Liviu Dragnea a aflat verdictul

Instanța supremă a decis, luni, redeschiderea unui dosar Tel Drum, în care este vizat și liderul PSD, Liviu Dragnea. Instanţa a admis cererea DNA de redeschidere a urmăririi penale in rem şi numai cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice. Decizia este definitivă.

”Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Confirmă redeschiderea urmăririi penale (…) numai în rem și numai cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.248 Cod penal de la 1969. Menţine celelalte dispoziţii ale rezoluţiei din data de 14 octombrie 2013, respectiv cele referitoare la neînceperea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate a activelor unei societăţi, prevăzută de art 10 lit. a) din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi 01 octombrie 2018”, se arată în decizia instanței.

DNA a depus cererea pe data de 3 iulie având ca obiect „confirmare redeschidere urmărire penală (art. 335 alin. 4 NCPP)”.

Ancheta în acest dosar a fost iniţial închisă în 2013, însă procurorii au cerut redeschiderea urmăririi penale, motivând că la momentul anchetei, probele nu au fost administrate în mod corespunzător și acum dețin probe noi.

Această cauză vizează privatizarea Tel Drum, precum și reabilitarea unor drumuri județene. În dosar mai sunt vizaţi Victor Piperea, Ion Mirancea, Mugur Bătăuş, Victoriţa Păscuţu, Gheorghe Giui şi omul de afaceri Marius Fişcuci (fost patron al Tel Drum).

Liderul PSD s-a referit chiar săptămâna trecută la acest dosar. Dar ce asta este vreo surpriză? Eu zic să mai caute prin arhivă că or mai fi dosare pe care nici ei nu mai ţin minte să le redeschidă. Nu tot ei mi-au dat neîncepere? Eu nici nu ştiam că sunt anchetat atunci. Am primit doar neînceperea după cinci ani de anchetă”, a afirmat Dragnea.

Liviu Dragnea este deja urmărit penal într-un alt dosar Tel Drum, fiind acuzat de constituire de grup infracțional, abuz în serviciu și infracțiuni referitoare la fraudare de fonduri.

DNA anunța anul trecut că dosarul s-a constituit pe baza unei sesizări a OLAF (Oficiul european antifraudă) transmise la 30 septembrie 2016.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

13 Comentarii

  1. Daca cineva se mai indoia de existenta statului SECURIST paralel are acum o noua ocazie sa se lamureasca. Si un bebelus neintzarcat pricepe acest adevar, mai ales ca e vorba de biberoanele pe care le vor pierde tradatorii Romaniei in cazul in care Dragnea ramane in libertate si astfel Coalitia si guvernarea nu se destrama!!!Culmea e ca se lucreaza pe fata, marsavul procuror al Infractoarei nationale anticonstitutionale Kövesi,Unchieselul,fiind implicat!Bolsevica a fost demascata cum imediat dupa ce a fost expediata cu un sut in curuloiul ei urias,protejata de Tractoristul General, face si desface mai departe la DNA…

  2. Dragnea vede tot mai de-aproape Jilava la orizont!
    La multi ani, cu executare!!!!!!!!!!!!

  3. Magistratii sunt plàtiti cu salarii inimaginabile -de nouà , zece ori salariul mediu pe lunà si pensii asemànàtoare . Pentru a nu fi coruptibili , este explicatia ! Deci , se porneste de la axioma cà ei sunt TOTI coruptibili ! Ceea ce nu poate fi adevàrat ! Nu toti sunt coruptibili . Unii dintre ei fac si desfac soarta indivizilor , desfac familii , distrug cariere , distrug vieti nevinovate ! Sub titlu generic de „Anticoruptie” ! Ei „decapeazà” adversarii care îndràznesc sà se revolte împotriva abuzurilor unui sistem sau unor magistrati ! Acesti adversari sunt mai ales oameni politici din tabàra adversà celei pe care o sustin !. Tactica : fabricarea de dosare! Dupà dezastrul comunist urmeazà nàpasta ANTICORUPTIEI , în numele càreia se comit mari nedreptàti întro tarà asa zis democraticà !S-a ajuns la „România este o tarà coruptà” ! O tarà de corupti ! La aceastà infamie participà si unii europarlamentari români, unii „ziaristi”strecurati în mass media occidentalà cu bloguri defàimàtoare la adresa tàrii.
    DNA a devenit în mare màsurà o fabricà de probe inexistente în realitate, o masinà de falsificat probe .Si ti se întocmesc mai multe dosare ! Încercuit de dosare ! Si bàgat în aceastà emoarà” esti mort din punct de vedere social!Si dupà aceea te încàtuseazà ! Si te plimbà prin fata camerelor de luat vederi !
    Si se si moare în penitenciare ! Sfidîndu-se cele mai elementare Drepturi ale Omului !
    În acelas timp se vorbeste despre „independenta” justitiei ! Tradus în „limbaj” juridic , „sà nu depindà de nimeni” ! Aberatie totalà : Justitia DEPINDE de societate ! Justitia nu vine de pe altà planetà ! Magistratii fac parte din societatea umanà ! Deci , trebuie sà dea cont acestei societàti ! NU UNUI PRESEDINTE DE TARA SAU UNUI PARTID !SOCIETATII ! Parafrazînd , „Independenta PARTIZANA a justitiei naste monstri”!

    • Si politicienii „fac si desfac soarta indivizilor, desfac familii, distrug cariere, distrug vieti nevinovate” si si-au dat salarii mai mari decat ale magistratilor, probabil ca „sa nu se lase corupti”, fara a avea responsabilitati la fel de mari ca magistratii .

    • @adria nicol
      Cine a distrus tara asta, magistratii sau politicienii? Cine a vindut industria la fiare vechi, cine a luat comisioane pentru privatizari dubioase? Cine a facut firme pentru nenumarate afaceri cu statul? Magistratii sau politicienii?

  4. Din ce aluat este dumneata construit(à) LILI pentru a te bucura de nenorocirea cuiva ?
    Ai habar de justitie , cunosti resorturile sale intime , poti jura cà în acest caz persoana în cauzà a fost judecatà corect ? De ce existà intantele superioare ? Si douà termene ?
    Cît poti fi de întunecat la minte si sentimente sà te bucuri de nàpasta altuia ?

    • @adria nicol.”LILI” este un motor de intoxicare si atat, nu-i atribuiti sentimente ca nu are unde sa le prelucreze !

  5. Pai daca au furat de la stat, este normal sa se redeschida dosarul. Trebuie sa dea toti banii inapoi cu dobanda.

    • Pt.Juju. Pentru toti politicienii din toate aglomerarile politice este valabila zicerea dumitale: ” Pai daca au furat de la stat, este normal sa se redeschida dosarul. Trebuie sa dea toti banii inapoi cu dobanda.” ! In rest sanatate maxima !

  6. Pt.Juju. Pentru toti politicienii din toate aglomerarile politice este valabila zicerea dumitale: ” Pai daca au furat de la stat, este normal sa se redeschida dosarul. Trebuie sa dea toti banii inapoi cu dobanda.” ! In rest sanatate maxima !

  7. Si-au luat americanii (aia care conteaza) mana de pe „democratiile” regionale. Nu-i frumos! Dupa ce i-ai ajutat sa vanda la pret de dumping, acu’ sa-i lasi cu ochii-n bec. Iar ceilalti se indragostesc din nou de fascisti dupa ce s-au pupat in bot cu bolsevicii. Stai mumos Bubico, ce te iei de oameni nevinovati, o cazi pe geamul trenului.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.