”Minuni” de pomină în a doua zi a alegerilor PNL

Nici a doua zi de alegeri la PNL desfășurată duminică, vizând celelalte funcții de conducere, nu a fost lipsită de incidente și acuzații.

Preşedintele CJ Braşov Adrian Veştea, din tabăra Orban, care a pierdut funcţia de prim-vicepreşedinte PNL în faţa lui Rareş Bogdan, afirmă ironic că la Consiliul Naţional de duminică a fost martorul unei minuni, pentru că aproximativ 1.200 de votanţi au furnizat fix 1.842 de voturi.

”Astăzi (duminică – nr.), în a doua zi de Congres al PNL am fost martorul unei minuni. Nu, nu este vorba despre biblica înmulțire a pâinilor și peștilor, dar seamănă. Am văzut minunea ca aproximativ 1.200 de votanți să furnizeze fix 1.842 de voturi. Evident, faptul că un candidat la funcția de vicepreședinte a făcut parte și din echipa de numărare a voturilor este tot o minune. Cum zicea Iosif Vissarionovici, nu contează cine votează, contează cine numără voturile. Dictatorul a murit în 1953, dictonul a rămas, că de-aia e dicton. Dar să trecem, că toate trec în viață. Importante nu sunt funcțiile pe care le deții, important este cum le folosești pentru a lăsa ceva bun în urma ta.

Bref, rezultatul votului de astăzi pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL pentru Comunicare şi Relaţii Internaţionale: Rareș Bogdan 1.107 voturi, Adrian Veștea 690 de voturi, 45 de voturi anulate.

”, a scris Vesttea pe Facebook, urându-le succes lui Rareș Bogdan și celorlalți colegi aleși în forul de conducere al partidului!

Altă ”minune”
Unii delegați prezenți duminică la Romexpo și-au revărsat frustrările pe buletinele de vot, astfel că de la alegerile liberalilor n-a lipsit nici celebra înjurătură.
O arată o imagine cu buletine de vot alocate funcției de Secretar general, pentru care a candidat Dan Vîlceanu, actualul ministru al Finanțelor.
Iată
Foto: G4Media
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 15
Ioana Radu 8515 Articole
Author

18 Comentarii

  1. Superb! Placuta suedeza cu dedicatie intre ai lor! Chiar merita din plin revenirea in stil bumerang la expeditor actiunea! Sper sa le fie cu si de folos!

  2. Teatru politic.
    Posibil cu destui figuranți ce nu știu pe ce lume trăiesc sau se fac că nu văd pe ce lume trăiesc dacă iese ceva.

  3. si pentru ca se aflau intre ei = falsificatorii electorali – s-au hatarit sa se fure grosolan , cu peste 50 % .
    In fatza unei posibile Instante falsificatorii sekuristo-liberali vor recunoaste ca functiile – rezultatele si castigatorii au fost hotarite de sus – de la SRI cu multe zile inainte .

  4. E amuzant si de antologia hazului de necaz!
    Dar dincolo de asta, oamenii astia, daca ar mai avea ceva constiinta si nu doar lacomia de a tine de un scaun, ar trebui s-o rupa cu grupul care ii sfideaza, inseala si umileste. Sa traga invatamintele, sa-si faca si o autoexaminare severa. Eventual sa formeze un alt partid, sa fuzioneze cu altii cu ideologie compatibila. Ma rog, zic si eu, caz ideal(-ist)…

  5. Istoria ieroglifica inviata dupa trei sute de ani de PNL/PD-L variant „inaltatoare” de la Cluj…

  6. Mă, văzând această ”campanie” prelungită cât și imaginile despre desfășurarea alegerilor, categoric realizezi cum ei nu sunt un partid politic disciplinat, organizat și credibil, ci o gașcă de oportuniști de mizerabili care-și zic de dreapta, spre a convinge oaia română.. Pe urmă, mă uimește cum foarte multe nume ungurești stâlcite mai mult sau mai puțin se află printre ei,in PNL, Foarte mulți ”half” maghiari care se vor români noi, care de fapt sunt rebuturi umane, nu au certitudinea apartenenței etice și se inghesuie către de unde bate vântu mai tare,.fiind evident de neincredere. La ce să te aștepți de la unii ca ăștia ??

  7. Pentru genialogia Binelui. Majoritate se bucura la fel ca in Romania cand d-l Ghinion, Sase case era prezentat ca a umblat dupa copii orfani, ca si-a insusit case cu acte false si alegatorii au fost incantati la fel e sa se stie fundamentul miracolului stiintific. Parca il aud pe Pieleanu cum se zbatea aseara in ghearele stiintei neacceptate de strada.
    La nastere dl Soros(Şaroş pe Tarnave, σάρος in greaca ciclu solar)se numea Schwartz ii lipsete piatra=Rock. Deci in germana B…Rock este Schwarzer Stein
    Trebuie sa fim mandri(eu nu) ca si noi avem presedinte pe unul care se declara mostenitorul…Sa asteptam Creatorul sa-si manifeste incantarea pt minunatele realizari stiintifice. El ne-a invata ca: vom culege din ceea ce am semanat, unii grau, altii…

  8. Probabil ca daca limbricii astia di PNL nu ar mai fi atat de bagati in seama de presa, ar ramane la stadiul de limbrici si atat. Dar se face atata tam-tam in jurul lor, sunt atat de inaltati in slavi, sau prezentati mai gogomani decat sunt, incat li s-a urcat la cap ca sunt cineva. Vina ii apartine in totalitate presei care face din tantar armasar si care, in acest fel, deturneaza opinia publica de la lucrurile esentiale si grave: incalcarea flagranta a drepturilor individuale prin impunerea unor restrictii tampite si fara sens care contravin moralei si bunului simt si care genereza doar repulsie si refuz, saracia care ne pandeste pe toti prin deciziile idioate ale unui guvern condus de un imbecil rau intentionat, izolarea informationala prin lipsa stirilor internationale din aproape toate jurnalele de stiri.promovarea non-valorii in toate domeniile si prin toate mijloacele (emisiuni de foarte slaba calitate, care nu aduc niciun fel de informatie valoroasa si nu propun nicio tema de gandire)

  9. Asta e „partidul meu” …
    Și mă joc cu el cum vrea mușchii mei…
    Până în 2024…

  10. Sinistru aceasta sluga prezidentiala adica R.Bogdan a carui urlete si strigate intrun discurs amintesc mai degraba de alte personaje din istoria Romaniei sau chiar din cele de acum 80 de ani. Asemanator unui fel de „Sieg heil” la sfirsitul discursului, toate apelativele de final adresate mascariciului de Citu au depasit cu mult ridicolul si atmosfera de Caragiale din istoria dramaturgiei romane… Catavencu a reinviat !

  11. @Val. Ai dreptate, de patru luni de zile toata țara a trebuit să asiste la spectacolul jalnic al unor clovni care-și spun politicieni. Două giurumele s-au bătut pentru șefia unui cadavru de partid mort și ingropat demult, și totul ne-a fost prezentat ca un eveniment intergalactic.

  12. Un grup infractional (cam prost) organizat ! Asta a ajuns PNL dupa infuzia masiva de basisti si securisti. Cu sediul in cladirea de pe Modrogan, duhnind inca a Petrov – Basescu si Udrea – Kill Bill. Si care folosesc abuziv numele Bratienilor pentru a-i prosti pe alegatorii romani carora, interesant (!), pare ca le place.
    Vorba lui Sora (care se pricepe la morti…): inca un partid istoric mort ! Ar trebui ingropat ca miroase de se sufoca o tara intreaga !

  13. Bey @ Mamare Urss,te referi la moghiorolii vostri udemeristi ca s-au stalcit in aliantza criminala cu penelistii lui Iohannis si Catzu si se vor romani,sau ce?

  14. Dintre comunicații trimiși de PNL la televiziuni, Vâlceanu a fost de departe cel mai slab și mai nepotrivit pentru aceast lucru. Cred ca PNL a și pierdut mulți posibil adepți văzând ce oameni nepregătiți scoate partidul pentru astfel de poziții. Un astfel de individ să obțină 1700 de voturi – dintre cei mai aleși membri de partid – pentru funcția de Secretar General mi se pare ceva încredibil-o dovadă clara a crizei în care se afundă acest partid.

  15. S-au cocoțat pe triBUNĂ….la ce bun să stii carte,să ai caracter, profesie, onoare…politick nu cere decât tupeu si vrăjeală..la unii.Vecinii, colegii îi știu..zic:”ferească sfântul ,ce-au/am ajuns!”

  16. Eu as intreba conducerea PNL cu so-Citu, Rares B,Turcan ,si nu in ultimul rind capo di capi,Jo(i)hanis,daca acum prin absurd ar revenii comunistii in Romania,ce ar face?Ar infrunta puscaria si canalul cu demnitate ,cu fruntea sus ca predecesorii lor?Sau in virtutea dualismului si perversitatii liberarului actual ar pupa piata independentei si ar incepe cu turnatoriile intre ei ,asa caromani verzi ce sunt,din dragoste de tara?Ca de Secu,nu imi fac griji,ea a fost este si va fi vesnica, caci este in singele si simtirea romaneasca.

  17. Uită-te la ei în poză: zici că-i ecranul tilivizuinii iliciene în 22 decembrie 1989, seara…
    Nici o diferență între ei, azi, mascați la propriu, și bolșevicii „mascați” de atunci, care au pus laba pe putere și se fîțîiau pe ecran cu declarații bombastice și complet mincinoase!

  18. Ce avem noi aici? O ADUNATURA DE BORFASI1 Astia au ajuns sa „conduca” Romania!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.