După doua decenii de rupere a relaţiilor diplomatice, Arabia Saudită a numit un ambasador in Irak. Postul va fi ocupat de ambasadorul saudit din Iordania, regatul saudit neluând încă decizia deschiderii unei ambasade la Bagdad. Relaţiile diplomatice dintre cele două state au fost întrerupte în 1990, imediat după invazia irakiană în Kuweit, ordonată de Saddam Hussein.
Nici după invazia americană în Irak, în 2003, relaţiile nu s-au îmbunătăţit, deoarece regimul preponderent sunnit condus de Saddam Hussein a fost înlocuit de unul majoritar sunnit, al premierului Nouri al-Maliki, care are relaţii mai apropiate cu Iranul. Unele telegrame publicate de WikiLeaks arată că premierul irakian a denunţat părţii americane încercările de imixtiune ale saudiţilor în afacerile interne din Irak.
În 2011, Arabia Saudită a trimis trupe în regatul Bahrain, pentru a susţine minoritatea sunnită de la putere, în timp ce guvernul irakian a susţinut, declarativ, protestatarii şiiţi. Decizia numirii unui ambasador este însă un semnal că Arabia Saudită doreşte să contrabalanseze influenţa iraniană în Irak.
Irakul a numit un ambasador în Arabia Saudită în 2009. „Irakul şi Regatul Arabiei Saudite sunt doi vecini care au o istorie anume şi nu putem şterge toate acestea doar din cauza unor conflicte şi a neînţelegerilor politice. Iniţiativa saudită este bună şi binevenită”, declară parlamentarul irakian Arkan Arshad, citat de The New York Times.