Revoltă în tabăra Rezist. Protestatarul Marian Ceauşescu a fost ridicat de jandarmi de lângă Cercul Militar, dus la Poliţie şi amendat cu 300 de lei după ce i-a huiduit pe oficialii statului care participau la evenimentul „ROMANIA-NATO, 20 de ani”.
La eveniment au venit Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, dar si alţi oficiali, iar Ceauşescu, de peste drum, i-a huiduit.
Am adus si un sac de gunoi, sunteti gunoaie, politicienilor, a strigat, printre altele, protestatarul.
„Persoana în cauză a fost condusă la sediul Secţiei 3 Poliţie şi sancţionată cu amendă, în valoare de 300 de lei, pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, în conformitate cu prevederile art. 2, alin 1) din Legea nr. 61/1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare”, au informat oficiali ai Jandarmeriei,
De astăzi se încearcă implementarea legi Putin.
Prima fază. A doua faza arestările.
Ordinul dat de la cel mai înalt nivel saca il critici pe președintele Iohannis vei fi dus la secție și amendat, a comentat Ceauşescu.
Reacţii pe Facebook de la internauţi
- L-au carat la sectia 1 dupa care si-au dat seama ca nu e suficient de departe de Casa Armatei….si l-au dus la sectia 3. Dar, ce crezi?! Marian se intoarceeeee!!!
- Oricât de dus cu cercul ar părea uneori Ceausescu Marian , nu trebuie niciodată uitat că și lui îi datorăm libertatea de care ne bucurăm azi. Așa exagerat și necontrolat cum e el uneori, sau poate tocmai de aia, Marian și-a riscat viața sub gloanțele securității, miliției și armatei lui Ceaușescu și sub bâtele minerilor coordonați de SRI ai lui Iliescu. Acum, din nou, îl ridică din stradă și-l plimbă pe la secțiile de poliție 1 și 3 jandarmeria lui Iohannis, cam aceeași cu jandarmeria de pe #10august a lui Dragnea.
….
De ce numai PSD? PNL,UDMR,USR ,PMP sunt scutite?
I-ați spart felinarul și l-ați arestat cu amendă să-l învățati minte cat de zei va credeți.
Nu puteți împinge jegul sub covor. Nu numai ca sunteți mumu, zero valori și educație dar prin gestul de linșaj, arătați ca voi nu meritați să fiți aleșii nimănui, sicofanților!
Aștept să pierdeți alegerile. Mă rog să le pierdeți, ciuma roșie.
“Muie PSD!”
Sa vezi pe Marian Ceausescu care începe sa strige pe străzi al ia prin surprindere pe orice om cu bibilica intreaga la cap !
@
@…. si viceversa –
foarte bine punctat,
„Art. 55 – Apărarea ţării
(1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România.”
continuam cu
„Armata este subordonată exclusiv voinței Poporului Român” ,art. 118.
-banditzi si tradatori,
GUNOAIE!
„Ordinul dat de la cel mai înalt nivel daca il critici pe președintele Iohannis vei fi dus la secție și amendat, a comentat Ceauşescu ”
-se numeste „crima de lezmajestate” insulta adusa Suveranului,
actualmente se regasete in Codul Penal
vezi „ridiculizarea Holoholocaustului”.
Statul roman a uitat iar ca are de respectat o Constituție. PSD-ul și-a dat pe fata meseria de cutitari.
Acesti indivizi care nu știu nici să vorbească, șoptesc în surdina ca să asculte de Iliescu idolul lor pe moarte și mafia revoluției, nu știu altfel decât prin crima să supună populația. Dacă i-au făcut-o lui Marian, voi care zăceți în prostia voastră, cum va imaginați ca o să aveți viața cu ei?
Cu morți în ‘89, cu alții bătuți în ‘90, bătuți și alungați în 10 august, cum de va trece prin cap ca nu se atinge nimeni de voi?
Iată ca frații și surorile va lasă, olimpicii își iau diplomele și rămas bun de acasă și încă mai găsiți ca unul precum Marian este de condamnat? Pe ce lume trăiți? Cu ce va drogați?
Asta ce vedeți vi se pregătește. Ce-i așa greu de înțeles?
As intreba pe cei care sint suparati de acest individ cu numele de Ceausescu ,daca in tot ce spune el sint minciuni .Omul spune exact adevarul despre clasa noastra politica ,sau cei suparati pe Ceausescu ,ii considera altfel pe politicienii nostrii ? Pai daca ar trebuii sa pun in balanta bataia de joc facuta de politicieni tarii si poporului roman si cum se manifesta Ceausescu ,balanta ar da cistig de cauza sigur lui Ceausescu.Asa ca toti astia revoltati si suparati pe comportamentul lui Ceausescu ,sa se uita cu mai mare atentie la cum isi bat joc clasele politice romanesti de tara si oameni !Unde este libertatea de exprimare in Romania ?
@hau hau:
Te-ai bagat pana si pe sub pielea lui taica-meu. Ce mai vrei? Savureaza-ti victoria! Esti un caine si o sa vezi tu cand vei fi dus la salon sa fii spalat, pieptanat, parfumat si ti se vor taia ghearele! O sa vrei sa musti pe toti de nervi.
Ai sa vezi ce o sa fie de tine.
Decat caine ca tine, mai bine mioara ca mine!
Ceausescu cu trompeta este foarte util societatii.. El demonstreaza efectele cancerigene ale libertatii …Vreti libertate? Atunci lasati – l pe Ceausescu cu trompeta sa va injure!! Vreti libertate? Atunci lasati – l pe Ceausescu cu trompeta sa va hartuiasca!! Vrem libertate pentru Ceausescu cu trompeta!!…Vrem libertate pentru comertul cu droguri! Vrem libertate sa injuram, sa ne descarcam energiile! Vrem libertate mai mult decat vreti voi! Ori libertate ori moarte! Luati labele dupa Ceausescu cu trompeta!
Numai acum ca l-au ” lezat” pe GhiolbaniSS ? Dar pina acum ?Cind era ” preten” si s-au pozat impreuna de ce n-a reactionat Plavanoficusul ?” Cin se pune cu mine rau/ Sa-l fereasca Dumnezeu” ….Cind ii balacarea pe altii era bun Tivilica Marean. Acum ca i-a venit rindul s-a ofuscat. Cum asa ba … Eu sunt KlaunuSS JoiAnnuSS FalSSificatoriSS , urmasul GEG Volksgruppe in Romanien si vinzator de copii. Gata Mareane s-a termenat pretenia. La colt.
dl. marian „ceausescu” e dovada vie ca libertatea de exprimare exista
dar se pedepseste!
-trebuie citita Carta NATO,
probabil si jandarmii sint fortza de ocupatie in Romania.
V-am spus ca ‘specialii’ jandarmi cu salarii nesimtite si pensii grase sunt intretinuti pt a suprima orice manifestatie impotriva acestui sistem corupt si ticalos. Trupele de Unitati Speciale Lupta Antitero (USLA) cand au fost chemati sa suprime manifestatia din 1989 au refuzat spunand ca nu este treaba lor. Chiar si trupele de securitate ale lui Ceausescu au fost retrase.
Aceste trupe de jandarmerie in ziua de azi sunt puse sa suprime orice manifestatie impotriva acestui sistem ticalos si sunt platite gras si protejate de acest sistem corupt. Politia, trupele de jandarmi si alte servicii ‘speciale’ sunt in numar de 120.000 de oameni platiti cu bani grei. Tara este indatorata pt a plati acesti monstri ce tin in viata o clasa dictatoriala de politicieni. Armata romana abia reuseste sa ridice 80.000 cu greu in timp ce politia, jandarmeria si serviciile sunt 120000. Se pare ca planurile de a crea aceste structuri cu plata din bugetul indatorat al tarii, a fost facut de ‘consultantii’ vestici cu scopul de a avea o forta de represiune si de a stapani peste romani. Asta ca sa intelegeti ca, daca vreodata se va putea rasturna oranduirea asta ticaloasa in Romania, NUMAI DIN INTERIORUL LOR SE VA PUTEA PORNI. Dar cum sunt multi inculti in randurile lor momiti cu salarii nesimtite, nu o vor face.
…apietroaie, stiam ca moldovenii sunt baieti destepti…unde vezi ca ma iau de oameni?…vrei sa-mi ciufulesti barzoiu, cumva!…
Tembelul asta infecteaza Romania de 34 de ani. Doar din zbierete traieste, ptr ca ptr zbierete primeste bani. Ceea ce face psihopatul in public se numeste HARTUIRE. Asta trebuia internat cu cel putzin 20 da ani in urma.
Minune mare cum de au indraznit jandarmii sa-l amendeze, ptr ca toata Romania stia ca este intangibil……[Rumburak]
@ Alcibiade Brăila 14:11, corect!
Rammestein, din pacate in Ro este „libertate ” doar asa de suprafata , dar securitatea este mult mai mare si mai puternica ca pe timpul comunistilor , datorita lasilor de cetateni care inghit totul fara discernamint . Somn bun Rumuni.
democrat#progresist nu esti nici una nici alta . Esti de fapt un cretin care nu ar trebui sa fii liber in societate.
@vanatorul de canci 14.30
Dar tu ce fapte de bravura faci pasarica? Ce-ar fi sa tii pliscul doar pt.ciupi-ciupi si sa nu mai acuzi oamenii cumsecade.
Nu cred că sunt rezistivi în spatele lui Ceaușescu! Mai curând se agata de acțiunile și manifestările acestui individ, practică obișnuită a USR pentru orice! Rețeta: urmăresc un subiect plus o tema, un individ când intră la acțiuni, când e acțiunea în toi, hop și usr la gemete și răgete! Azi, subiectul a fost Ceaușescu, tema a fost lauda verbală a plavanului însoțit de lingăi. Soluția: urla și rag USR-istii! Amenzile lui Ceaușescu au fost plătite și de cel de la DCNews.ro care apare pe la tv, nu îmi amintesc numele comunistului care se contrariază cu Ciuvică mereu la antena3.
…nebun, prost, cum o fi, este de mii de ori mai curajos decat aastia care va ascundeti dupa tastatura…deci, inca o aroganta a functionalului din varful trebii!…ceausescu asta a injurat, scuipat, a distrus proprietati fara sa pateasca nimic!…cum l-a huiduit pe dulap, cum l-au inhatat!…
Zero griji baboi, ca nu plateste el amenzile, ci comanditarii zisi „rezist” (la sapun si bun simt!)
Altfel, ma mir cum gaborii si/sau jîndarii n-a sesizat structurile de protectie sociala pt.acest biet idiot. Poate data viitoare.
Cei din spatele specimenului cu pricina nu realizează ca acesta este chintesenta penibilului? Totuși, pana unde unde poate merge insolenta si lipsa bunului simt in spatiul public? Pe cine reprezinta acest”protestatar” închipuit?
Un dement periculos liber pe strazile Bucurestiului, un oras infect, nesigur social, plin de aiuritzi si de tampitzi, dar si de gunoaie, serpi si sobolani in frunte cu mucusor, tivilic si closette. Mai, treziti-va mai tampitilor ca va rade Tara si lumea…?!
„Ceausescu” e un maimutoi de treaba .. sa-i LEGI sireturile sa nu se spanzure cand o a afle ca multe genii confunda i cu accent cu pluralul:
„copi”- copii , „copii”- copiii, „legi” -legii , „legi Putin” = legii lui Putin ..
Are multi jurnalisti concurenti ,unii daruiti de natura / „natura” (nu e demonstrat daca exista un creator) !
Acesti concurenti ai lui „Ceausescu” se exprima in interjectii similare: uuuuu uh uh uh uh uuu hu uh huu huu uh uh!
Sa nu jignim macacii comparandu-i cu nea „Ceausescu” :D :D :D :D :D
Ptr el si gloabele de la antene si altii egali: chiar si criminalii care va trec prin fata nu sunt lipsiti de drepturi elementare ,minimum drepturi ale omului,deci nu ar trebui hartuiti si injurati!
Asta va face diferiti de ei si nu egali ,prin exercitarea chiar si aunor actiuni slabe in intensitate fata de faptele lor!
ps. de ce tatal drogatului Pascu este liber si ne da lectii despre betie si cum ar trebui sa fim toti sub influenta alcoolului, a drogurilor? este unul din pusherul grupului nociv?
Râdeți voi de omul asta,dar nu-i râsul vostru!…oricum miliția n-a dispărut!…metodele securiste ai rămas, îl întreb pe boul de Bode, de ce trebuie să pună mâna pe tine un bandit îmbrăcat în milițian, dacă tu mergi de buna voi la secție?…
A scapat ieftin… oricum nu plateste el, sponsorii „oficiali” sunt serviciile si ambasadele…
Daca s-ar face dreptate, ar trebui sa stea macar vreo 5 ani in puscarie… sau la Balaceanca in camasa de forta…
Siktir gunoiule !
Vreau sa traiesc in comunism ca sa scap de oameni ca astia
Toate au un început. Foarte bine că Jandarmeria și Poliția au reacționat (în sfîrșit) și au aplicat legea. Ce, reziștii șoroșiști, trădători sunt mai presus de lege ? Cine drqu e mariean tivilic ăsta, de i se/s-au permis atîtea măgării. Locul lui este la Bălăceanca în cămașă de forță, sau în mină la muncă forțată, că pare gras și in formă fizică bună.
„decat” 30 de ani ai fost liber sa sudui, rumane! o haita de nealesi, tradatori si criminali, catarati de servicii de spionaj sraine, la carma Tarii. ti-au ridicat drepturile fundamentale in 2020, in numele FRICII. si ai acceptat, din prima. CEVA DE BANII PRIMITI SHPAGA DE AI TAI USEREI „MEDICI” SA OTRAVEASCA SI SA UCIDA RUMANII? NICI AFACERILE CU ACCESORII „MEDICALE”? somn de veci rumane!