Am avut din nou neplăcuta senzaţie în ce-l priveşte pe Liviu Dragnea că sare ca proasta-n bâlci, după ce l-am auzit recent cum explica ritos că România trebuie să mute ambasada ei de la Tel Aviv la Ierusalim. Este o declaraţie de genul celor care nu se fac în trecere, la o mică şuetă şi între două opinii despre vreme sau pregătirile pentru minivacanţa de 1 Mai, şi care arată că iarăşi liderul PSD, principalul partid de guvernământ, nu stăpâneşte deloc alfabetul politicii, în general, şi al celei externe, în special.
Și pentru un novice este limpede că preşedintele Camerei Deputaţilor îşi imaginează că o atare decizie se ia pe picior, cum se zice, că din laboriosul proces al elaborării ei poate fi exclus preşedintele ţării, ceea ce arată cum nu respectă Constituţia şi legile ţării acest ipochimen. Din aceeaşi perspectivă de-a dreptul specială din punctul lui vedere, ministrul de Externe poate fi ocolit, întrucât nu se supără, dat fiind că provine dintr-un partid cooptat la guvernare. În fine, că Guvernul condus de conjudeţeana sa de Videle, Viorica Dăncilă, pe care el o tratează ca pe o fată în casă de pe vremuri, poate face abstracţie de Uniunea Europeană din care România face parte, cu toate obligaţiile şi drepturile prevăzute în Tratatul de aderare.
Sunt obligaţii şi drepturi despre care acelaşi Dragnea crede că pot fi ignorate sau eludate, dat fiind că, prin hotărârea de a muta ambasada la Ierusalim, îl urmează pe preşedintele SUA, Donald Trump. Este o iniţiativă aproape intempestivă, prin care tot el dă la spate rezoluţiile şi hotărârile Adunării Generale şi ale Consiliului de Securitate, pe care România, ca stat membru al ONU, s-a angajat să le respecte, la multe dintre ele fiind iniţiatoare sau coautoare, unele dintre acestea referindu-se în mod expres la statutul Ieusalimului, despre care tot el dovedeşte că nu a auzit şi că le sfidează. „Să zicem că noi (românii – n.n.) ne mutăm capitala la Braşov. Ambasadele o să rămână în Bucureşti?“, se întreba retoric, cu un alt prilej, dar total neinspirat, acelaşi Dragnea, fără a aminti măcar în trecere deciziile ONU privind statutul Ierusalimului, pe care cvasitotalitatea ţărilor lumii le respectă.
În fine, în logica lui şchioapă şi orbită de interese proprii, meschine, lansând o atare idee, crede că se transpune imediat în practică, dat fiind că nimeni din ţară sau de afară nu va obiecta, întrucât este vorba despre Israel, ca şi cum, dacă celelalte state din UE – Marea Britanie, Franţa, Olanda, Spania, Cehia, Ungaria sau Germania, cu trecutul ei foarte sensibil în ce priveşte evreii –, menţinându-şi ambasadele la Tel Aviv, comit un gest împotriva acestui stat!
În fine, dar nu în ultimul rând, când vorbesc de repetenţia omului politic Liviu Dragnea ţin seama şi de faptul că iniţiativa sa arată în mod peremptoriu că nu are habar de implicaţiile interne şi externe uriaşe ale ei, sfidând remarcabila activitate diplomatică românească în Orientul Mijlociu, iar asta îl face să calce cu bocancii pe deceniile de reuşite ale ei, care au rămas în cronica acestor timpuri, pe aportul ţării noastre la curmarea activităţii teroriste practicate de organizaţii palestiniene şi încurajate de unele ţări arabe sau musulmane pe teritoriul statului Israel sau împotriva intereselor israeliene din străinătate, teza Bucureştiului fiind aceea că terorismul provoacă imense daune şi nu reprezintă niciodată o soluţie.
În acelaşi sens se află iniţiativele României de a stimula dialogul dintre unele ţări arabe şi Israel – Egipt, Iordania, Tunisia –, ca şi medierea contactelor dintre OEP şi conducătorii israelieni, context în care aş aminti istorica strângere de mână de pe peluza Casei Albe, de la 13 septembrie 1993, dintre premierul de la Tel Aviv, Yitzhak Rabin, şeful diplomaţiei israeliene, Shimon Peres, şi Yasser Arafat, preşedintele OEP. În toamna anului 1993, imediat după acest eveniment de excepţie în regiune şi în lume, oficialităţi din ambele părţi mi-au declarat, la Tel Aviv şi, respectiv, Ramallah, că drumul negocierilor trecuse şi prin București.
România a dovedit echilibru, credibilitate şi autoritate morală în demersurile ei din Orientul Mijlociu, ea fiind singura ţară din Tratatul de la Varşovia care, după războiul de „şase zile“ din iunie 1967, nu a rupt relaţiile diplomatice cu Israelul, aşa cum au făcut alte state socialiste europene la ordinul Kremlinului. Nu a urmat o perioadă uşoară, unele state arabe, instigate şi din afară, au adoptat măsuri de retorsiune, ţara noastră devenind chiar teren de atentate. La Bucureşti a fost asasinat un diplomat iordanian de către un terorist palestinian, iar genişti români au decedat încercând să dezamorseze o bombă plasată sub un automobil de terorişti palestinieni.
Până la urmă, munca asiduă, iniţiativele, creativitatea şi activitatea unor diplomaţi remarcabili au dus la depăşirea acestor momente grele şi la dezvoltarea unor relaţii de colaborare, cooperare şi prietenie cu ţările arabe şi musulmane, ca şi cu Israel, principiile promovate de România privind dreptul la independenţă şi la existenţă liberă, de sine stătătoare, a tuturor ţărilor din zonă, inclusiv a Israelului, şi dreptul poporului palestinian la autodeterminare şi la un stat independent, Palestina, fiind recunoscute în documentele politice comune încheiate cu aceste ţări, dar şi cu alte state ale lumii.
Toate astea, Dragnea le şterge dintr-o trăsătură de condei, el dovedind copios, ca şi în cazul recentei vizite la Bucureşti a premierului nipon, Shinzo Abe, pe care a torpilat-o cu bună ştiinţă, ca să-l înlăture pe premierul Mihai Tudose, că este repetent şi la capitolul politică externă. Acum el imaginându-şi că prin mutarea ambasadei la Ierusalim intră în graţiile imprevizibilului Trump şi va avea relaţii privilegiate cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Ceea ce nu ştie, uită sau ignoră este că poziţia premierului de la Tel Aviv este pe muchie de cuţit, anchetele poliţiei pentru corupţie sunt finalizate, iar în trecut nu s-a întâlnit nici un caz în care vreunul dintre liderii israelieni să fie mai presus de lege. Aşa se face că preşedintele Weizman a demisionat, preşedintele Moshe Katsav a fost întemniţat, la fel, premierul Ehud Olmert, ca şi unii miniştri!
Din nefericire, Dragnea intră în analele politicii româneşti şi prin modul total deplasat, sfidător şi intolerabil pentru orice partid, fie el şi PSD, prin care, la recentul Congres, şi-a plasat iubita, cu 30 de ani mai tânără şi cu 4 ani mai mică decât fiul lui, în primul rând al Sălii Palatului, fără ca ea să aibă vreo funcţie oficială! Este ceea ce Nicolae Ceauşescu a îndrăznit cu Lenuţa doar după vreo 6-7 ani de putere absolută!
Văzând lipsa lui de logică politică şi frapat de tupeul acestui lider de partid, m-am gândit, nu ştiu de ce, la Imelda Marcos, soţia fostului preşedinte filipinez, care, la înlăturarea lui de la putere, avea 3.000 de perechi de pantofi, 15 blănuri de vizon, 588 de rochii, 1.000 de poşete şi apartamente de lux la New York!
În fine, grăitor pentru felul în care el tratează PSD ca pe o moşie, iar pe membrii lui ca pe nişte argaţi, este felul prin care şi-a plebiscitat poziţia în partid. „Vreţi să mai fiu în continuare preşedintele vostru?“, i-a întrebat el pe aplaudacii vocali din Sala Palatului. O asemenea abordare nu au avut nici Stalin, nici Mao şi nici amintitul Ceauşescu, ei recurgând măcar formal la vot.
pt. ” cocosatul ” CHARLIE . Eu nu sunt singura , Charlie…dar tu esti…! Desi sunteti 3 ,5 mil. …toti sunteti singuri !