Și totuși, deși e de-o vârstă, aproape, cu revoluția, Sighiartău recuperează trecutul pe care nu-l are și se războiește amarnic, zi de zi, cu comuniștii din PSD, uitând că, prin absorbția PDL-ului, PNL-ul are mai mulți supraviețuitori din PCR decât orice alt partid din România.
La un moment dat, Sighiartău era pe cai mari, ajungând secretar general al partidului. Ce făcuse pentru a ajunge acolo, ce nu făcuse, nici nu mai contează. Important e că de atunci a rămas cu impresia că ar fi o persoană importantă, un politician de talie mondială, un ombilic al lumii în jurul căruia se învârt toți ceilalți.
Robert Sighiartău este, ca Dan Motreanu, Mircea Hava sau Ilie Bolojan, unul dintre acele nume care sunt vehiculate mereu când vine vorba de câte o revoluție prin partid. Doar că Sighiartău e mai degrabă din specia lui Motreanu: se vorbește mult despre el, dar nimeni nu pare să știe ce merite excepționale are.
Asta nu-l oprește pe june să sară la beregată, să ceară sânge și să se lupte prin pizzerii și cafenele pentru ruperea coaliției și rămânerea la guvernare. Pentru că, spune el, „trebuie luate în calcul vocile celor care aduc voturi partidului“. Ei bine, probabil că de aici vine îngâmfarea acestui geniu fără realizări: voturile pe care pretinde că le aduce.
Născut și crescut într-o religie neoprotestantă, pastor penticostal în timpul liber, absolvent al școlii de predicare „Cireșarii“, Robert-Ionatan Sighiartău a urcat în politică pe spinarea celor 24.334 de penticostali din județul Bistrița-Năsăud. Comunitate disciplinată, care-și ascultă liderii religioși, penticostalii pot fi bănuiți că ar vota în funcție de indicațiile predicatorilor lor. Dar asta nu e suficient pentru a transforma un băiat de bani gata, plin de tupeu, în farul călăuzitor al liberalismului român. Căci chiar în fieful lui, județul care l-a făcut deputat, Robert Sighiartău cam gâfâie când vine vorba de strânsul de voturi. La alegerile parlamentare din 2020, PNL de-abia a obținut în Bistrița-Năsăud 26.000 de voturi, adică 10% din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale. Iar la alegerile locale din același an, influența lui Sighiartău a fost nulă: Consiliul Județean a fost câștigat de PSD și aliații săi, la aproape 9.000 de voturi distanță. Așa că o fi aducând domnul Sighiartău voturi în partid, dar nu atât de multe pe cât de mare îi e gura. Căci dacă îi iei voturile coreligionarilor pe care-i tranzacționează ca pe o marfă, dacă-l lași și fără banii făcuți de familie din vânzarea de mașini, Robert Sighiartău rămâne un îngâmfat fără realizări, pus mereu pe scandal. Ceea ce nici măcar nu este vreo raritate în partidul condus de gealul Ciucă.
E pe cai mari la ora actuala, va avea un alt mandat că politician(numerologia personala), a reușit să ascundă greșelile și minciunile engros personale cu brio, iese la vedere doar când simte că e linia avantajoasa lui. Ii place noul și spontaneitatea(adeptul acestei metode), doar că după noutatea in forță, nu se poate liniști și echilibra, nu e deacord decât cu ce vrea el cu riscul greșelilor și ororilor, nu e stăpân pe sine pentru că, nu isi asuma nicio acțiune fie ea in final perfecta pentru toți. Daca as pune Romania pe mâinile lui, o baga la malaxor cu buna știință dar fara sa își asume finalul acțiunii, în schimb, manevrează cuvintele încât ești convins de minciunile lui. Sfat: individul trebuia să ajungă psiholog, predicator în subordinea celui de la finanțe (scântei ies între ei), politolog sau analist politic pentru că minte și manipulează că Mitrea la realitatea TV, că Plavanul, că asta de la transporturi, plus destul bugetari de lux ahtiați dupa confort din politica românească!
Nu mai sunt OAMENI de valoare in tara noastra ? Le faceti publicitate la toti ” pitifelnicii” ? Sighiartau (ionatan) pastor , Bolos -pastor , Gadea -pastor ,etc. Toti o apa si-un pamint.Hai cui mai faceti ” reclama” ? Lipsesc -Danilet , Prostanacul ,Hossu si Haineala , ” baba stalinista ” Macovei , ” Cucuveaua mov” ,Coldea ,Ghita , etc.Si ultimul dar nu cel din urma TURNATORUL PETROV!
de la ala cu broscoiul, cine poate inghiti asa ceva il va vota…ca sa nu aiba ”esece” si ”succesuri” a la Eba…ceea ce mi se pare caraghis e ca Romania unii au lozinci impotriva comunismului, desi nu mai sunt fabrici si uuzine deci socialism fara muncitori si fara tarani, ce-au ramas sunt la pensie restul pe unde apuca in UE sau UK, toata lumea e privata, iar toti vor sa lupte impotriva comunismului ”care nu este”, urasc PSD-ul, dar fara el nu pot guverna, pensionarii urasc PSD-ul, dar este singurul care-i ajuta liberalii/usr-itii prologand legile salarizarii si pensiilor pana la sfantul Asteapta, dar ce-i mai bun decat un urmas a lui Basescu de la Bistrita, o fi din triunghiul Bermudelor din Ardeal care absorb tot si distrug orice-i autohton pe principil cu ”…” la licurici. Deci succes la licurici si nu uitati sa iesiti din tau si sa sariti in put…nu ma intereseaza PSD/PNL deja merg pe a III a cale a demnitatii, poate sunt vorbe mari, dar e mai mult decat ceea ce au ”crescut” de aia care l-au programat pe Iohannis, facandu-l din profesoras, inspector general, primar si presedinte pt ca are sange arian. „neamtul e neamt” si cand ucide si cand jefuieste si cand se plimba ca un ofiter la patrat?
– Cațavencu, etern actual 🤣
Domnilor! Onorabili concetăţeni! Fraţilor! (plânsul îl îneacă)
Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune şi eu… (plânsul îl îneacă mai tare)… ca orice român, ca orice fiu al ţării sale… în aceste momente solemne… (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc… la ţărişoara mea… (plânsul l-a biruit de tot) la România… (plânge. Aplauze în grup)… la fericirea ei!… (acelaşi joc de amândouă părţile)… la progresul ei! (asemenea crescendo)… la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare)
Pe linga penticostali, foarte „disciplinati” de altfel Jonathan mai are in spate si un IFN sau mai multe. De aici batzosenia nemeritata. PS. Dar alte scoli mai are, ca daca ar fi de la PSD ar fi dezvelit pina la gradinitza..
Individ toxic. De aruncat la groapa de gunoi a Istoriei.
sighertau este o alta dovada ca socrate a avut dreptate cind s-a declarat impotriva democratiei si a spus ca este criminal sa dai drept de vot prostilor ….vor alege un reprezentant din mijlocul lor
Un alt „liberal” inchipuit.
Secretarul general al PNL Robert Sighiartău locuiește într-o vilă cu o valoare estimată la peste 300.000 euro construită pe DN 1, vis la de vis de sediul Realitatea TV, care nu apare în declarația de avere. Dezvăluirea a fost făcută de jurnalista AA in aug 2021 la Realitatea Plus.Ea a prezentat un fragment dintr-o predică a pastorului Sighiartău din 2019 într-o biserică penticostală din Londra, unde acesta afirma că a fost trimis de Dumnezeu în politică. Dumnezeu mi-a spus să intru în politică, afirma Sighiartău
s-a descurcat bine viermolocul Ionatan din gaska penticostala bagata in politica
Daca s-ar fi nascut cu 30 de ani mai inainte, acest POLITRUC ar fi fost unu d-aia care recitau documentele partidului la televizor, in piete publice, de revelion si pe la nunti, manifestandu-se manios la adresa legionarilor de care auzise doar la Europa Libera.
O fi si nepotul asta scolit la UM Ubb? Dupa faptele de arme pare a fi din echipa. Important este ca are nume de presedinte.