Drezina lui Gheorghiu Dej e încă activă

Un tronson de cale ferată din centrul țării a fost inaugurat cu o drezină americană marca Buick care a fost folosită de Gheorghe Gheorghiu Dej.

Drezina lui Gheorghiu Dej e încă activă

Un tronson de cale ferată din centrul țării a fost inaugurat cu o drezină americană marca Buick care a fost folosită de Gheorghe Gheorghiu Dej.

Un tronson de cale ferată din centrul țării a fost inaugurat cu o drezină americană marca Buick care a fost folosită de fostul dictator comunist Gheorghe Gheorghiu Dej.

”Am inaugurat firul I de cale ferată între Teiuș și Aiud, iar darea în trafic a fost marcată într-un mod inedit, prin parcurgerea distanței dintre cele două stații de către un vagonet vechi de peste 8 decenii. E vorba despre o drezină model american, Buick Road Master Sedan, fabricată în 1940, care a fost folosită la început în corpul diplomatic 1 și 2, după care a trecut la calea ferată, fiind utilizată de către Gheorghe Gheorghiu Dej. Abandonat în 1996, vehiculul a fost restaurat și ulterior pus în funcțiune.

Au fost modernizați 12 kilometri de cale ferată, ceea ce înseamnă creșterea vitezei de circulație pentru trenurile de călători și marfă, cu impact direct și imediat asupra duratei de călătorie, precum și un confort sporit pentru călători. În perioada imediat următoare, se va închide circulația feroviară pe firul II, care va intra în execuție, urmând să fie la rându-i modernizat”, se arată într-o postare pe Facebook a Selina Grup.

Distribuie articolul pe:

18 comentarii

  1. ai exemple? da am exemple privind spolierea de catre rusia – sovromuri, despagubiri chit ca 23.08 – dc rezistam si nu tradeam poate castigam – apucau nemtii sa perfectioneze v1-2 si nu mai aveau nicio operatiune agrafa ie paperclip, comecon si alte ticalosenii. cat despre aliatii atlantici simpatici au ba asta-i com uni . St disinfo din partea tavarshilor de la secv – cei mai brutali si mai sadici recrutati formati si antrenati fix de maskva si atat de rai ca pana si groaznicul nkvd a fost scarbit de cruzimea entuziasta manifestata de trupetii romani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.