Mutarea surpriză a lui Liviu Dragnea (VIDEO)

Update PSD organizează Congres în data de 10 sau de 17 martie. Liviu Dragnea s-a prezentat miercuri în Comitetul Executiv cu această propunere scoasă din joben, iar ceilalți lideri au aprobat-o în unanimitate în ședință.

„Despre Congres – 10 sau 17 martie, urmând ca în zilele următoare să identificăm în care din cele două date găsim o locaţie unde să putem să facem un Congres serios”, a spus Dragnea după reuniune.

El a precizat că în CExN al PSD s-a discutat şi despre eventualitatea organizării unor alegeri pentru vicepreşedinţi.

„Eu am spus că voi fi de acord (cu organizarea unor alegeri pentru vicepreşedinţi, n.r.) doar în situaţia în care modificăm structura BPN şi competenţele şi modul de alegere pentru vicepreşedinţi”, a spus Dragnea.

Președintele PSD a anunțat, miercuri, înainte de Comitetul Executiv, spre surprinderea celorlați lideri ai formațiunii, că va propune convocarea unui Congres extraordinar în luna martie pentru „relansarea” programului de guvernare, „punerea în matca lor a instituțiilor de forță” și reconfirmarea lui în funcție.

”Asistăm de o perioadă de timp la dezbateri aprinse în domeniile economic, sănătate, educație, justiție, iar PSD trebuie să aibă o poziție bine definită. Vreau să redefinim și să relansăm programul de guvernare. Vreau să eliberăm societatea românească de presiunile pe care le pun grupurile nedemocratice și ilegitime asupra instituțiilor democratice. Vreau să ne implicăm serios în democratizarea societății românești și de a pune instituțiile de forță strict în matca lor constituțională. Vreau să angajăm PSD în cel mai ambițios program pe termen lung din istoria Românei”, a declarat Liviu Dragnea.

Dragnea a menționat totodată, răspunzând unei întrebări, că va cere „categoric” la acest Congres un vot de reconfirmare a sa în funcția de președinte PSD și că nu va fi desemnat şi candidatul partidului la Preşedinţie cu această ocazie.

Liderii social-democrați au fost luați prin surprindere, înainte de ședință, de propunerea lui Liviu Dragnea, unii dintre ei exprimându-se împotriva acesteia.

”Congres <la termen> cred că mă întrebați, nu?”, a fost prima reacție a vicepreședintelui PSD Doina Pană.

Când jurnaliștii i-au spus că Liviu Dragnea a făcut acest anunț, Pană a afirmat că este ”prima oară” când aude de această propunere.

Întrebată dacă este nevoie de organizarea unui congres extraordinar, ea a spus: ”Având în vedere că urmează un an electoral, e posibil. Nu știu. Nu m-am gândit, dar sigur vom discuta la CExN”.

Liderul PSD Argeş, Şerban Valeca, a fost un alt lider surprins de întrebarea jurnaliștilor.

”O să vedem care este motivaţia. Am aflat şi eu – acum vin de la Parlament în maşină. O să vedem care este motivaţia şi dacă… s-ar putea să fie nevoie pentru să spunem revigorarea documentelor programatice ale partidului. N-are legătură neaparat cu guvernul sau… Nu ştiu care este motivaţia… Trebuie să ne spună motivaţia”, a declarat Valeca.

Fostul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, s-a exprimat împotriva organizării congresului extraordinar: ”Nu este nevoie. Partidul este unit, avem un președinte ales… Pentru ce ne trebuie congres?”. O poziție similară a avut și liderul PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu: ”A fost congres!”.

Dumitru Buzatu, președintele PSD Vaslui, a afirmat că nu a auzit propunerea lui Liviu Dragnea.

”N-am auzit să fie vreo nevoie atât de presantă în momentul acesta, dar, dacă ştiţi ceva, să-mi spuneţi şi mie”, a spus Buzatu. În schimb, Rovana Plumb a susținut necesitatea organizării unui congres extraordinar.

Comisia privind SPP, în linie dreaptă

Liviu Dragnea a anunţat de asemenea miercuri că Birourile permanente ale Parlamentului care se reunesc joi au ca punct principal pe ordinea de zi înfiinţarea Comisiei de anchetă privind activitatea directorului SPP.

„Astăzi (miercuri – n.r.) am decis împreună cu domnul preşedinte Tăriceanu să convocăm Biroul permanent reunit pentru mâine (joi – n.r.), la ora 12,00, având ca punct principal pe ordinea de zi înfiinţarea Comisiei de anchetă privind activitatea directorului SPP, domnul Pahonţu, şi să vedem dacă a implicat instituţia în activităţi dincolo de sfera atribuţiilor legale”, a spus Dragnea la sediul PSD înainte de începerea şedinţei conducerii partidului.

Liviu Dragnea înainte de ședința CExN, la sediul PSD – 14.02.2018

Declarații de presă susținute de președintele #PSD Liviu Dragnea înainte de CExN, la sediul PSD

Publicată de Partidul Social Democrat pe Miercuri, 14 februarie 2018

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Fiind pe val, a simtit momentul prielnic…gest de politician get beget, indiferent daca va place sau nu de el…

    • Valul vine cu amicii de tilharie :vilcov,horica ,ingrid si multi assemenea lor .Omul a inteles ca se apropie funia de par si face un ultim efort poate ,poate mai ramine sansa unei negocieri alaturi de colegii din statul a carui linii nu se intilnesc niciodata .

  2. Cel putin de 100 de ori a repetat la oglinda ce a declarat la presa,pana a prins nota revolutionara!Nu v-ati convins pana acum ca minte cum respira?Si toarna demagogie prin toate gaurile….

  3. Deci in Romania o gasca de tilhari poreclita partid social-democrat doreste sa puna in „matca lor” institutiile de forta. Unde esti tu , iosif visarionovici sa mai inveti ceva din vastele cunostinte ale acestora.

  4. A pune instituțiile de forță în matca lor înseamnă pentru Dragnea a le puna în subordinea mascată dar strictă a partidului iubit. Au voie să privească doar încotro le va arăta partidul și să asculte doar ce se aude din orice altă parte în care nu e partidul. Pe scurt, hoții vor fi șefii justiției, poliției, sri-ului, sie și spp. Adică o lume pe dos în care penalul Daddy e curat iar tot ce e curat, devine penal. Dacă aș fi președintele României aș declara starea de urgență și mâine l-aș aresta pe acest tupeist cu toată gașca lui de hoți și incompenți politici. N-am crezut că voi trăi să văd această situație. Din păcate, cred că și președintele e pe blat cu infractorul…

    • care iti este numele lupule?
      Voi securisti va dati nume fiorose caci sunteti ca lupii?

  5. Trebuia de la inceputul mandatului adus institutiile de forta a statului politienesc pe drumul democratiei si tortionarii romanilor pedepsiti!
    Dar tu Dragnea mirosi a tradator de tara si neam in fel ca Monica macovei,sau un PDL-ist ticalos!
    Esti santajat de system si distrugi ultima speranta a romanilor in PSD!
    Rusine!
    Rabdarea romanilor a cam ajuns la limita!
    Daca isi vor vrea dreptatea si onoarea pierduta va fi vai si amar de voi tortionari securisti!

  6. A avea instituțiile de forță în matca lor, adică la mâna ta, mai înseamnă și faptul că poți câștiga orice alegeri și dacă nu se prezintă nimeni la vot. Doar cu calculatorul și hârtia. Dacă tot nu intrăm în Schengen…

  7. Reincepe Serialul MINCIUNILE lui Dragnea, cu care a castigat alegerile in 2016!
    Va „relansa” Programul de guvernare, care dintre ele?
    Ca ala prezentat cu PIXul in mana la RTV si Antenna 3 in campania electorala e dat DISPARUT, cu VIRGULA cu tot!
    Ma intreb: cati or mai pune botul la MINCIUNILE lui Dragnea?
    Dintre Promisiunile lui Dragnea, DOAR Salariile lor s-au DUBLAT de la 1 Iulie 2017(evident!), depasind supa de 10 000 Lei la parlamentarul FARA Functie, Sumele lor forfetare au ajuns la 25000 Lei/luna iar Pensiile lor SPECIALE ajung la 15000 Lei/Luna pentru cei cu PESTE 3 Mandate(majoritatea1), in timp ce bugetarii PRIMESC si ei 3 Lei la NET de la 1 Ianuarie 2018(!!!) iar medicii vor primi cei peste 3000 Euro la Sfantu’ Asteapta, deocamdata AZI Spitalul de Arsi din capitala Roamniei a anuntat ca NU are BANI pentru Salarii!

    Iar salariile in Adm. Locala sunt bataie de joc!
    Soferul primarului din Timisoara are un Brut de 9384 Lei!

    „Citesc în presa locală că șoferul lui Nicolae Robu, primarului liberal al Timișoarei, are un Salariu brut de 9.384 Lei/lună, cu circa 15-20% mai MULT decât un Profesor Universitar.
    Legea salarizării “unitare”, creația peremistei Olguța Vasilescu, este o bătaie de joc față de oamenii care muncesc din greu în educație și sănătate, dar a favorizat poliția, baronii locali și pe slugile lor.
    Prevederea legală prin care primăriile pot stabili de capul lor salariile angajaților a fost o formă de șpagă a lui Dragnea către baronii locali. Măcar să fi avut bani aceste primării, dar ele cheltuie tot bugetul local pe salarii și apoi vin și cerșesc ajutor de la bugetul central.
    Asta e România condamnatului Dragnea: Soferul unui baron local e mai bine plătit decât un profesor universitar!”

  8. nu inteleg, gazeta asta este oficiosul psd? nu-i ajung televiziunile maciuca?

  9. – dragi esedisti, scuipati criminalu condamnat penal recidivist

  10. Repetentul ,nu si nu.Nu se lasa.Vrea o tara revolutionara.Dupa ce a produs inflatie in piata financiara si cresterea preturilor peste cresterea castigurilor populatiei ,bulversand pana si viata sugarilor,al treilea derbedeu al tarii e preocupat sa amaneteze viitorul.Are viziuni nocturne dupa ce le-a taiat castigurile informaticienilor,exact domeniul in care imaginatie produce bani si creaza premisele dezvoltarii.Ce stie acest infatuat despre evolutie cand singurele operatii pe care le cunoaste sunt cele patru de la aritmetica?
    Cu un premier care „citeste sedintele de guvern”ca nu cumva sa scape vreo vorba logica care nu place dulaului,cu un ministru care descopera greseli de doar 3 la suta la salarii, program de perspectiva mai lipseste.Interesant este ca si al doilea derbedeu al tarii are greata de informatica.E drept ca e frumoasa informatica dar e si grea pentru meniul lor grohaitor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.