Instanţa supremă este aşteptată, luni, să dea un verdict în cazul contestaţiei la executare depusă de liderul PSD Liviu Dragnea împotriva condamnării la doi ani închisoare cu suspendare din dosarul „Referendumul”.
Liderul PSD cere anularea condamnării, reclamând că nu s-au respectat procedurile legale la redactarea motivării deciziei definitive din dosarul „Referendumul”, în condițiile în care două judecătoare din completul care a judecat cauza s-au pensionat înainte de a fi concepută motivarea, deci nu au participat la redactarea motivării. Una dintre acestea este fosta preşedintă a instanței supreme Livia Stanciu.
În luna februarie, Dragnea a depus contestația la Tribunalul București, însă această instanță și-a declinat competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dacă va scăpa de eticheta de condamnat, Liviu Dragnea poate visa din nou la funcția de premier.