Dragnea, confirmat în funcție de Comitetul Executiv al partidului

Liviu Dragnea rămâne președintele PSD, acesta fiind validat de Comitetul Executiv al PSD.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat miercuri că în acest moment nu mai poate face echipă cu Valeriu Zgonea, preşedinte executiv al partidului.

În jurul orei 15.30 a fost decisă şi soarta lui Zgonea. Astfel, Valeriu Zgonea a fost exclus din PSD, propunerea fiind votată în unanimitate.

Ion Iliescu: PSD să-şi facă datoria, nu să se piardă în lupte pentru putere

Fostul preşedinte Ion Iliescu le-a transmis miercuri un mesaj social-democraţilor în care subliniază că PSD trebuie să-şi facă datoria, „nu să se piardă în lupte pentru putere, care nu au nicio miză pentru români”.

„Mă adresez dumneavoastră într-un moment pe care îl consider delicat pentru partid. Consideraţi acest mesaj drept expresia îngrijorării mele, îngrijorare determinată de evoluţiile la vârful partidului. Esenţa acestui mesaj este un apel la unitate şi continuitate în PSD. Să nu repetăm greşeli ale trecutului, care ne-au costat. Înainte de orice, partidul are responsabilităţi atât faţă de membrii şi simpatizanţii săi, de oamenii de stânga din România, cât şi faţă de toţi cetăţenii. Trebuie să-şi facă datoria, nu să se piardă în lupte pentru putere, care nu au nicio miză pentru români. Ştiţi foarte bine că nu sunt adeptul excluderilor şi al altor măsuri de forţă. Ele ne-au făcut mult rău. Dacă apelăm şi acum la aşa ceva, nu vom rezolva nimic”, a scris Iliescu, pe blogul personal.
El a reamintit că preşedintele şi preşedintele executiv au fost aleşi de membrii PSD, respectiv de delegaţii la Congres, pentru „ceea ce au făcut pentru partid”.

„Domnul Liviu Dragnea a dat măsura capacităţilor sale de organizator în anii care s-au scurs de la venirea sa în partid. I-am transmis, vineri, după anunţarea sentinţei, faptul că am considerat şi consider lipsită de sens condamnarea sa. Domnul Valeriu Zgonea a venit în PSD în anii în care eram în opoziţie, în urma cu două decenii, şi îmi amintesc de entuziasmul cu care îşi asuma răspunderi şi lucra în folosul partidului.

PSD trebuie să se concentreze pe campania pentru alegerile locale, unde avem ceva de demonstrat: că suntem partidul cu un program coerent de guvernare locală, pentru prosperitatea comunităţilor locale. Este timp, după alegeri, pentru o analiză aprofundată a situaţiei din partid. Închei reiterând apelul meu la calm şi la responsabilitate”, a completat Iliescu.

Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat că miercuri va fi organizat un Comitet Executiv al PSD, reiterând că vrea să conducă în continuare partidul „pentru a câștiga alegerile”.

Dragnea mai spunea că la CExN va fi luată „o decizie fără patimă” și că el a dorit „ca om” să demisioneze din funcția de președinte al PSD, după aflarea sentinței din dosarul „Referendumul”.

Totodată, Dragnea a susţinut că după alegerile locale va fi luată în discuție oportunitatea rămânerii sale în funcția de președinte al PSD.

Valeriu Zgonea a scris duminică, pe Facebook, în contextul condamnării lui Liviu Dragnea, că PSD „nu merită să ducă povara unei imagini afectate de problemele unor lideri, indiferent cine sunt aceștia”.

Ulterior, Dragnea s-a arătat surprins de poziţia lui Zgonea şi a făcut apel la colegi să se abţină şi să nu răspundă pe Facebook pentru că astfel de chestiuni trebuie discutate în interiorul partidului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.