Dreptul la uitare – nu fiţi naivi. Ziariştii care urlă după libertate – nu fiţi naivi

15 aprilie 2014

Dreptul la uitare, chestia aia cu care se tot laudă autorităţi europene în frunte cu Viviane Reding. Avem deja cazuri în care a fost cîştigat dreptul la uitare, adică ştergerea unor materiale nefavorabile. Dar eu vă întreb cine vrea de fapt să fie uitat? Pot înţelege (şi clar trebuie făcut ceva în ce priveşte) abuzul mediatic de viaţă privată a unor oameni fără apărare. Însă finalitatea poate fi şi alta: ştergerea completă a amintilor neplăcute despre companii, mari politicieni abuzatori etc. În numele drepturilor celor mici şi abuzaţi se poate şterge memoria celor mari şi abuzatori.

Cum e mai bine, să cauţi pe un motor de căutare şi să descoperi despre puternicii zilei şi mizerii dar şi informaţii preţioase publicate cu asumare de riscuri de vreo publicaţie sau de vreun blogăr mai curajos? Sau să găsim numai rînjete piaristice?

Dezbaterea asta despre “dreptul la uitare” demarată cu entuziasm de Viviane Reding a fost complet falsificată de lupta între două tipuri de business: ălea interesate de ştergere şi alea care manevrează date. Cum rămîne cu dreptul la informare? În ritmul ăsta, Ponta sau Udrea, de exemplu, vor putea fără probleme în cîţiva ani să apară pe google proaspeţi şi uscaţi (curăţaţi de firme specializate) în timp ce amărăştenii fără bani şi avocaţi să fie în continuare abuzaţi.

Ziariştii eroi

S-au tot lansat anii ăştia ziarişti luptători pentru libertatea de expresie care sînt de fapt copii de casă ai unor partide. Eu m-am cam plictisit să aud răcnetele unor Brânduşa Armanca (tabăra Băsescu), Monica Ghiurco (PSD). Să mai amintesc de Rodica Culcer – pe care eu însumi am susţinut-o în anii 2000 cînd era abuzată – pentru ca apoi să abuzeze de poziţia la TVR să facă toate tîmpeniile propagandistice posibile pentru linia Cotroceni.

B. Armanca a făcut un interviu cu preşedintele şi, mare mare jale, nu a fost difuzat de TVR la centru, a rămas doar local. Păi poate ne-am plictisit de atîta campanie electorală, o sută de ore pe zi. A ieşit vreo ştire din măreţul interviu?, a zis ceva important?. Nimic. B.A. în schimb şi-a făcut datoria, a răsplătit un om care i-a dat funcţii pe lîngă postul TVR (care stă îngheat şi aşteaptă cît timp facem alte treburi, normal). Ăştia sînt marii jurnalişti eroi. Ei, vă anunţ că ăsta nu e jurnalism, se cheamă sluj. Înţeleg că nu ne place cenzura, dar asta nu e cenzură: TVR Timişoara ţi-a difuzat măreţul interviu, nu a fost difuzat naţional, mare scofală.

Oameni buni, cunosc ziarişti care luptă cu adevărat pentru un material bun, curajos chiar. Ăştia de obicei cad primii, nu apucă să se facă cunoscuţi. În schimb vedetele jurnalismului sînt fie simple marionete politice, fie marionete patronale. Aşa că a se slăbi. Şi nu fiţi naivi, m-am săturat şi de eroii presei Gâdea şi Sorina Matei, şi de teveriştii oropsiţi extraordinar de tare. Sînt oameni de partid cu tangenţe jurnalistice la care credeam că nu mai pune nimeni botul.

Să nu bagatelizăm totuşi cuvîntul “cenzură”, aşadar.

P.S. Un caz chiar deosebit a fost eliminarea lui Horia Ivanovici de la Digi. Evident, maniera patronatului de a scăpa de el a fost aiurea. Dar el însuşi e exponentul unui tip de jurnalism ceva între atac la persoană şi bătut pe burtă cu prieteni investitori.

voxpublica.realitatea.net