Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, miercuri, pentru 30 mai, dezbaterile în dosarul „Trofeul calităţii”, în care este judecat fostul premier Adrian Năstase.
DNA l-a trimis în judecată pe 20 ianuarie 2009 pe fostul premier Adrian Năstase, sub acuzaţia că în 2004 s-ar fi folosit de ”influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid” pentru organizarea unui simpozion intitulat „Trofeul calităţii în construcţii” cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, la care urma să participe.
În ianuarie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare, iar fostul premier a declarat recurs.