
Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, 24 noiembrie, în care Călin Georgescu a ieșit pe primul loc, au generat un val de incertitudine pe piața financiară din România. Bursa de Valori București (BVB) a deschis ședința de luni dimineață „pe roșu”, toți indicii bursieri fiind în scădere, iar economiștii se declară îngrijorați de impactul politic asupra economiei naționale.
Reacția piețelor: scăderi pe bursă și dobânzi în creștere
Deschiderea negativă a Bursei de la București reflectă îngrijorarea investitorilor față de o posibilă instabilitate politică. Indicii bursieri au înregistrat scăderi semnificative, afectând companii din sectoare precum cel bancar și construcții.
În același timp, dobânzile pe piața interbancară au crescut alarmant. Indicele ROBOR la 3 luni a urcat luni dimineață la 5,81%, comparativ cu 5,75% vineri și 5,59% joi. ROBOR la 6 luni a urcat și el la 5,87%, față de 5,79% vineri. Creșterea costurilor de finanțare pune presiune suplimentară pe economie, România având deja cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, estimat la 7,9% din PIB pentru finalul anului.
Analiza experților: o economie fragilă
Mircea Coșea, doctor în economie și fost ministru, și-a exprimat îngrijorarea într-o intervenție la Antena 3 CNN. „E o perioadă atât de tulbure, cu lipsă de predictibilitate atât de mare, că ne poate aștepta orice,” a declarat economistul. Coșea a subliniat că niciunul dintre candidații rămași în cursa electorală nu a prezentat soluții concrete pentru marile probleme economice ale României.
Potrivit acestuia, creșterea datoriei publice și îndatorarea masivă sunt semne ale unei guvernări nefuncționale. „Astăzi suntem o țară care trăiește pe datorie,” a adăugat Coșea, punând în lumină riscurile pentru viitorul economic al țării.
BVB: pierderi de miliarde în ultima săptămână
Problemele economice sunt amplificate de declinul înregistrat săptămâna trecută la Bursa de Valori București. Capitalizarea pieței a scăzut cu peste 6 miliarde de lei (1,73%), iar valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut semnificativ, indicând o volatilitate ridicată.
Cele mai mari scăderi au fost înregistrate de companii precum Antibiotice (-15,64%) și Transport Trade Services (-22,03%), în timp ce acțiunile unor companii precum Hidroelectrica au reușit să crească ușor (+1,64%).
Perspective sumbre pentru economie
Pe fundalul unui deficit bugetar ridicat și al unei datorii publice care se apropie de 60% din PIB, creșterea costurilor de finanțare reprezintă o povară suplimentară. Temerea principală a analiștilor este că o instabilitate politică post-electorală ar putea accentua vulnerabilitățile economiei românești.
vor ataca trolii prin presa internationala Romania si totul se decide la burse acolo si manevreaza pretul aici !
vor fi pe rosu in continuare ..
eu spun sa ne distantam in pasi de ROexit de prieteni de astia care ne-au distrus total industria
Pai nu asta e esența mesajelor acestor alegeri. Vine sfârșitul lumii dacă noi nu alegem ce va trebuie vouă (ăstora cu bursa de valori). De ce am decide noi romanii sa ne ținem departe de un război , când putem sa avem acțiunile la bursa care crapă de sănătate financiară iar noi crapam de foame sau vom crapă în tansee.
Numai un sinucigaș poate gândi așa, iar noi „legionarii” așa cum ne-ați catalogat aseară decidem ca mai bine avem acțiunile la bursa prăbușite dar sa trăim în pace. După aceea „putinsti” fiind , dar în viață și sănătoși mai vedem noi cum îndreptăm lucrurile și la bursa de valori. Morți fiind într-un război care nu e al nostru nu mai putem îndrepta nimic , iar familiile noastre vor suferi. Ce spuneți de acest gând „i-logic” al unui „far-righter”. Disperarea are multe chipuri, sperietura asta cu bursa căzută este unul dintre ele.
Nu m-am asteptat la asa corelatii,ca la debutul articolului!Am ras cu lacrimi,e clar ca cineva habar nu are de ce e aia BURSA,dar e si tarziu sa mai priceapa
”După prezidențiale: Bursa, pe roșu, dobânzi în creștere.”
Las ca ne mobilizam, cumparam lamai si votam in favoarea ingrijirii musuroiului de furnici.
Apoi ne va fi mai rusine decat cu Veorica.
Daca aici ne-au adus alesii neamului!
Bursa este tagma speculantilor. Astia speculeaza orice eveniment care nici macar nu are ceva in comun cu comertul……[Rumburak]
Păi, te forțează realitatea. Vezi că oierul a imprumutat 45 de milioane, euroi. Se pare că știe că la inflație va da inapoi doar jumătate,. sau nimic..
Iar articolele idioate … adică numai știe supermarket-ul dacă are nevoie de pui că a ieși Georgescu ?
…asadar, spalarea si facerea de bani prin manip.ularea pietzei au inceput sa dispara!…un lucru bun!…iar am cumparat cea mai scumpa energie?…pardon, rascumparat?…
Eu propun să listăm și prostia la bursă. Să vezi cați romani pun botul.
Toți economiștii spun că e groasă numai romanul stie el mai bine. Vine Georgescu, îl roagă pe Doamne-Doamne și o rezolvă.
Eu cand îl văd pe unul care vine cu vaiii bogățiile tării stiu din prima că e muhaia. Ce bogății aven noi băi tăticule, cinci găleți de petrol și zece vreascuri.
Paun, Glavan si Peiu au avut dreptate, doar ca nu v-au spus in ce caz. Acum a venit a doua zi, brusc, ca traznetul, nu se racise bine „mortul”. Asta ati vrut, asta aveti !