Două genți abandonate pe trotuar în fața sinagogii din Piața Amzei

Echipa pirotehnică a Serviciului Român de Informații s-a deplasat în fața sinagogii din Piața Amzei, unde au fost găsite și sunt cercetate două genți abandonate pe trotuar, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, potrivit Agerpres.

Update: Gențile suspecte găsite în fața sinagogii din Piața Amzei nu conțin nimic periculos, iar echipa pirotehnică a Serviciului Român de Informații (SRI) s-a retras de la fața locului, a anunțat, purtătorul de cuvânt al instituției.

La fața locului se află și poliția, iar strada a fost blocată, conform procedurilor pentru astfel de situații, a precizat Marincea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.