Dragnea: Serviciile secrete să spună dacă e vreo problemă legată de soțul lui Shhaideh

Propunerea de prim-ministru a lui Liviu Dragnea poate introduce România în mijlocul unor controverse diplomatice privind conflictul din Siria, scrie Rise Project. Akram Shhaideh, soțul lui Sevil Shhaideh, premierul propus de PSD, este susținător al dictatorului sirian Bashar al-Assad, arată sursa citată.

Liviu Dragnea susţine că soțul lui Sevil Shhaideh, propusă pentru funcția de premier, nu reprezintă „un risc” pentru securitatea națională a României, precizând că a cerut serviciilor secrete românești să spună dacă există vreo problemă legată de soțul premierului propus.

„Cred că serviciile secrete ar trebui să aibă o poziție foarte clară dacă există vreo problemă de securitate sau vreo altă problemă în ceea ce privește această nominalizare. Altfel o să consider că aceste zvonuri pleacă de la ei. Și chiar le cer public și prietenește, că ne cunoaștem”, a spus șeful PSD, răspunzând la întrebările jurnaliștilor, potrivit Digi24.

Întrebat dacă acest subiect ar trebui discutat și în comisia SRI din Parlament, Liviu Dragnea a răspuns: „Auziți? Mai avem să discutăm la NATO despre soțul doamnei Shhaideh. Râde lumea de noi. Noi vrem guvern. Românii au votat. Vor să-l pună, bine. Nu vor să-l pună, mergem în altă parte”.

Liviu Dragnea a amintit că Sevil Shhaideh a fost membru al Guvernului și atunci nimeni nu a considerat că este un risc la adresa securității naționale. Ea a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării și apoi a fost titulara acestui portofoliu, după demisia lui Dragnea.

„Soțul doamnei Shhaideh e cetățean român. Eu sunt sigur că toate insituțiile nu acordau cetățenie unui om dacă era o problemă. Eu îl cunosc, e un om foarte serios, foarte bine pregătit, liniștit. Am auzit câteva alegații inclusiv la un fost președinte care bate câmpii. Nu există niciun fel de vulnerabilitate”, a mai conchis Dragnea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.