Dramă: Un tânăr doctor s-a sinucis!

Un tânăr medic rezident din Timişoara, care lucra la Spitalul Judeţean pe Secţia ATI, a fost găsit mort în locuinţa sa. Primele indicii arată că tânărul rezident de pe secția ATI de la Spitalul Județean din Timișoara s-a sinucis duminică seară. Acesta s-ar fi injectat cu substanțe de la ATI.

”La data de 4 aprilie a.c., în jurul orei 22:00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie şi-a găsit băiatul de 27 de ani decedat în casă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează verificări pentru stabilirea cauzei decesului”, a transmis IPJ Timiş.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Timişoara, bărbatul era medic rezident şi a lucrat cu pacienţi infectaţi cu COVID-19, o perioadă de timp.

”Medicul rezident avea 28 de ani. A lucrat pe COVID o bună perioadă de timp, în ultimele zile a lucrat pe ATI normal. Am fost informaţi în această dimineaţă de faptul că acesta a fost găsit decedat în locuinta sa. Colectivul Spitalului Judeţean Timişoara îşi exprimă regretul vis a vis de această tragedie nemărginită”, au precizat reprezentanţii Spitalului Judeţean Timişoara.

Directorul Spitalului Județean din Timișoara, Raul Pătrașcu: „Din informațiile pe care le am, era un medic excepțional, un student de nota zece, a fost preocupat de această meserie, a lucrat o perioadă și pe zona roșie cu bolnavii covid. În ultima perioadă, a lucrat din nou pe ATI-ul non covid. Aș vrea să trag un semnal de alarmă pentru că din informațiile pe care le avem, suspiciunea inițială de ucidere din culpă sau sinucidere mai bine zis, este o situație care poate fi atribuită stresului imens la care sunt supuși medicii în această perioadă. Să nu creadă cineva că dacă noi suntem medici suntem Dumnezei sau nu avem trăiri emoționale sau vieți personale sau probleme de sănătate. Vedeți dumneavoastră, după un an de zile de luptă cu această boală, indiferent de specialitatea pe care o au medicii, dacă știi că ai făcut tot ce ai putut și un pacient moare, asta nu înseamnă că pe ei nu îi afectează enorm”.

Conform presei locale, aseară, tânărul a ieșit din tură și a plecat spre casă.

Necropsia va stabili ce anume s-a întâmplat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

13 Comentarii

  1. Datorita bunavointei acestui regim Yohannist medicul a hotarit sa-si injecteze vreun vaccin controversat ….rezultatul il vedem ….

  2. Atata timp cat teroarea este reforma in sanatate, bazata pe comunicare pprecum betivul pe aratura, mai ai si sefi frustrati care te apasa pe jugulara cu ideile lor tampite, desi, medicul stie clar ce are de facut si nu impunerea protocoalelor semnate de dubiosi, omul nu a mai putut sa se linisteasca si a cedat! Totul a pornit doar de la serviciu cu absolut toate enumerate de mine! Stresul e tot de la voi intre voi, apasator pentru unii! Sa va fie clar! Voi sunteti vinovati ca acceptati tot ce vi se cere chiar daca ajungeti in stadiul infractionalitatii, nimeni nu va apara, doar voi sunteti singurii in fata vartejului ucigator! Peste cateva zile, o sa fie inclus pe lista covid! Deja se vad semnele bumerangului indreptat spre cetatean si bolnavii chinuiti!
    Dumnezeu sa il ierte!

  3. dependent de droguri….? a scapat din iad. daca exista vreun iad este ceea ce traim acum. Dumnezeu sa-l odihneasca.

  4. Stressul imens vine de la criminalii care dirijeaza plandemia.

  5. Ce grozavii se petrec in ATI de nu a mai rezistat? Il mustra constiinta pt ceea ce era pus sa faca de ”marii” medici? Nu a mai suportat tortura de care s-a vorbit in presa?

  6. Nu e sigur sinucidere, dar coruptii speculeaza asta ca ar fi sinucidere! Manipularea lor nu tine cont si respect pt moartea unui om, ci vor sa speculeze asta in favoarea minciunilor lor! Curios e ca nu spun ce substante de la ati si-a injectat si de ce sunt letale?!-

  7. Aud un psihoterapeut care sustine ca in ultimul an de zile, calitatea vietii acestor oameni este data peste cap! Mai femeie psihoterapeut, calitatea vietii data peste cap, o au majoritatatea cetatenilor din tara inca din anii 2000 si tu vezi doar de un an de zile? Da! De un an de zile, gloata terorizanta executanta compusa din: plavanul de lux, guwernerul mieu, politicieni, numiti politic in functii, jurnalistii tv, medici, terorizantul Arafat(seful indirect al acestui medic decedat), politie plus destui caposi, au dustrus calitatea vietii cetatenilor majoritari prin orice metode! Absolut toti au distrus: nivelul de viata, psihicul cetateanului, dustrus moralul si increderea de sine a cetateanului, increderea in medic si tratamente plus destule! NU cetateanul obisnuit si bolnavul este vinovat de aceste actiuni, toti caposii terorizanti care vorbesc in doi peri si pe aratura, ca betivii pe langa strada mergand pe gardur!

  8. Acoperirea perfecta pentru orice cocainar,acces nelimitat la ,,bunataturi,,pe alese prin natura profesei si peschesurile care ai permit sa sustina un asemenea mod de viata.Intr-o tara normala ,,eroii din prima linie,,trebuie pusi sa dea periodic probe de urina si sange pentru a demonstra ca nu folosesc droguri.A fost pe naiba ,,sinucidere,,cu injectia in vena,probabil ,,eroul din prima linie,,a vrut sa experimenteze ceva nou sau o gresit doza .Ghinion.

  9. Medicii au cea mai mare rată de sinucideri din toate meseriile. Cu siguranță este așa de cînd medicina a încăput pe mâna Rochefellerilor. Mulți din cei ce încep medicina se duc cu sufletul curat, naivi crezînd că vor ajuta oameni la necaz. Mare trebuie să le fie deznădejdia cînd văd despre ce e vorba.

  10. pai la ati ar putea fi sibstanta aia cu care se eutanasiaza animalele si care este utilizata pe scara larga in aceste saloane, cicase pentru „calmarea” pacientilor, nu?
    https://www.activenews.ro/stiri/ORORILE-si-CRIMELE-dintr-un-Spital-Covid-din-Romania.-Si-eu-AM-OMORAT-OAMENI-Spovedania-unui-medic-din-Spitalul-Judetean-Sibiu-165618
    ”Sunt în stare să facă orice, pentru că acum de pe băncile școlii sunt niște mici criminali în devenire. Mă gândesc că se ridică modularul și vor apuca oamenii ăștia să intre în spital. Și merge mama și tata acolo. Și zice doctorul miligram cu miligram și ăla îi dă fiola întreagă”.

  11. supra-doza nu face bine nimanui,fie doftor fie pacient legat de pat,intubat,executat.

  12. Compasiunea voastra este deosebita. Nicio diferenta fata de cei care-l injurau la manifestatie?! pe tanarul de la fereastra, caruia ii murise tatal de covid.
    Sosocari cu cnp.

  13. Va dau un sfat. Atunci cand articolul este scris de initiale, sigur e un troll. Asa ca nu va mai duceti dupa fenta. Nici macar nu stiti cu ce se confrunta medicii in pandemie. Si ma refer la cei auriti sau pesedizati.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.