină cu chip de porcină, horror movie”, “ruine umane”, “pestilențiali”, “scelerați nesimțiți”, “demoni”, “diavoli”, “piromani”, “barbari”, “dinozauri” etc.
Să nu uităm și de modul în care îi gratula (“pegră” și “viermi”) pe cei care protestau împotriva celor pe care el îi susținea. Numai că Tismăneanu, cel care îi blamează pe “unii care se dau de ceasul morții spre a-și justifica lașitățile, abdicările…”, poate fi chiar și mai radical – pur și simplu nu recunoaște ce a făcut, ca să nu-și mai bată capul cu justificările. Iată AICI un episod în care a fost implicat și Liviu Antonesei.
După ce i-au călcat în picioare, acuzându-i, ridiculizându-i, calomniidu-i pe cei care exprimau opinii diferite de ale lor, foști susținători ai “președintelui pentru alte coordonate istorice” sar astăzi unii la carotida altora. După delimitările lui Mihai Neamțu de Tismăneanu, iată-l acum și pe Adrian Papahagi răspunzând – prompt și bine documentat – unui atac al „perfectului acrobat” Tismăneanu:
„Aud că mă insultă din nou, din senin, perfectul acrobat Vladimir Tismăneanu. Bănuiesc că d-l (fost tov.) Tismăneanu mă consideră ‘alienat religios’ și regretă încă, la 31 de ani de la căderea comunismului, că socialismul real pe care îl propovăduia nu a reușit să suprime orice tip de alienare, odată cu proprietatea privată.
I-am promis d-lui Tismăneanu că, dacă insistă să fie obraznic la adresa mea, ca unic răspuns îi voi cita din propria operă.
Iată, bunăoară, ce scria V. T. despre NATO în 1981, în micul dicționar de îndoctrinare comunistă a tineretului, coordonat de Virgil Măgureanu (șeful Securității și călăul opoziției pe vremea lui Ion Iliescu):
‘NATO a devenit un instrument al politicii SUA de coalizare a forțelor reacționare împotriva mișcării pan-europene de luptă pentru libertăți democratice…’
La următorul afront, voi reproduce articolele despre ‘burghezie’ și ‘capitalism’.”
Amin!
În volumul Ghilotina de scrum (Editura Polirom, Iași, 2002) Tismăneanu se confesează ca în fața preotului: “În momentul în care s-a produs cazul Palach, eu m-am scuturat de emoție și de furie și am spus că este sfîrșitul relației mele cu această mișcare. Răspunsul meu a fost o criză de conștiință și am spus că eu nu vreau să am de a face cu mișcare socială care duce la asemenea dezastre umane.”
Cutremurător, numai că a continuat, timp de 12 ani, să aibă “de-a face” vârtos cu mișcarea respectivă, căci studentul ceh Jan Palach s-a autoimolat în ianuarie 1969.
Unde greșește Radu Călin Cristea scriind: “Morga de anticomunist înțepat a lui VT aparține unui ex-comiliton credincios regimului comunist, care a oficiat, fără zvîrcolirea unei conștiințe schingiuite, cultul personalității ceaușiste pe toată durata unui deceniu mutilat de efectele ’tezelor din iulie’.”?
Iată una din zecile de “dovezi” ale „desprinderii” lui Tismăneanu de comunism: „Sinteză originală, expresie remarcabilă a marxismului creator în contemporaneitate, concepția filosofică și politică a secretarului general al partidului, tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU (subl. VT), reprezintă prin viziunea generală, prin complexitatea, polivalența și bogăția de semnificații pe care le comportă nu atît un ansamblu de idei de incontestabilă valoare teoretică cît mai ales un model de raportare intelectuală la realitățile sociale de azi. Ceea ce deosebește substanțial concepția secretarului general al partidului nostru de diverse concepții sistemice care refuză să se apropie de conținutul specific al spiritului social și al universului uman, în general, estevfaptul că în centrul ei se află omul, individ concret, real, cu problemele lui, cu trebuințele și aspirațiile lui. De aceea putem vorbi de UMANISMUL REVOLUȚIONAR (subl. VT) caracteristic gîndirii tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU (subl. VT) – care constituie calea, dar, în același timp, finalitatea operei istorice de renovare etico-politică a lumii omului (…). Depistăm, deci, în filonul umanist revoluționar al concepției tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU (subl. VT), înțelegerea profundă, deplină a faptului că totalitatea socială concretă își are rădăcina în om, că nu semnifică nimic în absența lui sau în condițiile ignorării lui. Or, tocmai socialismul și comunismul tind să răspundă practic, să dea întreaga măsură reală unei eterne chemări antropocentriste, pe care marxismul o ridică la cea mai înaltă cotă.“
Într-adevăr, la cea mai înaltă cotă a eternei chemări antropocentriste!
În concluzie, nu e nimeni mai în cunoștință de cauză decât Vladimir Tismăneanu în legătură cu cei ”care se dau de ceasul morții” să-și justifice erorile, lașitățile etc. Și nu e nimeni mai expus ca el la itinerariul capricios al bumerangului – “Vrei să mănânci rahat, n-ai decât să o faci, dar nu ne lua de cretini.”
Poftă bună, Volodea!
Doru clarificatorul, nu stiu daca este fake news ce declari, la cite minciuni spun astia cu Ho, dar oricum o sa i-ti multumesc. Sper ca esti Doru din Romania, nu amicul meu din tara sfinta pt. el nu se ocupa cu asa probleme importante, cu toate ca este o intreaga industrie. Ce pot sa spun este ca poporul Roman a dovedit ca poate si nu este inrait ca alti sa modifice istorii si sa instaleze parazitismul comunist bolshevic, ce continua in democratia originala cu bani nemunciti de la Buget, ce hranesc sharpele la pieptul tarii, sperind ca alba neagra lor va fi veshnica. Agresivitatea si propaganda col.5-a bolshevica continua si astazi, dovada ca nu s-a evoluat din lipsa unui Proces al crimelor comuniste ca la Nurenburg, si sper ca pe astea nu se poate trece cu uitare din partea Omenirii. Tov.Ilici nu a intinat idealurile voastre, si ca ex. s-a flosit de fenomenul Pitesti, ca sa aduca pe Mineri, ca se zice cind 2 se bat al 3-lea cistiga, adica aia care nici macar pe front nu au fost, aparati de Antonescu care a condus tara si semna Decrete, nu Regele, dar col.5-a zicea ca daca nu era Regele, Antonescu nu facea acest lucru. Mai era unul care spunea ca au fost trimisi la Furnal, si nu am vazut pe cineva sa nege ca tine, macar cu jumatate de gura (amanta Elena sigur era evreica!).Oricum crestineste doresc sa ai parte de 1000 ori binele pe care i-l doresti tu Romaniei.
O zi buna.
Con
@ Con: Pe langa faptul ca aveti o gandire si – pe cale de consecinta – un scris cu totul deplorabile, pe langa, apoi, antisemitismul rudimentar pe care-l ilustrati, dovediti ca sunteti „lautarist”, ca aveti informatii dobandite numai dupa ureche. Exemplu eclatant: nu Ion Antonescu, Conducatorul Statului, cel de eterna memorie pentru istoria romanilor – la el, fara indoiala, va referiti -, a avut vreo „nevasta evreica”, ci tatal sau (Ioan/Iancu Antonescu), dupa divortul de prima sotie, mama viitorului maresal, s-a recasatorit cu o evreica (si ce, la urma urmei?!), motiv de mari dispute intre fiu si tatal sau.
Vrei detalii, să te justifici. Esti chiar fiul lor.
Scrie DT, via L. Antonesei, altă floare de plastic înțepând zarzavaturile, cu ura proletară care îl caracterizează din pruncie.
Politologul Vladimir Tismăneanu este o personalitate. Punct. In AMERICA.Punct. Restul joaca fotbal, ca DT.
Cine este sursa Mexic de care știe DT? Vrem și noi să știm ce spune acea sursă! Dați un link către acea sursă sau orice altceva să ne lămurim și să-l luăm la întrebări pe DT.
sursa Mexic. Știe DT.
@ T care spune:
”D.T. să ne spună cum e să fi lucrat la revistele pentru străinătate ale Ceaușescu, și cum e să primești cu seninătate în cont, lună de lună, pensie de merit de la o relicvă a socialismului triumfător fără să îi fie rușine?
D.T. să ne spună cînd are de gînd să renunțe la indemnizația care îi anulează orice credibilitate, pentru a relua eventual un dialog, foarte riscant.”
Este foarte interesant ce spuneți! Puteți detalia? Care reviste ptr. străinătate ale lui Ceaușescu? Ce pensie de merit are Tudoran și care este cuantumul lunar? Cine este relicva socialismului triumfător?
Care-i povestea cu ”indemnizația care îi anulează orice credibilitate”? Pentru ce acea îndemnizație și în ce cuantum/lună?
Tismăneanu, un gretos, un impostor, un păcălici. Un travestit o viață. A fost ba comunist, ba anti, l-a păcălit pe Vlad Georgescu, l-a slujit contra-cost pe Ion Ilici Iliescu, apoi s-a ploconit si a făcut jocurile lui Băsescu, acum vorbește și se prezintă urmasul Monicăi Lovinescu si al lui Vuirgil Ierunca. Minte, delapidează moral, e veșnic pus pe furăciune. Noroc că Elena Tănase l-a intărcat si păcăliciul asta batrân nu mai ia bani de la Europa Liberă! Valea!
Tov.Tismaneanu ar trebui sa ne arate parerea lui si despre nevasta evreica a lui Antonescu (si cum a sfirsit ea viata ei) si Carol al 2-lea (cel care spunea ca evreul tot evreu este) si mai ales sfaturile date de coana lui Elena(tot evreica ca la Antonescu), de a zis sa nu sa se mai oboseasca cu tara lui, ca se stia de ce va fi, asa ca tot mai bine a fost in Portugalia. Acum, ce mai la deal la vale, poate pomeneste si de tov.profesor marxist de la inventia lui Weissel. Sau mai bine, mai in zilele noastre, ce parere are despre tov.Nina coleg Religionara de peste Nistru, care l-a luminat asa de bine pe rromul bolshevic Nelu al ei, ca nu am mai vazut lumina de la capatul tunelului, cu toate ca pe binefecatorul lor Ceaska l-au omorit de Craciun (ca asa a vrut ideologul analfabet Bruca), pe Mineri i-a adus ca sa ne caftesca (fenomenul Pitesti), gubernu lui P.Roman l-a belit impreuna cu ortacii lui(act cras de antisemitism), si mai ales l-a alergat pe Regele nostru ca la Olimpiada. Asta cu Democratia Originala in doctrina lui cum se explica? Eu cred ca Volodia a facut totul la comanda din exterior asa cum porcedeaza si acum col. lor a 5-a, care vezi Doamne salveaza Confederatia lor ( ca natiune nu poate fi, pt.ca ADN este amestecat cu cei care au vrut sa fie si ei alesii, nu conteaza Secretari de Pcr, colhoz, pres.de Sindicate, etc…,asa cum a decretat tov.Lenin trimis cu Trenul Blindat (nu pluta,ha,ha,ha…)de Marea Finanta, ca sa inceapa Marele Macel Khazar contra crestinilor (impreuna cu Stalin), numit Pobeda. Deci si tacerea lui este un raspuns, mai ales ca fiind prin America, se pot gasi multe afinitati cu Aztecii, Maiasii, etc…, popoare de mult Ho 100%, care nu mai are nimeni sa le plinga, sau sa se plinga ca cineva i-a bagat pe Furnale, gindindu-ne la nr.lor.
O zi buna
Con
Dezgustător pomanagiul pentru eternitate. O rusine pentru România ca un astfel de individ a stat in preajma unui președinte. Care s-a dovedit la fel de nemernbic. Băsescu și Tismăneanu egal Sacul si petecul. Două rebuturi umane.
Volodea e făcut carne tocata. Nu mai e nevoie decit de un ou și de piine sa faci din acest fățarnic care ar vinde – o și pe ma_sa niște chiftele. Nu, nu pentru uz uman ca toată carnea de pe Volodea e infectata, ci ca să fie data șobolanilor din București. Măcar asa acest pomanagiu, etern cu mina întinsă, veșnic pus pe invirteli mizere și pe capatuiala ar fi util. Tarii din care a mincat o piine. Felicitări redacției pentru alegerea fotografiei lui Volodea. Volodea cu fes precum unul dintre stapinii lui. Nu știți cine? Băsescu-Petrov. Vomă.
Vladimir Tismăneanu a deranjat ca fost presedinte al Comisiei Prezidențiale. O fi deranjat atât de tare?
@V. spune:
19 IUNIE 2021 LA 13:29
@T. spune:
19 IUNIE 2021 LA 14:09
Nu sunt avocatul dlui Dorin Tudoran ,dar intimplator am citit inca inainte d e89, despre modul cum era urmarit de securitate ,considerat disident.Mi-au palcut literatura,mai citeam Revista Literara, chiar critica si am aflat ca i s-au confiscat niste Caiete,era urmarit etc.
DVS.@V si @T cu ce drept il interogati despre carnet de PCR,PSD ,despre pensie de merit, de ce nu comentati la articolul despre faptele dlui.Vladimir Tismaneanu,de mai sus ?
„V”,”T”fac cumva parte din dubla personalitate a lui Vladimir Tismaneanu, relevata mai sus, Dr. Jekyll in America si Mr. Hyde in Romania ?Aici oamenii va cunosc,cu atit mai mult dl.D.Tudoran ,ati trait in aceiasi epoca, dar.dv.dle Vladimir Tismaneanu mincati cam mult la adresa Romaniei !Fara nici-un drept etic sau moral,asa cumse vede din „operele”dvs.! Nu ma mira ca VAleriu Stoica v-a scapat de rasism! Intimplator il stiu si pe Valeriu Stoica ,fost MJ care a dosit dosarele cu adoptii ilegale,si in plus si instantele din Ro-unele-care dau hotariri dupa „numele ” avocatului ,nu dupa dreptate, deci bine ca i-ati linistit pe americani, ca mai cunoastem si noi …cum stam! Ar trebui sa aveti decenta si sa lasati strambele la adresa Romaniei cu „comunismul”si altele, birfe si atacuri – dvs. fiind clar unul hranit de comunisti,acum ii aveti pe aia internationalisti din State!Cu biserica ce aveti,insultindu-l pe dl.Papahagi?Nu va ajung ateii din State, propagati si aici „culturalismul”?”Minunat lume noua”?V-ati facut un nucleu la GDS,Revista 22.Ei si, TOTA ASA DE MULT AVETI DE LINS? SPOR LA „TREABA” !
Am o imensa si dubla curiozitate: la comentarii, cine o fi „V.” si cine „T.”? Sau ar trebui sa alatur initialele si, astfel, sa obtin „V.T”? Iar „V.T.” sa fie oare acela de se visa ambasador al tarii in care, candva (cand anume si cu cine anume, ne spune D.T.in textul de mai sus), juca fotbal cu portocale (!), ambasador nu in alta parte, ci tocmai in tara de adoptie?
D.T. să ne spună cât mai are de gând să-l bage în seamă pe comunisto-securistul Volodea.
D.T. să ne spună cum e să fi lucrat la revistele pentru străinătate ale Ceaușescu, și cum e să primești cu seninătate în cont, lună de lună, pensie de merit de la o relicvă a socialismului triumfător fără să îi fie rușine?
D.T. să ne spună cînd are de gînd să renunțe la indemnizația care îi anulează orice credibilitate, pentru a relua eventual un dialog, foarte riscant.
D.T. să ne spună dacă și-a predat carnetul de membru PCR la PSD, sau îl păstrează bine ascuns.