Dragnea, dezlănțuit: „E o atitudine de șobolan”

Liderul PSD Liviu Dragnea contraatacă dur în contextul în care fostul premier Victor Ponta face racolări din partidul său, iar Mihai Tudose pare să-l susțină. Dragnea acuză „o atitudine de șobolan a doi foști premieri ai partidului”.

”Nu vor reuși (să ia oameni din PSD -n.r.), este vorba de o atitudine de șobolan a doi foști premieri ai partidului. Dar, ca orice șobolan, rod puțin, până la urmă nu se dărâmă casa de la un șobolan sau doi șobolani. Majoritatea este stabilă, avem suficiente voturi, nici pe departe nu vor strânge voturi pentru a trece moțiunea de cenzură, dar eu vreau să punctez încă o dată. Miza finală nu este guvernarea, sunt dispuși să sacriice orice, inclusiv stabilitatea României, pentru ca acele legi să nu fie aprobate”, a spus Liviu Dragnea, într-o intervenție telefonică la Antena 3, fără a nominaliza.

Dragnea a făcut cel mai probabil referire la Victor Ponta, dar și la fostul premier Mihai Tudose, cel care s-a declarat recent împotriva unui miting de susținere a Vioricăi Dăncilă.

Victor Ponta a anunțat miercuri că vrea să-și facă grup parlamentar după ce a racolat mai mulți aleși ai PSD. Deputatul PSD Mircea Titus Dobre, fost ministru al Turismului în Guvernele Grindeanu și Tudose, și deputata Gabriela Podașcă și-au anunțat miercuri plecarea din PSD la partidul lui Ponta.

De asemenea, deputatul PSD de Brăila Emilia Meiroșu, din fieful lui Mihai Tudose, și deputatul PSD Cătălin Nechifor și-au anunțat plecarea la formațiunea fostului premier.

În aceeași intervenție telefonică la Antena 3, Liviu Dragnea a susținut miercuri seară că serviciile secrete românești nu sunt străine de demersul lui Ludovic Orban de a depune plângere penală pe numele premierului Viorica Dăncilă.

”Serviciile nu sunt străine de acea plângere penală (făcută de liderul PNL Ludovic Orban pe numele premierului Viorica Dăncilă – n.r.). Servicii românești, normal, pentru că serviciile străine sunt doar acuzate. Eu am înțeles că cei trei cetățeni, am citit într-un ziar din Israel, intenționează să-l dea în judecată pe dl Orban dacă nu își retrage acuzațiile la adresa lor”, a spus Liviu Dragnea la Antena 3.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

10 Comentarii

  1. Si autorul acestei fraze are o atitudine de dictator. Nu fac politica si nu am simpatii politice, dar deja simt presiunea unor de decizii dictatoriale. Presa si mas media este aservita ciumei rosii, atacuri furibunde asupra justitiei, distrugerea si intimidarea magistratilor, managerii de spitale nu au voie sa faca declaratii presei, un sistem de sanatate criminal, drepturile omului sunt incalcate prin legi, directive, circulare, documente secretizate. Dreptul la informare, dreptul la viata, dreptul la libera exprimare, dreptul de a alege si a fi ales, dreptul la vot, sunt cateva din drepturile si libertatile asupra carora ciuma rosie le-a interzis.

  2. MINTE Dragnea la disperare!
    In aceeasi interventie la Antena 3, Dragnea a MINTIT ca au fost „invitati de Viorica Dancila”!

    „L. Dragnea a negat tensiunile cu președintele ALDE, C. P. Tăriceanu, precizând că au apărut informații false despre întâlnirea de astăzi cum că președintele Senatului ar fi venit decis să se certe pe Pilonul II de pensii, când, în realitate, au fost INVITATI de Viorica Dăncilă.”
    https://www.dcnews.ro/dragnea-atitudine-de-obolan-a-doi-fo-ti-premieri-ai-partidului_593391.html

    Dragnea MINTE grosolan, pentru ca pe Site-ul Oficial al Guvernului la Programul Premierului Viorica Dancila NU Figureaza Intalnirea cu Dragnea si Tariceanu!
    Figureaza doar „Participare la Conferința Națională a Agricultorilor, cu tema „Agricultura- Prioritate Națională”.
    Fara nici o Intalnire STABILITA, Programata, cum MINTE Dragnea, Tariceanu s-a dus buzna peste Dancila, pentru ca zilele trecute sagetile de la ALDE(prin Tariceanu si Vosganian!) referitoare la brambureala cu Pilonul 2 i-a pus pe ganduri pe cei din ALDE si s-au dus la Viorica s-o puna la punct!
    Deja cei din ALDE s-au facut de ras, ca liberali, aliindu-se cu PSDeii lui Dragena, semianalfabeti si incompetenti!

    • Lili, tu chiar uiti ca Tariceanu este PSD-ist sub acoperire? A stat 4 ani prim ministru sustinut in Parlament de PSD. Tariceanu a avut guvern minoritar cu sustinere PSD. Tariceanu a torpilat de multe ori PNL-ul infiintand tot soiul de bazaconii de partide, cum ar fi PNL aripa tanara. Si asa a tot zburat intr-o singura aripa pana i-a reunificat Stoica pe toti liberalii.

  3. Dragnea a intrat in sevraj!Ii se clatina.. pozitia.. ,fara sa fie scuturata…..

  4. Liviule, astia sunt mici popandai de campie nu „sobolani”! Stii care! Nu-i nicio pierdere, ba dimpotriva in lupta astia iti baga primii cutitul in spate. Cunosc la minutie aceste javre securiste turbate, josnice si ticaloase. Si pentru ca simt ca sunt urmarit pe forum vezi ca Marele Fitilist Tudose vrea sa joace la doua capete, el sa ramana in PSD, ca mar otravit, iar pe ceilalti sa-i basculeze la Ponta! Da-l, afara urgent si scapa lumea de el. Sa se duca invartindu-se…?! Vazand unele masuri de anvergura nationala luate recent de Guvern am senzatia ca imi sunt urmarite sugestiile pe care vi le fac pe forum…?! Tot inainte Liviu, poporul este cu voi ! Aveti grija de pensii si marile investitii in autostrazi, metrou, spitale si crese, ca se pot realiza iar lucrarile de la „Inelul” inceput la Domnesti trebuiesc prezentate si la TV, sa vada tot poporul. Nu vreau sa fiu in pielea ta, desi candva…?! Aveti grija de Primul Ministru care este o femeie cu totul si cu totul remarcabila ?!

  5. Liviu, astia sunt popandai nu sobolani. PSD iese mai putenic daca scapa de acesti mizerabili josnici si ticalosi. Pe Tudose este cunoscut la minutie de cand a fost racolat de „organe” inca din frageda sa pruncie politica. Astia tradeaza la comanda pe oricine si orice, iar daca pleci la lupta cu ei sunt primii care-ti infige cutitul in omoplati. Vezi ca Tudose vrea sa joace la doua capete, el sa ramana sa „controleze”PSD Braila, iar slugile sa le basculeze lui Ponta. Afara cu el Liviule. Aveti grija de pensii, marile investitii de anvergura anuntate si „Patria Recunoscatoare” mult si bine…?! Asta-i innebuneste pe tradatori…?!

  6. De ce va spalati rufele in public?Nu era mai dezirabil un sms,email la partid sau o scrisoare olografa?Sau vrei sa pari informat si iti versi continutul pe forum?

  7. L. Dragnea are o grija mare de la o vreme: sa gestioneze şi activitatea, încă timidă, a unor concurenţi ce îi atacă, direct sau indirect, hegemonia.
    Luptele intestine au definit istoria PSD, iar ridicarea dlui Dragnea însuşi a fost posibilă prin decapitarea gangsterească a predecesorului său.
    Iar atunci când Ponta apare in peisaj si incepe sa atraga parlamentarii PSD, iritarea dlui Dragnea este evidenta.
    Scenariul lui Ponta îl evocă pe cel care a dat naştere UNPR, un partid a cărui menire este aceea de a permite noi combinaţii parlamentare.
    Cât despre Mihai Tudose, gratulat de L. Dragnea cu un epitet transparent, acesta este inamicul din interior, nu mai puţin detestabil în ochii dlui Dragnea.
    Confruntarea pe aceste fronturi nu are nimic în comun cu ideea de BINE Comun, care sa aiba vreo legatura cu Romanii, ci doar cu voracitatea unor prădători politici versati.

    Dl Dragnea se află la o răspântie.
    De o parte, se află perspectiva domniei sale absolute, incununată de laurii despotismului.
    De cealaltă parte, se află prăbuşirea şi ruina planurilor sale.
    Dl Dragnea este locuit de un instinct al puterii care îi este, simultan, avantajul decisiv, dar şi slăbiciunea fatală.
    Ridicările ariviştilor sunt la fel de rapide ca şi prăbuşirile lor.
    Înainte de L. Dragnea s-au aflat Dinu Păturică sau Tănase Scatiu: L. Dragnea ar putea medita la destinele lor. Nici măcar secretarul general şi Preşedintele RSR, Nicolae Ceauşescu, nu a putut face din stăpânirea sa una eternă. Este rândul dlui Dragnea să nutrească iluzia nemuririi pe care i-o conferă puterea.
    La An de Centenar, România este proprietatea unui om şi captiva unui regim.

    Uite Romania REALA:
    https://recorder.ro/romania-rurala-un-veac-de-singuratate/

  8. Geoana n-a spus niciodata despre ilici c-ar avea atitudine de sobolan…voi chiar vreti sa-i privim cu simpatie pe vechii comunisti?Si cum „reduceti voi democratia”?Aud?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.