Dragnea: „Credeţi că ăştia mă lasă să scap?”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a reacţionat, marţi, în legătură cu acuzaţiile potrivit cărora Codul Penal ar fi fost modificat „cu dedicaţie” pentru liderul PSD, întrebând retoric „Credeţi că ăştia mă lasă să scap?”.

Credeţi că ăştia mă lasă să scap? Să fim serioşi”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, la Parlament.

Înttrebat ce opinie are despre modificările legate de abuzul în serviciu, grupul infracţional organizat, traficul de influenţă şi altele, din Codul penal, Dragnea a răspuns: „Indiferent ce am spus eu sau colegii mei, fiecare a rămas la părerea lui”.

Tăriceanu despre modificările la Codul Penal

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat că e modificările Codului penal trebuie să vizeze recuperarea prejudiciilor de către statul român şi mai puţin măsurile punitive de condamnare la închisoare .

„Modificarea Codului penal probabil că oricând va aduce controverse, e bine că există controverse şi puncte de vedere diferite pentru că trăim într-o societate democratică. Deciziile numeroase ale CCR privind admiterea excepţiilor de neconstituţionalitate a unui număr foarte mare din Codul penal, convingerea mea este există o nevoie de a schimba Codul penal, în sensul că punem accentual mai mare pe recuperarea prejudiciilor, pentru că simpla pedeapsă cu închisoare nu rezolvă problema complet. Ne dorim ca sumele să fie recuperate la bugetul statului. Nu politica punitive e cea care rezolvă problemele. Dorim o definire mult mai bună, mai clară a acestor prevederi din Codul penal. N-aş putea să spun că sunt mulţumit sau nemulţumit, pentur că jurişitii din Comisia specială au făcut aceste modificări”, a declarat şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

4 Comentarii

  1. Scapa de toate ca doar de aia a scos legea antisemintismului votata cu viteza superluminica.

  2. Legea este foarte bună. Așteptăm acum să apară criteriile de admitere a candidaturilor pentru primării: pentru comune, cazier și cel puțin 1 an cu suspendare, pentru orașe, cazier plus 2 ani cu suspendare, pentru municipii cazier plus trei ani cu executare, pentru primăria capitalei, cazier, 5 ani executați într-o închisoare de maximă securitate și dovada că a fost căutat cel puțin 1 an de Interpol fără a fi găsit. Astea sunt știri pe surse deocamdată. Dar e bine să fim la curent. PS. Dragnea ăsta a uitat să ne spună cine sunt ăștia. Poate revine cu explicații.

  3. nea grenadă, doar matale i-ai încurajat, le-ai frăgezit purcelu’, le-ai dat şorici şi vinaţuri alese, ai pupat-o’n .ur pe buhă, le-ai lins cizmele sereiştilor şi-acu’ tot tu te plângi. Ce credeai, că dacă te porţi ca o c..vă pocăită, o să te mângâie duios şi o să-ţi cânte nani-nani? Ai semănat neghină şi vrei să papi cozonac, bulangiule? Tocmai tu, farul din Alexandria…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.