Dragnea reclamă refuzul Comisiei Europene privind investigaţia OLAF

Liderul PSD susţine că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi dreptul de a fi ascultat, apreciind că nu a fost respectată prezumţia de nevinovăţie…

De (R.C.)
Dragnea reclamă refuzul Comisiei Europene privind investigaţia OLAF

Liderul PSD susţine că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi dreptul de a fi ascultat, apreciind că nu a fost respectată prezumţia de nevinovăţie…

Cererea prin care Liviu Dragnea cheamă în judecată Comisia Europeană pentru refuzul de a deschide o anchetă referitoare la desfăşurarea investigaţiei OLAF care l-a vizat a fost publicată de Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (UE). Liderul PSD susţine că i-a fost încălcat dreptul la apărare şi dreptul de a fi ascultat, apreciind că nu a fost respectată prezumţia de nevinovăţie.

Potrivit Jurnalului Oficial al UE, acţiunea în instanţă a fost depusă în luna decembrie 2018.

”Reclamantul solicită Tribunalului anularea Deciziei OCM(2018)20575 a Comisiei, comunicată reprezentantului legal al reclamantului prin scrisoarea din data de 1 octombrie 2018 şi obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată”, se arată în documentul oficial.

Potrivit srusei citate, în susţinerea acţiunii, Liviu Dragnea invocă trei motive.

”Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatele (1), (2) şi (4) din Regulamentul OLAF (1), precum şi a dreptului la apărare al reclamantului în cadrul investigaţiilor, inclusiv dreptul de a fi ascultat şi respectarea prezumţiei de nevinovăţie. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări în ceea ce priveşte investigaţiile, precum şi pe refuzul de a deschide o investigaţie referitoare la desfăşurarea investigaţiei OLAF. Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului de acces la documentele privind investigaţia OLAF”, se mai arată în document.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost pus sub urmărire penală, în 2017, sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum, a anunţat DNA.

Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri. Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice , prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, precizau procurorii DNA.

Dosarul s-a bazat pe un raport al Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).

În 13 noiembrie 2017, OLAF a dat publicităţii un comunicat, menţionând că DNA a subliniat rolul OLAF şi amintind că Oficiul a recomandat recuperarea fondurilor în acest caz şi începerea acţiunii judiciare. Directorul instituţiei consideră că este vorba despre un exemplu perfect de colaborare pozitivă cu atorităţile naţionale.

„OLAF a găsit dovezi care sugerează existenţa unei înţelegeri între beneficiarul fondurilor, funcţionarii publici şi contractant, inclusiv falsificarea documentelor în timpul procedurii de achiziţie. Unele dintre aceste documente au fost utilizate şi în sprijinul cererii pe care beneficiarul a prezentat-o autorităţii de management, care a dus la plata a 21 de milioane euro din fondurile Uniunii Europene”, se arăta în comunicat.

De asemenea, OLAF a amintit că investigaţia sa s-a finalizat cu o recomandare către Directoratul General pentru Politici Urbane şi Regionale vizând recuperarea integrală a celor 21 de milioane de euro şi cu recomandarea către DNA să înceapă acţiunea judiciară în acest caz.

„Această investigaţie este un exemplu perfect în ceea ce priveşte cooperarea benefică între OLAF şi autorităţile naţionale”, a declarat atunci directorul general al OLAF, Nicholas Ilett.

„OLAF a făcut investigaţii amănunţite, sperând că vor avea un puternic efect de descurajare „, a adăugat el.

Distribuie articolul pe:

25 comentarii

  1. Mantzocare, OLAF nu e instanta de judecata. OLAF a facut o expertiza, cel mult pe aia o pot contesta infractorii din Teleorman. Dragnea nu a fost judecat de nicio instanta neromaneasca pentru TelDrum, dar va fi anchetat in curand de procuratura UE cu sau fara Kovesi in frunte. Tot demersul teleormaneanului este pentru ignorantul public rumanesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.