După victoria de la Wimbledon, Krejcikov ”nu își revine”

Barbora Krejcikova  a câştigat sâmbătă turneul de la Wimbledon, al doilea său titlu de Mare Şlem după trei ani de la primul obţinut la Roland Garros, a afirmat că încă nu-şi revine şi nu ştie „cum s-a întâmplat asta”, relatează AFP.

„Este o nebunie, dar sunt foarte bucuroasă că am câştigat acest trofeu. Ce senzaţie!”, a spus ea la finalul partidei câştigate în faţa italiencei Jasmine Paolini.

„Nu ştiu cum s-a întâmplat, nu am nici cea mai mică idee. Tabloul meu a fost complicat, încă din primul tur. Am luat fiecare meci unul după altul şi m-am simţit din ce în ce mai bine. Şi iata-mă….nu ştiu cum s-a întâmplat, dar da, am câştigat această ediţie”, a adăugat ea.

„Este o senzaţie extraordinară să fii dublă câştigătoare de Mare Şlem, este cu adevărat incredibil. Dar eu rămân aceeaşi persoană, iubesc tenisul şi vreau să continui să joc bine să mă bat pentru a câştiga şi alte turnee”, a conchis Krejcikova.

Jucătoarea cehă de tenis  nr. 32 mondial  a învins-o în finală pe italianca Jasmine Paolini, a şaptea jucătoare a lumii, cu 6-2, 2-6, 6-4.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.