Dragă Curte de Apel

Fac mare zarvă de cîteva luni încoace diverse protocoale semnate de SRI cu organe ale puterii judecătorești.

Protocoalele nu sunt banale, pentru că în alte țări serviciile secrete nu semnează protocoale cu curțile de justiție.

Cele cu DNA au fost chiar indispensabile, din motive tehnice, dar desecretizarea lor a fost benefică, pentru că a arătat ceea ce noi numim în politica publică o situație de informație asimetrică. SRI nu era obligat să informeze DNA că îi oferea informație cu caracter selectiv, și astfel ajungea să aibă o influență necuvenită în anchetele penale. Așa a stabilit Curtea Constituțională.

Societatea civilă a cerut SRI desecretizarea unor informații mult mai puțin specializate, anume ce știa SRI despre infecțiile intraspitalicești din spitale, o amenințare la adresa sănătății naționale, și a rolului jucat în acestea de norocoasa firmă Hexi Pharma, care cîștiga licitații pe bandă rulantă, avea sediul într-un imobil SRI și obiceiul de a face economie la substanța activă din antiseptice, uneori sub nivelul letal pentru bacterii.

Știm de existența acestor informații deoarece niște indiscreți din SRI, fără a se îngriji că ar putea încălca vreo lege a statului român, s-au lăudat la adăpostul anonimatului la presă că au informat pe politicienii incompetenți despre Hexi Pharma, dar aceia nu au făcut nimic.

În România nu există un studiu oficial despre amploarea acestor infecții intraspitalicețti, presa acuzînd adesea Ministerul Sănătății că ar ascunde datele.

Cu atît mai semnificative pentru interesul public sunt datele deținute de SRI și comunicate miniștrilor Sănătății. Sunt date care pot contribui decisiv la cercetarea acestui fenomen, tocmai pentru că statisticile oficiale îl subraportează- sau așa crede presa.

Cererea semnată de mine în numele SAR (Societatea Academică din România) se baza pe un articol din legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, care arată la articolul 2 că “Dreptul de a avea acces la informaţiile de interes public este garantat prin lege”.iar la articolul 30 prevede că:

«Este interzisă clasificarea ca secret de serviciu a informaţiilor care prin natura lor sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public.»

SRI a negat vehement că poate declasifica aceste informații. Nu e clar de ce SRI a secretizat informaţii care nu trebuiau să fie clasificate de la bun început, deoarece Articolul 30 al legii 182/2002 spune expres că este interzisă clasificarea informaţiilor care prin natura lor sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public. Oare faptul că un număr impresionant de spitale foloseau dezinfectanți HexiPharma, creând astfel un pericol de sănătate publică nu e o astfel de informaţie, a cărei relevare ar putea evita probleme de interes public?

Că SRI a negat orice informație pe această temă, atît la cererea noastră administrativă, cît și la diferite instanțe, nu e poate o supriză avînd în vedere sediul, norocul și reputația firmei Hexi, al cărei director răposat între timp se lăuda pe toate drumurile cu relațiile lui cu serviciile de informații.

Mai îngrijorător este faptul că instanțele au plimbat acest caz între ele ca pe un cartof fierbinte, încercînd să găsească pe altcineva să îl judece. Finalmente, după mai bine de un an de cînd cazul e în instanță, și de aproape doi de la prima cerere adresată SRI, Înalta Curte a decis că instanţa de contencios a Curţii de Apel Bucureşti este competentă să judece procesul dintre Societatea Academică Română (SAR) şi SRI privind desecretizarea notelor informative în cazul Hexi Pharma și a și explicat clar natura cazului, un proces de declasificare a unei informații în interes public. In apărarea sa, SRI a susținut că el apără doar indirect cetățenii, prin informarea decidenților. Pe acest argument nu e clar de ce se mai declasifică pentru întregul public alte documente.

Ca atare, ghinionista Curte de Apel, la care a ajuns cartoful fierbinte, trebuie să tragă o concluzie la întrebarea simplă : e existența unor infecții intraspitalicești și a utilizării pe scară largă a unui antiseptic inadecvat, de o firmă care cîștiga la acea vreme cvasimajoritatea contractelor cu spitalele de stat, o informație de interes public care trebuia clasificată, și apoi apărată cu atîta osîrdie, după ce efectele negative ale acestui secret (infecțiile) s-au și produs ?

De ce suntem noi cei care punem această întrebare ?

Cu un click pe Google puteți afla cine e SAR, o instituție care editează Revista Română de Științe Politice, singura omologată internațional, (ISI-Thomson), autoarea unicului manual pentru licee de Introducere în Politologie (Polirom) și a celui mai citat manual de Doctrine Politice, care întreține Catalogul Experților în Politici Publice și unica Bibliotecă de politici publice, electronică, unde sunt publicate masteratele și doctoratele în domeniu, inclusiv al sănătății publice, pe scurt, o instituție academică profilată pe politici publice, dintre care sănătatea publică este una, și cu un istoric de luptă în domeniul transparenței, fără de care nu există bună guvernare, pentru care mulțumim diferitelor instanțe din România, care au contribuit major la avansul transparenței (vedeți procesele noastre aici, http://www.romaniacurata.ro/lista-proceselor-arc-pentru-transparenta/)

Dincolo de toate acestea, SAR e o instituție ai cărei membri, ca oricare cetățean sau judecător, ar putea fi mîine internați la Spitalul Municipal cu arsuri, fără să știe dacă acolo se folosesc sau s-au folosit antiseptice Hexi, și care e contribuția lor la crearea și menținerea unor bacterii spitalicești letale pentru pacienți. Crede cineva că există măcar vreun singur cetățean din România care să nu aibă dreptul la această informație, ci doar ministrul Sănătății ?

Sigur însă, Curtea de Apel a cerut informații despre statutul nostru doar de rutină, că nu avea timp să caute pe Google și nu că la SRI le-a venit ideea că procesul ar putea fi cîștigat doar de o organizație care a avut precauția să își treacă în statut calitatea de a lupta cu infecțiile intraspitalicești și cu o firmă numită Hexi Pharma?

Vedeți, și aici ne întoarcem la celelalte protocoale, declasificate sau pierdute. Sunt ele irelevante ? Nu știm. Dar probabil că nu, pentru că avem indicații că unor judecători le e frică de SRI. Alte indicații, vreau să spun, decît teama de a judeca în acest caz.

Avocatul (și profesor universitar) Radu Chiriță a strîns răspunsuri de la toate instanțele din țară care arată că peste 90% dintre solicitările procurorilor pentru mandate de ascultare au fost aprobate de instanţe în ultimii cinci ani (vedeți aici, http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:http://raduchirita.ro/interceptari.pdf). Asta nu se întîmplă în țările unde justiția e independentă, ci doar acolo unde judecătorii se simt vulnerabili față de cel care face cererea. În cazul Curții de Apel București s-au aprobat 1812 de mandate din 1812 cerute (de asta în România nu se fac seriale ca Law and order, nu sunt surprize…)

Or, tocmai asta era menirea protocoalelor cu justiția și ascultarea chiar a judecătorilor de la Curtea Supremă, să facă judecătorii să se simtă vulnerabili, să permită SRI să dețină informații despre acest mediu care putea fi folosit pentru a manipula sentințe.

Nu știu ce e mai grav, o țară care nu știe cîte infecții intraspitalicești are, și dacă o firmă de acoperiți le tratează cu apă chioară pentru că are pile și se știe acoperită pe veci, sau o țară unde toți judecătorii din înaltele curți trebuie să dea sentințe cum vrea SRI, pentru că toți au fost ascultați de SRI de ani de zile și se tem.

Știu însă că micul nostru caz Hexi e ca hîrtia de turnesol pentru aceste situații, și doresc judecătorilor Curții de Apel să ne arate că independența lor există și față de SRI, că ei nu au de ce se teme,. Sau au a se teme doar de infecțiile intraspitalicești- ca noi toți.