Dragnea contra PSD: A pierdut

Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv, marţi, cererea prin care Liviu Dragnea contesta…

De (I.R.)
Dragnea contra PSD: A pierdut

Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv, marţi, cererea prin care Liviu Dragnea contesta…

Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv, marţi, cererea prin care Liviu Dragnea contesta conducerea PSD stabilită la congresul partidului din 29 iunie.

Judecătorii au respins, ca nefondat, apelul declarat de Dragnea în acest proces, fiind menţinută o decizie a Tribunalului Bucureşti, instanţă care stabilise ca fiind legale modificările aduse statutului partidului şi înregistrarea noii conduceri, rezultate în urma congresului din 29 iunie.

La începutul lunii iulie, PSD a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere care are ca obiect „modificări acte constitutive – statut – organe de conducere”, respectiv înregistrarea în Registrul partidelor politice a modificărilor de statut şi alegerea noii conduceri, ca urmare a Congresului din 29 iunie, când Viorica Dăncilă a fost aleasă în funcţia de preşedinte al PSD.

În cadrul procesului au fost depuse două cereri de intervenţie, printre care una formulată de Liviu Dragnea, aflat în penitenciar.

Cererea lui Liviu Dragnea abea legătură cu dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care fostul lider PSD a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare. Dragnea invoca faptul că judecătorii au decis, în privinţa celor două persoane angajate fictiv la DGASPC Teleorman, că a fost comisă o fraudă, iar astfel activitatea PSD Teleorman, unde au lucrat efectiv cele două, ar fi fost ilicită în perioada 2006 – 2012, motiv pentru care organizaţia ar fi trebuit dizolvată.

Fostul preşedinte al PSD mai susţinea posibilitatea dizolvării PSD deoarece la congresul din 29 iunie au votat şi reprezentanţii PSD Teleorman.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Intr-un film celebru,Filip,regele Macedoniei ii spune fiului sau Alexandru(viitor „Cel Mare”): „Cu cat un om urca mai sus pe scara demnitatilor si a bogatiei,cu atat zeii sunt mai distrati si rad mai tare de stradaniile omului…Ajuns in varf,omul primeste de la soarta o lovitura care il retrimite cu picioarele pe pamant”
    Totul se plateste pe lumea asta,unii isi primesc plata sortii chiar in timpul vietii,altii, prin copii,urmasi etc …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.