După turul lumii cu videoconferințele, Zelenski a început vizitele directe

După vizita pe care Volodimir Zelenski a efectuat-o în SUA, puteam să jur că acesta va fi doar primul pas pentru jocul de imagine făcut de președintele Ucrainei. Și, iată, se dovedește că așa este, Zelenski aflîndu-se acum la Londra, după care se va deplasa la Bruxelles.

N-am nici o îndoială că, la această oră, atît la Cotroceni, cît și la Palatul Victoria se pregătește un plan pentru ca Zelenski să fie invitat și în România. De unde siguranța asta? Pentru că lucrurile sînt previzibile, după ce am parcurs lungul șir de videoconferințe ale lui Zelenski, cînd președintele Ucrainei s-a adresat tuturor țărilor care l-au invitat și care au aplaudat minute în șir, în picioare, imaginea de pe ecranul televizorului, care-l arăta pe noul erou al lumii.

Să ne amintim. În epoca videoconferințelor, Zelenski a făcut primul „pas” în Canada, unde le-a vorbit parlamentarilor prin televizor în 15 martie 2022, fiind aplaudat în picioare minute în șir, chiar după ce transmisia TV fusese oprită:

A urmat apoi intervenția video pentru parlamentarii din Bundestagul german, din ziua de 17 martie 2022:

Și această intervenție a lui Zelenski a fost preluată de toate marile televiziuni ale lumii, avînd un succes imens, motiv pentru care de atunci a început sarabanda invitațiilor. A urmat apoi videoconferința cu parlamentul din Australia din 31 martie 2022:

Dorindu-se băgați în seamă, ai noștri au făcut toate demersurile pentru a avea și ei o intervenție video cu Zelenski, astfel că în 4 aprilie 2022 a venit și rîndul României, chiar dacă n-a mai fost o intervenție în direct, ca în celelalte parlamente, ci una înregistrată (cu sincopele noastre specifice), care a făcut ca aplauzele și standing ovation-ul să aibă loc fără „adrisant”:

Acest maraton reușit a continuat apoi, Ucraina încercînd să obțină astfel de intervenții nu numai în parlamentele lumii, ci și la unele manifestări artistice extrem de vizionate. La unele au reușit, la altele nu, căci organizatorii n-au vrut să politzeze niște acțiuni care nu aveau caracter politic. Cel mai răsunător refuz a venit din partea Qatarului, la Camionatul mondial de fotbal!

Acum, Volodimir Zelenski și echipa sa de imagine, s-au mobilizat și, după eșecul de după photo-shooting-ul pentru revista „Vogue”, care i-a adus președintelui Ucrainei mai degrabă un val serios de critici, a trecut la acțiuni directe, mult mai eficiente, pe care le-au început chiar în SUA, prin vizita din 22 decembrie 2022, cînd Nancy Pelosi, președinta Camerei Reprezentanților din SUA, a vrut să-i sărute mîna lui Zelenski:

În ciuda faptului că presa din SUA are nuanțe clare în fața oricăror evenimente, se poate spune că această vizită a fost, într-adevăr, un imens succes al lui Zelenski. Chiar dacă Tucker Carlson, celebrul moderator de la „Fox News”, televiziunea cu cel mai mare rating din SUA, spunea că Zelenski arată ca „managerul unui club de striptease” și ar fi trebuit să fie dat afară din Congres.

Pe acest fond de valorificare a vizitei din SUA are loc și actuala vizită din Marea Britanie, unde a fost deja primit de premierul Rishi Sunak:

Programul zilelor următoare, deși se vorbește mereu de motive de securitate, prevede o vizită la Bruxelles, în Parlamentul European, unde joi va ține un discurs înainte de a participa la summitul liderilor UE.

Fără îndoială, Volodimir Zelenski urmărește în aceste vizite să consolideze ajutoarele uriașe primite de la SUA și Uniunea Europeană, atît în ceea ce privește echipamentele militare, cît și banii pentru depășirea iernii sau asigurarea energiei afectate de bombardamentele din ultimele luni.

Am spus însă că aș paria pe faptul că autoritățile din România deja se gîndesc să obțină de la Zelenski promisiunea că va vizita și România, ca echivalent al unui premiu pentru sprijinul acordat milioanelor de ucraineni care au trecut granița noastră. În realitate, dacă acest lucru se va întîmpla, nu va fi altceva decît tot un joc de imagine al autorităților din România, care se face în timp ce sute de mii de oameni mor, fie că fac parte din trupele ucrainene, fie din cele rusești.

Din acest motiv, apar semne de întrebare față de astfel de operațiuni de marketing, care n-ar trebui să fie lăsate fără răspunsuri.

De pildă, trebuie explicat faptul că, atît în vizita din SUA, cît și acum, în cea din Marea Britanie, Volodimir Zelenski a fost îmbrăcat cu aceeași „uniformă de război”, alcătuită din bocanci, pantaloni și pulovăr kaki. Ce semnificație reală poate avea o astfel de costumație într-o vizită oficială în SUA, în Marea Britanie sau la Bruxelles?

Vrea să ne spună cineva că sînt aceleași haine, nespălate de un an de zile, pe care le poartă pentru că nu are timp să se schimbe? Să fim serioși, dacă, fiind în Ucraina, am putea să înțelegem că oricînd poate să apară o situație de urgență care presupune acționarea imediată, nu același lucru se întîmplă în timpul unei vizite la mii de km depărtare, cînd uniforma militară este, mai degrabă, o copie după Fidel Castro:

Nu cred că în bagajele președintelui ucrainean nu există haine de schimb, sînt măcar 10 tricouri kaki, 10 pantaloni kaki și 10 bocanci militari. N-ar fi oare mai potrivit ca în aceste bagaje să existe cîteva costume, cămăși cu cravatele asortate și pantofii aferenți, astfel încît aceste vizite să nu mai fie doar jocuri de imagine, ci vizite foarte serioase, în care Zelenski să apară ca șef de stat, nu comandant de campanie? Adică așa:

Nu cred că imaginea aceea cazonă ține la infinit fără să nască întrebări privind scopul urmărit. Mai mult, o costumație specifică unei vizite oficiale de stat ar însemna și un respect față gazdele respective, față de țara vizitată. Așa, în costumul acela cu tentă militară, este ca și cum un cetățean s-ar îmbrăca în hainele unui cerșetor și s-ar duce la o bancă să ceară un credit, crezînd că are mai multe șanse de a-l obține! Situație absurdă, căci tocmai din cauza halului în care arată cererea i s-ar respinge pentru credibilitate redusă! Cu totul altfel este situația în care un cetățean bine îmbrăcat ar apărea la ghișeul acelei bănci.

Dar, se pare că, indiferent cum se îmbracă, Volodimir Zelenski va obține ajutoarele cerute, atîta timp cît promite că va continua războiul cu Federația Rusă și chiar că o va înfrînge.

Din păcate, nici în aceste vizite directe ale lui Zelenski nu există variante de ajutorare pentru a restabili pacea în Ucraina, ci doar ajutoare de și pentru război.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Ion Spânu 1818 Articole
Author

21 de Comentarii

  1. Il asteapta si rusii intr-o vizita oficiala… de acolo ar fi trebuit sa inceapa turneul mondial-planetar-galactic !
    Slava Z !

  2. Acum e momentul că Putin să-i trimită o felicitare pe hipersonică la Păpușar …sunt sigur că am scăpa de multe probleme

  3. Totul pare un film comic ,in care rolul principal il are bufonul Zelelnski.Daca Europa si America au ajuns sa se inchine in fata acestui dement ,atunci sintem cu totii pe un drum gresit.

  4. Va implor să scuzați mesajul pe tema „religie”, dar știrea se referă la Biserica din tara Sunak-ului, la care s-a „rugat” și Zelinsky !

    Biserica Anglicană analizează dacă să utilizeze un limbaj neutru dpdv al genului, in loc sa se refere la Dumnezeu cu numiri masculine, cum sunt EL sau TATAL NOSTRU !
    Astfel, rugăciunea „actualizată” ar putea fi : „TATAL NOSTRU SI MAMA NOASTRA” !!!

    CRED CĂ DUMNEZEU LE-A LUAT MINȚILE, CU ADEVĂRAT !
    CAUTATI PE NET DETALII.

  5. Domnule Spinu , asta imi aduce aminte de o scriere SF ( sper sa nu se supere O.Bufnila) in care un mare demnitar al unei tari si-a pus cuvintarea pe note muzicale si a inceput un turneu.La inceput totul mergea ca pe roate : bani ,faima ,adulatori!Dupa un timp lumea s-a plictisit . Pentru ca nu a schimbat registrul cuvintarii… a cazut in final in desuet.Acum Jalensky este ca un balon frumos colorat pe care cineva il tot umfla . Pina face poc!

  6. Daca supravietuieste pina la vara (da, stiu, voi fi injurat de multi pentru sadism si hartuire psihica !) probabil ca prima oara cind se va spala pina la briu va descoperi pufoaica de santier, sub maieu ! Noroc ca nu face vizite in prima linie a frontului, ar fi fugit rusii mincind pamintul din cauza imputiciunii si ar fi facut si plingere la Haga, ca „da Zelenski cu arme chimice” !

  7. Daca ati observat, are pe umarul drept un buzunaras unde isi tine munitia. Cand trage, am inteles ca o da bine de tot. Dupa cum vedeti, are un nas de calibru greu, familiar la aspect.. Maaterialul il primeste de la niste rusi bogati din Argentina care fac turism natal pe acolo si aduc in scutece shit extra.

  8. … nu primeste pomana !” … Cum „pomana” se ridica la multe miliarde de dolari si euro (am mai spus-o, sintem simpli spectatori ai celei mai gigantice operatiuni de deturnare de fonduri din istoria Omenirii, in cadrul careie o banda de borfasi spoliaza bugetele nationale si deci fura cu cea mai mare nerusinare si in totala impunitate cetatenii), ce mama dracului ? Doar trebuia si Zelenski ca, pentru tot acest banet, sa faca un „One man show”, chiar daca de o foarte slaba calitate artistica !

  9. @Paulian I.: singurul dement este mult iubitul tau putinatrop. Zelenski a inceput mandatul ca un actoras de mana a doua si il continua ca un presedinte de tara de mana intai. Omul face tot ce ii sta in putere sa-si apere tara de hoardele de orci. Mult mai penibil mi se pare latrov care se duce cu caciula in mana la tari africane si asiatice pe care pana mai ieri le dispretuia ca sa ceara niscaiva rachete, drone si altele pe care „mareata” Rusie nu poate sa le produca destul de mult si de repede. Nici lui Zelinski nu cred ca ii place sa se duca sa ceara, eventual sa implore ajutor. Dar una este sa o faci ca tara atacata de „a 2-a armata a lumii” si alta sa o faci din pozitia de agresor.

  10. Zelenski a fost aseara in cea mai importanta vizita din cariera lui de politician .A fost strins imbratisat de Macron si de Cancelarul Germaniei .Momentul este unic .Acum Zelenski are de partea sa intreg occidentul si aliatii acestuia impreuna cu toate fortele militare altele decit cele alocate NATO.Polonia prin vocea sefului statului deja a spus :Rusia trebuie oprita . Urmeaza declaratiile lui Johannis ce vor confirma atasamentul tuturor fortelor militare din UE si SUA plus M.B. altele decit fortele NATO la razboiul fraytricid din Ucraina .Este vorba despre o armata invincibila de peste 5 milioane de ostasi .Doar Romania are 100 de mii de soldati in solda .Cele patru lansatoare Patriot, scutul de la Deveselu ce poate fi rapid folosit in sistem ofensiv ba chiar si nuclear (asa ne zice Putin) , Tancurile Leclerc si sistemele Mamba ,blindatele de tot felul impreuna cu batalionul SUA sunt doar o mica parte din ceea ce vedem .Rezultatul final este previzibil .

  11. Nu mai conteaza cine a venit cu gaselnita aceasta, parafraza la Clausewitz, dar e foarte bine zis:
    „Razboiul din Ucraina este continuarea covidului prin alte mijloace”.

    Fix aceleasi procedee de propaganda.

  12. Uită-te la ei: doi pitici bronzați, cu origini sud-asiatice, care conduc două state de blonzi dîn Ioropa, colonii actuale ale Marelui Lickurici!
    De fapt, de ce să ne mirăm? …fostele colonii ișpaniole dîn America Latină, cu populații de nativi și de metiși în proporție de 60-90%, au fost – sau sunt – conduse de colonijdi ioropeniși (Pinochet în Chile, Bolsonaro și Lula da Silva în Praziliia, Petro Porcoxenco în Colombiia, aghienții C.I.A. Hugo Banzer Suárez, Rodríguez Veltzé și Williams Kaliman în Bolivia, Salinas de Gortari și Vicente Fox în Meksiko, Varela Rodriguez în Panama), jabonezi (Fugi și Mori în Peru), nigări (Froyla Tzalam în Honduras britanic). Tot un fel dă tzalami, în guberniile amerloce, îs șî ăștia doi dîn partea dîn dreapta a pozei!
    „…for which several members of the Reagan administration were convicted of felonies. The International Court of Justice, in regard to the case of Nicaragua v. United States in 1986, found, „the United States of America was under an obligation to make reparation to the Republic of Nicaragua for all injury caused to Nicaragua by certain breaches of obligations under customary international law and treaty-law committed by the United States of America”. During the war between the Contras and the Sandinistas, 30,000 people were killed.” QED

  13. Se pare că democrația din Occident și capitalismul trece printr-o mare criză și cei care le-ar putea reforma, revitaliza sunt excluși de la cuvânt și decizie. Generația de la putere dorește ca pe durata vieții ei să rămână cu averea și privilegiile. Și ca atare se fabrică subiecte despre dictatori, democrație, crize de graniță, crize etnice, lovituri de stat numite primăvară sau maidan, războaie departe de granițele lor, crize de petrol și gaz, inflație. Dar cu toată panica și căinatul din media ce să vezi multinaționalele raportează profituri fără precedent.

  14. bunul samaritean spune:
    9 februarie 2023 la 15:08
    Comentariul tău așteaptă moderare. Aceasta este o previzualizare; comentariul va fi vizibil după ce este aprobat.
    O zi memorabila . Cel mai înalt ordin prezidențial din Franța, Ordinul Legiunii de Onoare este oferit lui Zelenski de catre nimeni altul decit Presedintele Frantei Macron .Este un punct de cotitura la nivel politic si militar .Sprijinul oferit Ucrainei devine total .Acum nu mai este vorba doar de NATO.Acum toate natiunile Europei ofera sprijinul armatelor lor de linie natiunii Ucrainiene .O imensa structura militara ce detine pina la 5 mil de luptatori impreuna cu SUA si Marea Britanie se afla la dispozitia erolui tuturor timpurilor mai puternic decit husari polonezi ce au aparat cindva Viena .Europa este ,inca o data , aparata de obscurantismul unor popoare aflate in vecinatatea ei .De data asta natiunea ucraineana (vesnica recunostiinta ) se pune pavaza in fata navalitorilor .Zelenski se dovedeste a fi , contrar tuturor aparentelor , omul mileniului .De unde seful Rusiei credea ca va ajunge unificatorul si aparatorul Ortodoxiei ba chiar eroul neamului rusesc se dovedeste cum doar Zelenski este posesorul harului divin .Cartile de istorie il vor pomeni peste veacuri .Nici J.R.Biden , nici Macron si nici Scholz (a incecat si Johnson dar a fost scos din carti ca doar nu putea un Boris sa faca asta ) nu puteau rata acesta unica ocazia ce nu apare decit o data la sute de ani .Cei trei si imaginea atasata lor fac mai mult ca sute de cuvinte .

  15. Alergatorul de cursa lunga Zelenski le face in necaz multora . Supararea este atit de mare incit abia isi mai inghit castanele luate de unii dintre comentatori . Multiplica la nesfirsit iluziile proprii doar doar ii vor mai crede cineva . Inutil(ilor) .Unghiea vi s- a infipt in git deja .

  16. stim ca cititorii cotidianului si cei care scriu articole p aci isi doresc un putin iubit de planeta …dar nu poate fi iubit asa cum hitler a fost urat dupa razboi

  17. Tare mă tem că iubitul tau „alergător” va avea soarta lui Saakashvili al Georgiei !
    Ca și ăla, Zelensky e … foarte iubit de ucraineni.
    Milioane au fugit din țară, refuzând înrolarea.
    Nicio demonstrație de sprijin / antiruseasca, în țară sau în străinătate, a „conaționalilor” lui Zele.
    Nu ți se pare deja ciudat ?

  18. Aiasta jigodie’mputita’ar vrea sa fie … W. Churkhill; dara … nu-i nici kktu’ celui dintai. Dixit !!!

  19. Si ce face cotroceaua ? Tace si…???? Ciolacu,R.Bogdan si udmr…sunt absenti.Nu au unda verde ?Dancu….nimic ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.