Dragnea : Au ceva de reproșat vreunui ministru din Guvern?

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la Antena 3, că avut discuţii atât cu premierul Sorin Grindeanu, cât și cu președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu privind activitatea guvernului.

Dragnea a afirmat că le-a cerut acestora să se gândească fiecare în parte dacă au ceva de reproșat vreunui ministru din Guvern.

Peste două săptămâni, a mai precizat liderul PSD, ar urma, de altfel, să se întâlnească pentru a lua o decizie în acest sens.

”Se simte nevoia unei comunicări mai bune. O să vedem dacă cumva se pune sub semnul întrebării implementarea programului de guvernare din cauza unui membru al Guvernului”, a spus Liviu Dragnea.

În presă au apărut deja informaţii care dau ca sigură o remaniere a Guvernului Grindeanu, în contextul în care coaliţia PSD-ALDE a fost criticată din cauza proastei comunicări, dar şi a scandalurilor generate de măsurile controversate pe justiţie, legea salarizării unitare, impozitul pe gospodărie, indemnizaţia pentru creşterea copilului.

Surse politice citate de HotNews spun că ar fi vizaţi Pavel Năstase (Educaţie), Gabriel Les (Apărare) şi Toma Petcu (Energie). Conform HotNews, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, criticat de Dragnea că n-a schimbat-o pe şefa DNA, Codruţa Kovesi, după raportul critic la adresa DNA, nu va figura pe listă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.