Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, că europarlamentarul Cătălin Ivan este un „puşti obraznic”, cu „cheiţa întoarsă de Vanghelie”.
Acesta nu înţelege că în PSD a început un proiect de „reformă profundă” care îl va transforma în cel mai modern partid românesc, a mai spus Dragnea.
„Cătălin Ivan este un puşti obraznic, cu cheiţa întoarsă de Vanghelie, şi care din păcate nu a reuşit să înţeleagă ce a început în PSD. În PSD a început un proiect de reformă profundă care va face din acest aprtid cel mai modern partid din România”, a spus Dragnea.
El a arătat că nimeni din PSD nu mai acceptă „să se trezească câte un vorbitor pe la televizor şi să atace pe cineva din partid”. Într-o emisiune a Antena 3, Ivan şi Firea s-au contrazis pe tema propunerii preşedintelui executiv al PSD Liviu Dragnea referitoare separarea funcției politice de cea administrativă în cazul președinților de Consilii Județene, susținând că funcția de președinte de consiliu județean acumulează prea multă putere politică și administrativă.”Faptul că şi-a permis să atace colege de-ale noastre – e ceva inacceptabil”, a mai spus Dragnea, care a arătat că CExN se va pronunţa duminică în privinţa sancţionării acestuia.
Cătălin Ivan a declarat, sâmbătă, că nu a adus niciun fel de jignire colegelor sale Gabriela Firea şi Viorica Dăncilă. Europarlamentarul s-a arătat uimit de solicitarea privind sancţionarea sa de către CExN pentru „atacuri” pe care nu le-ar fi făcut, potrivit site-ului Mediafax.
Europarlamentarul PSD a menţionat, de asemenea, că el este cel care a fost cel jignit de către Liviu Dragnea.