
Dramă cumplită într-o familie din Brăila. Doi frați, de 21 și 22 de ani, au murit azi-noapte, după ce mașina în care erau a lovit un gard şi a luat foc, în comuna Bărăganul. Potrivit Inspectoratului de Poliție al județului Brăila, accidentul s-a produs din cauza vitezei prea mari.
Trupul șoferului a fost găsit carbonizat.
„S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, au anunțat polițiștii, potrivit cărora cei doi erau frați.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” anunța că accidentul s-a produs la ora 2.00 în comuna Bărăganul.
O mașină a lovit un gard şi a luat foc. Unul dintre tineri a fost găsit mort în mașină, în timp ce celălalt a fost proiectat în afara mașinii. Acesta a fost resuscitat de cadrele medicale, însă fără rezultat favorabil. La ora 3.00 a fost declarat și decesul acestuia.
Mașina a ars în totalitate, fiind afectat de incendiu și gardul respectiv.
Tinerii aveau 21 și 22 de ani.
Ala carbonizatul trebuie bagat la puscarie pe viata.Celalalt,resuscitatul fara succes e nevinovat asa ca trebuie pus in libertate.Asa cum stim ca actioneaza justitia in Romania cred ca a sa le dea cite sase luni de munca in folosul comunitatii.Vai de capul si de zilele noastre!
ce drama pe parinti!
energie neconsumata la tineri, dezinhibare, nevoia de a arata cine sunt la volan, neconstientizarea valorii vietii, lipsa prudentei, a crede ca masina este scop in viata si nu este doar un mijloc…
intrebare: ce se intampla la scolile de soferie? ii invata pe soferi doar cum se apasa pe pedala? nimic despre valoarea vietii?
condoleante familiei!
Ok, s-a deschis dosar penal pentru…ce, daca nu traieste niciunul? Sa fie la numar,…pentru ce, ca INS-ul nu creionează în scadere decat ceva minuscul!