Dosarul „Turceni Rovinari” ajunge la Curtea Europeană

Instanța Supremă a admis sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu patru întrebări în dosarul „Turceni Rovinari, în care sunt judecați, între alții, fostul premier Victor Ponta și fostul ministru Dan Șova. Judecarea cauzei a fost suspendată până la soluționarea de către CJUE.

„Cu majoritate, admite cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare”, se arată în încheierea ÎCCJ de luni.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este sesizată cu următoarele întrebări preliminare:

1. Articolul 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolul 325 alin. (1) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi articolele 2 şi 4 din Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, trebuie interpretate în sensul că se opun adoptării unei decizii de către un organ exterior puterii judecătoreşti, Curtea Constituţională a României, care impune de plano rejudecarea tuturor cauzelor de corupţie soluţionate de secţia penală a instanţei supreme în primă instanţă, într-o perioadă determinată (2003-ianuarie 2019), aflate în calea de atac a apelului?
2. Articolul 2 şi 19 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană şi articolul 47 alin. 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul ca se opun constatării de către un organ exterior puterii judecătoreşti a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secţii a instanţei supreme, contrar interpretării evidenţiate de practica organizatorică, dar şi jurisdicţională constantă şi unanimă a acesteia?
3. Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii trebuie interpretată în sensul că permite instanţei naţionale să înlăture aplicarea unei decizii a instanţei de contencios constituţional, pronunţată într-o sesizare vizând un conflict constituţional, obligatorie în dreptul naţional?
4. Sintagma „constituită în prealabil prin lege” din cuprinsul art. 47 alineatul 2 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene poate fi interpretată în sensul că include desemnarea formală a unor completuri de judecată specializate distinct de specializarea judecătorilor care le compun?

Instanța a dispus, totodată, suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea cererii de către CJUE.
Decizia este cu drept de recurs în 72 de ore de la pronunţare, pe dispoziţia de suspendare a judecăţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. Salarii fabuloase ,pensii fabuloase, imunitate si responsabilitate 0,00!!,pe ce luati banii mai magistratilor ??.
    Nu suteti instare sa judecati niste tilharii -excrocherii !!,cine v-a facut pe voi judecatori la ICCJ ??,pile ?,relatii ??,
    ceva examen ati dat ?.
    Specializati doar in divorturi ,gainarii ,inselaciune ,eventual viol sau omor ,restul ???
    Salariile pe masura cat pentru un invatator or medic stagiar !!,si pentru rest aducem judecatori de la curte europeana .

  2. Bine, bine, dat Inalta Curte a mai sesizat CJUE cu acelaeasi intrebari, dar in alta speta! Acum ce facem, nu mai judecam, ca nu vrem sa recunoastem decizii CCR? Se alege praful de justitia romana! Cind va fi facuta doar de aia de afara, prin trepadusii din interior, Romania va dispare!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.