Titlul de doctor al ministrului cercetării, Ivan-Bogdan Gruia, a fost invalidat de CNATDCU, relatează Newsweek. Lucrarea lui Gruia a fost coordonată de Vasile Dîncu, senator PSD, fost ministru și vicepremier.
Teza sa de doctorat nu a îndeplinit criteriile științifice și a fost respinsă, anul acesta, de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).
Anterior, ministrul cercetării își susținuse teza de doctorat în fața unei Comisii de doctorat de la Universitatea București. Această comisie, formată din profesori de la mai multe universități, recomandase să îi fie acordat titlul de doctor.

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
E UN MIZERABIL CARE TREBUIE „ONORAT” CU SCUIPATURURI …….PRECUM TOTI TICALOSII CARE SI-AU CUMPARAT DIPLOMELE , ,,,,,,
Și? Care e consecința la aceasta ora? În mod normal, ministrul cercetării (?!) ar trebui sa-și dea demisia urgent!!, iar conducătorul și comisia sa fie sancționați! Impostorul acesta CONDUCE
CERCETAREA? Ne mai miram ca cercetarea e la pământ în România?
Dancu asta e subtire rau, pare ca a facut cu greu facultatea, acum e indrumator de doctorat ???
Am afirmat aici de mai multe ori că nicio teză de doctorat nu poate fi susținută fără aprobarea conducătorului și a referenților! Dacă cerințele nu sunt îndeplinite, nu este vina candidatului, ci a lor!
Ce reprezinta titlul asta de doctor, li se da 4mc la Bellu si onoruri militare la inmortaciune ? De la dr. Flemming n-am mai auzit pe unul sa faca-ceva folositor. Altfel, toti facem cate ceva, de aruncat.
Toți, dar toți dețin diplome fara studii cu care se mândresc și pe baza lor încasează gras financiar și ocupă o funcție pe baza de falsuri! Daca i-ar lua pe toți la control, nu cred că vor rămâne mai mult de 1-2% cu diplome reale. Sa nu uitam, primul care a dat pe goarna că a primit în plic diploma de sa ați a fost cel cu parul alb fost ministru de finanțe la PSD, acum e in alt partid.